fontă definitie

12 definiții pentru fontă

FÓNTĂ, (2) fonte, s. f. 1. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). 2. Varietate de fontă (1). – Din fr. fonte.
FÓNTĂ, fonte, s. f. Aliaj de fier, de carbon și de alte elemente, produs în furnale înalte; tuci (1). – Din fr. fonte.
FÓNTĂ s. f. Aliaj de fier și carbon, conținînd peste 1,7% carbon, produs de obicei în furnale înalte; tuci. Peste o jumătate de oră începe să curgă fonta. BARANGA, I. 171. ◊ Fontă globulară v. globular.
fóntă (aliaj) s. f., g.-d. art. fóntei; (sorturi) pl. fónte
fóntă s. f., g.-d. art. fóntei; pl. fónte
FÓNTĂ s. 1. tuci, (prin Ban.) bădic, (Mold.) schijă. (Un tub din ~.) 2. fontă nodulară = fontă sferolitică; fontă sferolitică v. fontă nodulară.
FÓNTĂ s.f. Aliaj de fier și carbon, produs în furnale înalte; tuci. [< fr. fonte].
FÓNTĂ s. f. aliaj de fier și carbon folosit la elaborarea oțelului sau pentru turnarea unor piese. (< fr. fonte)
FÓNTĂ ~e f. Aliaj de fier, carbon și alte elemente, lipsit de plasticitate, care se produce în furnale. ~ albă. /<fr. fonte
fontă f. tuciu (= fr. fonte).
*fóntă f., pl. e (fr. fonte, d. fondre, a se topi. V. fonderie). Tucĭ, schijă, fer combinat cu puțin cărbune.
FONTĂ s. 1. tuci, (prin Ban.) bădic, (Mold.) schijă. (Un tub din ~.) 2. fontă nodulară = fontă sferolitică; fontă sferolitică = fontă nodulară.

fontă dex

Intrare: fontă
fontă substantiv feminin