Dicționare ale limbii române

16 definiții pentru forfot

FÓRFOT s. n. v. forfotă.
FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: fórfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).
FÓRFOT s. n. v. forfotă.
FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo până colo; forfoteală, foială. ◊ Expr. (Adverbial) A umbla forfota = a umbla grăbit (și fără rost) de colo până colo; a forfoti. [Var.: fórfot s. n.] – Din forfoti (derivat regresiv).
FÓRFOT s. n. v. forfotă.
FÓRFOTĂ s. f. Mișcare grăbită și zgomotoasă de colo pînă colo; forfoteală, foială. V. agitație2. O neîntreruptă forfotă, ca într-un mușuroi de furnici, agită oamenii din cuprinsul acestui spațiu. BOGZA, C. O. 275. În zori, taica Triglea l-a dus pe Mițrea c-o căruță pînă la Dropii și l-a lepădat acolo în mijlocul forfotei de muncitori. SADOVEANU, M. C. 47. ◊ (Adverbial, numai în expr.) A umbla forfota = a umbla grăbit (și adesea fără rost) de colo pînă colo, a forfoti (1). Unde umbli forfota de dimineață? ARDELEANU, D. 242. Lumea umbla forfota prin gară. D. ZAMFIRESCU, R. 78. Personalul trenului umblă forfota, examinînd roatele tamponate cu toată presiunea. CARAGIALE, O. II 163. – Variantă: fórfot (CAMILAR, TEM. 89) s. n.
fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei
fórfota adv.
fórfotă s. f., g.-d. art. fórfotei
FÓRFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frământare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vânzoală, (fam.) fâțâială, fâțâire, fâțâit, vânzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)
FÓRFOTĂ f. v. A FORFOTI.A umbla ~a a umbla grăbit de colo până colo. [G.-D. forfotei] /v. a forfoti
forfota adv. de colo până colo. [Abstras din forfotì].
fórfot n., pl. e (imit. d. for-for, huĭetu mișcăriĭ în coace și’n colo, rudă cu bg. vŭrvot, forfot. Cp. și cu harhat și horhăĭ). Clocotirea unuĭ lichid gros. Fig. Mișcare de oamenĭ în coace și’n colo.
fórfota adv. (imit., ca și forfot). A umbla forfota, a umbla de colo colo. V. lobodă.
FORFOTĂ s. agitație, animație, colcăială, foială, foire, forfoteală, frămîntare, furnicare, mișcare, mișuială, mișunare, roială, viermuială, viermuire, (reg.) fojgăială, vînzoală, (fam.) fîțîială, fîțîire, fîțîit, vînzoleală. (Pe străzi era o ~ de nedescris.)
FORFOTĂ. Subst. Forfotă, forfoteală, foială, foire, du-te-vino, trepădare (pop.), trepădat (pop.), furnicare, mișuială (rar), mișunare (rar), mișună (rar), mișuneală (rar), colcăială, roi, roire, roit, viermuială, viermuit. Adj. Forfotitor; roinic (rar), trepădător (pop.). Vb. A forfoti, a umbla forfota, a umbla încoace și încolo, a umbla de colo pînă colo, a trepăda (pop.), a forfăi (pop.), a foi, a fojgăi (reg.), a furnica, a mișui (rar), a mișuna, a colcăi, a roi, a viermui. V. animație, dezordine, mișcare, mulțime.

Forfot dex online | sinonim

Forfot definitie

Intrare: forfotă
forfotă adverb substantiv feminin
forfot