fonf definitie

2 intrări

10 definiții pentru fonf

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit2, fornăit2. – Formație onomatopeică.
FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; fonfăit, fîrnîit. Prea mult nu se înțelegea ce spune, că era fonf de-a binelea. CAMIL PETRESCU, O. I 231.
fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe
fonf adj. m., pl. fónfi; f. sg. foánfă, pl. foánfe
FONF adj., s. fârnâit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)
FONF foánfă (fonfi, foánfe) și substantival (despre persoane) Care vorbește pe nas; care pronunță cuvintele nazal. /Onomat.
fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.
FONF adj., s. fîrnîit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)
*FONF, adj.: Foanfea (Viciu 33); Fonfea, poreclă (Sc).

fonf dex

Intrare: fonf
fonf adjectiv
Intrare: Fonf
Fonf