Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

11 defini╚Ťii pentru fonem

FON├ëM, foneme, s. n. Cea mai mic─â unitate sonor─â a limbii, care are func╚Ťiunea de a diferen╚Ťia cuvintele ├«ntre ele, precum ╚Öi formele gramaticale ale aceluia╚Öi cuv├ónt. ÔÖŽ (├Än trecut) Sunet. ÔÇô Din fr. phon├Ęme.
FON├ëM, foneme, s. n. Cea mai mic─â unitate sonor─â a limbii, care are func╚Ťiunea de a diferen╚Ťia cuvintele ├«ntre ele, precum ╚Öi formele gramaticale ale aceluia╚Öi cuv├ónt. ÔÖŽ (├Än trecut) Sunet. ÔÇô Din fr. phon├Ęme.
FON├ëM, foneme, s. n. Cea mai mic─â unitate fonic─â a limbii, av├«nd func╚Ťiunea de a diferen╚Ťia ├«nveli╚Öul sonor al cuvintelor ╚Öi al morfemelor. Fonemul trebuie privit ca o unitate istoric─â, ├«n evolu╚Ťie ╚Öi dezvoltare. MACREA, F. 30. Limba rom├«n─â nu face deosebire ├«ntre foneme dup─â cantitatea lor, adic─â dup─â durata rostirii lor. IORDAN, L. R. 153.
fon├ęm s. n., pl. fon├ęme
fon├ęm s. n., pl. fon├ęme
FONÉM s. v. sunet.
FON├ëM s.n. (Lingv.) Cea mai mic─â unitate fonic─â a limbii care are func╚Ťia de a deosebi ├«nveli╚Öul sonor al cuvintelor ╚Öi al morfemelor. [Pl. -me, -muri. / < fr. phon├Ęme, cf. gr. phonema].
FON├ëM s. n. cea mai mic─â unitate fonic─â sau sonor─â a unei limbi, av├ónd func╚Ťia de a alc─âtui ╚Öi de a deosebi ├«ntre ele cuvinte sau forme gramaticale ale unuia ╚Öi aceluia╚Öi cuv├ónt. (< fr. phon├Ęme)
FON├ëM ~e n. lingv. Unitate a sistemului fonologic prin care se deosebesc ├«ntre ele unit─â╚Ťile semnificative ale limbii (morfemele ╚Öi lexemele). /<fr. phoneme
fonem s. v. SUNET.
FON├ëM s. n. (< fr. phon├Ęme, cf. gr. phonema < phone ÔÇ×sunetÔÇŁ): cea mai mic─â unitate sonor─â distinctiv─â a limbii, care nu poate fi divizat─â ├«n unit─â╚Ťi succesive mai mici dec├ót ea ╚Öi care are rolul de a diferen╚Ťia ├«ntre ele cuvintele ╚Öi formele gramaticale ale aceluia╚Öi cuv├ónt. F. este reprezentat totdeauna printr-un sunet (o consoan─â ÔÇô fonem consonantic, sau o vocal─â ÔÇô fonem vocalic) care poate fi ├«ns─â realizat prin dou─â sau mai multe variante ╚Öi variet─â╚Ťi. Variantele sunt sunete asem─ân─âtoare ca pronun╚Ťare ╚Öi ca percepere cu fonemul, dar diferite de acesta prin unele tr─âs─âturi nepertinente ╚Öi prin gradul de deschidere. F. se deosebe╚Öte de variantele sale prin faptul c─â se define╚Öte printr-un raport determinat ├«ntre variante (prin raportul de distribu╚Ťie complementar─â ╚Öi de transformare pozi╚Ťional─â). Astfel, f. e din limba rom├ón─â literar─â poate fi realizat ├«n variante regionale, ├«n cadrul aceluia╚Öi cuv├ónt: lit. vede, mold. vedß║╣ cu e final mai ├«nchis, trans. v─Öde cu e medial mai deschis. Variet─â╚Ťile sunt entit─â╚Ťi diferite de sunete prin faptul c─â reprezint─â o raportare a sunetului concret la f., adic─â la capacitatea acestuia de a intra ├«ntr-un raport de comutare (v.) cu alt sunet. F. este deci o unitate sonor─â invariant─â ├«n raport cu diversele sale pozi╚Ťii. El este ├«ns─â ╚Öi o entitate care nu poate fi definit─â cu ajutorul observa╚Ťiei directe, ci cu ajutorul unor concepte moderne ca cele de ÔÇ×comutareÔÇŁ, de ÔÇ×distribu╚ŤieÔÇŁ, de ÔÇ×transformareÔÇŁ ╚Öi de ÔÇ×echivalen╚Ť─âÔÇŁ (v.). Variantele ╚Öi variet─â╚Ťile sale nu fac altceva dec├ót ÔÇ×s─â-l reprezinteÔÇŁ, f. fiind legat de acestea printr-un raport de ├«ncorporare (adic─â printr-un ansamblu de reguli de coresponden╚Ť─â ├«ntre calitatea sa de entitate ce nu poate fi definit─â prin observa╚Ťie direct─â ╚Öi realitatea fonetic─â obiectiv─â). F. diferen╚Ťiaz─â un cuv├ónt de alte cuvinte sau o form─â gramatical─â de alte forme gramaticale: f. e distinge cuv├óntul em (ÔÇ×spor de salariu pentru o anumit─â func╚ŤieÔÇŁ) de cuvintele am, im ╚Öi om, sau cuv├óntul emit de cuvintele imit ╚Öi omit; f. e diferen╚Ťiaz─â forma gramatical─â trece, de prezent indicativ (├«n care reprezint─â desinen╚Ťa persoanei a III-a singular) de forma gramatical─â treci, tot de prezent indicativ, dar de persoana a II-a singular, sau de forma gramatical─â trecu, de perfect simplu, persoana a III-a singular; f. e distinge forma gramatical─â de singular tare (├«n care reprezint─â desinen╚Ťa) de forma gramatical─â de plural tari etc. F. se afl─â ├«n num─âr determinat ├«n fiecare limb─â (lista lor este o list─â ├«nchis─â), exist├ónd diferen╚Ťe ├«n inventarele de unit─â╚Ťi distinctive ╚Öi succesive ale limbilor. Astfel, spaniola castilian─â dispune de 24 de foneme, ├«n timp ce spaniola din America de 22; franceza poseda ├«nainte 34 de foneme, iar dup─â 1940 foarte mul╚Ťi vorbitori au redus num─ârul de foneme la 31 etc.

Fonem dex online | sinonim

Fonem definitie

Intrare: fonem (pl. foneme)
fonem pl. foneme substantiv neutru
Intrare: fonem (pl. fonemuri)
fonem pl. fonemuri