fonfăit definitie

2 intrări

14 definiții pentru fonfăit

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fârnâit2; (despre cuvinte sau sunete) rostite nazal, ca de un fonf. – V. fonfăi.
FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțînd nazal cuvintele, ca un fonf. Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119.
FONFĂÍT, -Ă, fonfăiți, -te, adj. (Despre oameni) Fonf, fîrnîit; (despre cuvinte sau sunete) rostit nazal, ca de un fonf. Răspunsurile dascălului, mașinale și fonfăite. REBREANU, R. II 289. ◊ (Adverbial) Și-au făcut loc mai într-o parte, răspunzînd fonfăit unora care îi întrebau de pe unde erau. PAS, L. I 67.
fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie
fonfăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá
FONFĂÍ vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbește.)
FONFĂÍT adj., s. v. fonf.
A FONFĂÍ fónfăi intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi
fónfăi și -ĭésc, a v. intr. (d. fonf). Vorbesc ca fonfu.
FONFĂI vb. a fîrnîi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)
FONFĂIT adj., s. fîrnîit, fonf, fornăit, (reg.) mohnăit. (Om ~.)

fonfăit dex

Intrare: fonfăi
fonfăi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: fonfăit
fonfăit adjectiv