FÓNIC, -Ă, fonici, -ce, adj. 1. Constituit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. 1. Construit din sunete; privitor la sunete. 2. (Despre consoane) Care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. – Din fr. phonique.

FÓNIC, -Ă, fonici, -e, adj. (Fon.) 1. Constituit din sunete, referitor la sunete. 2. Sonor. Consoană fonică.

fónic adj. m., pl. fónici; f. fónică, pl. fónice

fónic adj. m., pl. fónici; f. sg. fónică, pl. fónice

FÓNIC adj. v. sonor.

FÓNIC, -Ă adj. 1. Format din sunete, privitor la sunete. 2. Sonor. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „sonor”, „de sunet”, „de vorbire”, cu ajutorul căruia se formează adjective. [< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos].

FÓNIC, -Ă adj. 1. format din sunete, referitor la sunete. 2. (despre consoane) care se pronunță cu vibrarea coardelor vocale; sonor. (< fr. phonique)

FÓNIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de sunete; propriu sunetelor. 2) Care constă din sunete. /<fr. phonique

*fónic, -ă adj. (d. vgr. phoné, voce, după eŭfonic). Acustic. Relativ la sunete, fonetic. V. sonic.

FONIC adj. (FON.) sonor. (Consoană ~.)

FÓNIC, -Ă adj. (< fr. phonique, it. fonico, cf. gr. phonos): în sintagma segment fonic (v.).

SEGMENT FONIC s. n. + adj. (< fr. segment phonique): fragment, porțiune de natură fonetică, reprezentată printr-un sunet sau prin mai multe sunete, ca de exemplu re- (din: repeta, reface), pre- (din: pretinde, preface), -abil (din: preferabil, carosabil), -eț (din: măreț, drumeț), -ă (din: casă, jură, profesoară), -i (din: cui, munți, poți) etc. În exemplele date, s. f. corespund unor silabe, sufixe și desinențe.