fonator definitie

9 definiții pentru fonator

FONATÓR, fonatoare, adj. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.
FONATÓR, fonatoare, adj. n. (Fon.; în sintagma) Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. – Din fr. phonateur.
FONATÓR, -OÁRE, fonatori, -oare, adj. Care produce sunetele vorbirii. Aparat fonator. ▭ În cazul strîmtării canalului vorbitor, se produce un zgomot de frecare, deoarece curentul fonator trece prin constricțiunea formată și se freacă de pereții acesteia. GRAM. ROM. I 65.
FONATOÁRE adj. f. v. fonator.
fonatór adj. m., f. fonatoáre; pl. f. fonatoáre
fonatór adj. n., pl. fonatoáre
FONATÓR, -OÁRE adj. Care produce sunetele vorbirii. ◊ Organ (sau aparat) fonator = organ (sau aparat) care produce sunetele vorbirii. [< fr. phonateur].
FONATÓR, -OÁRE adj. care produce sunetele vorbirii. ♦ organ (sau aparat, canal) ~ = organ (sau aparat, canal) care produce sunetele vorbirii. (< fr. phonateur)
FONATÓR ~oáre adj.: Aparat (sau organ) ~ aparat (organ) care produce sunetele vorbirii. /<fr. phonateur

fonator dex

Intrare: fonator
fonator adjectiv