FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

FONOLOGÍE s. f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom și caracterul diferitelor variante; fonetică funcțională. ♦ (Înv.) Fonetică. – Din fr. phonologie.

FONOLOGÍE s. f. Ramură a foneticii care se ocupă cu studiul sunetelor vorbite, din punctul de vedere al funcțiunii pe care o îndeplinesc în limbă. Fonologia ne ajută să lămurim problema notării prin scris a sunetelor vorbite. ROSETTI, S. L. 75.

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

fonologíe s. f., art. fonología, g.-d. fonologíi, art. fonologíei

FONOLOGÍE s. v. fonetică.

FONOLOGÍE s.f. 1. Disciplină care studiază sunetele vorbite din punctul de vedere al structurii lor sonore și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă. 2. Disciplină lingvistică având ca subiect fonemele. [Gen. -iei. / < fr. phonologie].

FONOLOGÍE s. f. ramură a foneticii care studiază fonemele din punctul de vedere al structurii sonore și al funcției lor lingvistice; fonetică funcțională. (< fr. phonologie)

FONOLOGÍE f. Ramură a lingvisticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale. ~ istorică. [Art. fonologia; G.-D. fonologiei; Sil. -gi-e] /<fr. phonologie

*fonologíe f. (vgr. phoné, voce, și -logie). Rar. Fonetică.

fonologie s. v. FONETICĂ.

FONOLOGÍE (FONETICĂ FUNCȚIONALĂ) s. f. (< fr. phonologie < gr. phone – voce + logos – cuvânt, știință): ramură a foneticii care se ocupă cu studiul sunetelor limbii din punctul de vedere al valorii lor funcționale, stabilind sistemele de foneme ale unui idiom (limbă, dialect, grai) și caracterul diferitelor variante ale acestora. Scopul acestei științe este inventarierea claselor de foneme, a sunetelor non-echivalente, cu definirea acestora după relațiile specifice pe care aceste clase le contractează în sistemul dat, descrierea modului în care elementele inventariate definite se comportă în raport cu clasele de sunete echivalente în lanțul vorbirii. Unitatea de bază a f. este fonemul (v.). Bazele ei au fost puse de Cercul lingvistic din Praga, reprezentat prin Nikolai Sergheevici Trubețkoi (1890-1938), Serghei Karcevski (1884-1955) și Roman Jakobson. Printre lingviștii români care au realizat studii de fonologie se numără Alexandru Rosetti, Emil Petrovici, Andrei Avram și Emanuel Vasiliu (sunt cunoscute lucrările fundamentale în acest domeniu ale lui Emanuel Vasiliu: Fonologia limbii române, București, 1965 și Fonologia istorică a dialectelor dacoromâne, București, 1968).

FONO-1 „voce, sunet, fonație, fonator, vocal”. ◊ gr. phone „sunet, voce” > fr. phono-, germ. id., engl. id., it. fono- > rom. fono-. □ ~arteriogramă (v. arterio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică a suflurilor arteriale în tulburările circulației periferice; ~audiologie (v. audio-, v. -logie1), s. f., disciplină care studiază relațiile dintre funcția auditivă și cea fonatorie; ~cardiograf (v. cardio-, v. -graf), s. n., aparat medical care transformă vibrațiile sonore ale inimii în semnale electromagnetice; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., procedeu de înregistrare grafică a bătăilor inimii; ~cardiogramă (v. cardio-, v. -gramă), s. f., înregistrare grafică obținută la fonocardiograf; sin. electrocardiofonogramă; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de a vorbi cu voce tare; ~genic (v. -genic), adj., (despre voce) care se pretează la înregistrare; ~graf (v. -graf), s. n., aparat utilizat la imprimarea și la reproducerea sunetelor; ~grafie (v. -grafie), s. f., operație de imprimare mecanică și de reproducere a sunetelor; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Înregistrare a vibrațiilor sonore pe un suport, cu mijloace electrice, mecanice etc. 2. Telegramă telefonată; ~lit (v. -lit1), s. n., rocă microlitică efuzivă care, la lovire, se desface în plăci subțiri producînd un sunet caracteristic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fonologie; ~logie (v. -logie1), s. f., ramură a lingvisticii care studiază sunetele limbii din punctul de vedere al structurii lor funcționale și al funcției pe care o îndeplinesc în limbă; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a intensității sunetelor; ~metru (v. -metru1), s. n., instrument utilizat la măsurarea intensității vibrațiilor sonore; ~scop (v. -scop), s. n., instrument medical utilizat în fonoscopie; ~scopie (v. -scopie), s. f., înregistrare fotografică a zgomotelor cardiace; ~taxie (v. -taxie), s. f., mișcare de reacție a organului vegetal sub influența sunetelor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de înregistrări sonore; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a vibrațiilor sonore în scop terapeutic.