FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțând cuvintele nazal, ca un fonf; a fârnâi, a fornăi (2). – Fonf + suf. -ăi.

FONFĂÍ, fónfăi, vb. IV. Intranz. A vorbi pronunțînd nazal cuvintele, ca un fonf. Iar în front maiorul gîrbov, vînt și ploaie cum îmbucă Și cum strașnic dă comandă, fonfăind ca o băbucă. BELDICEANU, P. 119.

fonfăí (a ~) vb., ind. prez. 3 fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá; conj. prez. 3 să fónfăie

fonfăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fónfăie, imperf. 3 sg. fonfăiá

FONFĂÍ vb. a fârnâi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ când vorbește.)

A FONFĂÍ fónfăi intranz. (despre persoane cu defecte în rostire) A fi fonf; a scoate sunete nazale neplăcute în timpul vorbirii; a vorbi pe nas; a fârnâi. /fonf + suf. ~ăi

fónfăi și -ĭésc, a -í v. intr. (d. fonf). Vorbesc ca fonfu.

FONFĂI vb. a fîrnîi, a fornăi, (reg.) a mohnăi, (Munt.) a sfornăi. (~ cînd vorbește.)