frâna definitie

2 intrări

25 definiții pentru frâna

FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).
FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).
FRÂNÁ, frânez, vb. I. Tranz. A încetini sau a opri mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, cursul sau manifestarea unei acțiuni, a unui proces, a unui sentiment. – Din fr. freiner (după frână, înfrâna).
FRẤNĂ, frâne, s. f. Dispozitiv folosit pentru încetinirea vitezei sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. ♦ Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces în desfășurare, a unei acțiuni, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. – Din fr. frein (după frâne, pl. lui frâu).
FRÎNÁ, frînez, vb. I. Tranz. 1. (Mai ales cu privire la vehicule) A încetini sau a opri din mișcare cu ajutorul frînei. Șoferul frînează mașina. ◊ Intranz. Mașina frînă brusc. 2. Fig. A ține în loc, a împiedica, a opri dezvoltarea, çursul, manifestarea unui proces, a unui sentiment etc. Nu există putere în lume în stare să frîneze avîntul făuritorilor vieții noi. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2582.
FRÎ́NĂ, frîne, s. f. 1. Dispozitiv folosit pentru încetinirea sau pentru oprirea mișcării unui vehicul. Trenul cu patru vagoane intră în gară cu toate frînele strînse. DUMITRIU, N. 98. Vagonul nemaifiind în coadă, frînarul de siguranță îl părăsise, iar locul de la pavilionul de observație, unde e frîna, era acuma gol. CARAGIALE, M. 142. 2. Fig. Ceea ce ține în loc cursul sau dezvoltarea unui proces, a unui sentiment etc.; piedică, obstacol. Acei care nu contribuie la desfășurarea criticii și autocriticii sînt o frînă în calea mersului înainte. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 3-4, 208.
frâná (a ~) vb., ind. prez. 3 frâneáză
frấnă s. f., g.-d. art. frấnei; pl. frấne
frâná vb., ind. prez. 1 sg. frânez, 3 sg. și pl. frâneáză
frână s. f., g.-d. art. frânei; pl. frâne
FRÂNÁ vb. a opri. (A ~ mașina.)
FRÂNÁ vb. v. împiedica, înfrâna, opri, stăvili.
FRÂNĂ s. v. obstacol, piedică.
FRÂNÁ vb. I. tr. A opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ♦ (Fig.) A ține în loc, a încetini, a pune piedici. [După fr. freiner].
FRÂNĂ s.f. Aparat adaptat la un vehicul pentru a-i micșora viteza sau a-l opri din mers. ♦ (Fig.) Ceea ce oprește, încetinește, îngreuiază o acțiune, un proces etc. [După fr. frein].
FRÂNÁ vb. tr. a opri, a încetini mersul unui vehicul cu ajutorul frânei. ◊ (fig.) a ține în loc, a încetini. (după fr. freiner)
FRẤNĂ s. f. dispozitiv adaptat la un vehicul pentru a-i micșora sau opri viteza. ◊ (fig.) ceea ce oprește, încetinește o acțiune, un proces etc. (după fr. frein)
A FRÂNÁ ~éz 1. tranz. 1) (vehicule) A opri cu ajutorul frânei. 2) fig. A împiedica să se manifeste; a stăvili. 2. intranz. (despre vehicule în mișcare) A-și încetini sau a-și opri mersul. /<fr. freiner
FRÂNĂ ~e f. 1) Dispozitiv pentru micșorarea vitezei sau oprirea unui vehicul. 2) fig. Factor care zădărnicește desfășurarea unui proces sau a unei acțiuni. [G.-D. frânei] /<fr. frein
frână f. aparat spre a opri îndată mersul unei mașini, unui vagon sau tramvaiu (= fr. frein).
*frî́nă f., pl. e (d. frîŭ, frîne, după fr. frein). Opritoare (pedică) la roatele vechiculelor (locomotive, vagoane, automobile, biciclete, trăsurĭ).
FRÎNA vb. a opri. (A ~ mașina.)
frîna vb. v. ÎMPIEDICA. ÎNFRÎNA. OPRI. STĂVILI.
frî s. v. OBSTACOL. PIEDICĂ.
FRÂNĂ AERODINAMICĂ dispozitiv adaptat unei aeronave destinat micșorării vitezei acesteia sau opririi sale.

frâna dex

Intrare: frână
frână substantiv feminin
Intrare: frâna
frâna verb grupa I conjugarea a II-a