fon definitie

14 definiții pentru fon

FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru nivelul de intensitate al unui sunet, apreciat după senzația auditivă pe care o produce acesta. – Din fr. phone.
FON, foni, s. m. (Fiz.) Unitate de măsură pentru intensitatea auditivă a unui sunet.
fon s. m., pl. foni
fon (fiz.) s. m., pl. foni
FON s.m. (Fiz.) Unitate de măsură a intensității sunetelor, apreciată după senzația sonoră pe care o produce. [< fr. phone].
-FON Element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) sunet”, „vorbire”, „vorbitor”, „fonație”. [< fr. -phone, cf. gr. phone].
FON- v. fono-.
FON1 s. m. unitate de măsură a intensității auditive egală cu intensitatea unui sunet de 1,26 ori mai mare decât intensitatea pragului auditiv inferior. (< fr. phone)
FON2(O)-, -FÓN, -FONÍE elem. „sunet, voce”. (< fr. phon/o/-, -phone, -phonie, cf. gr. phone)
FON ~i m. fiz. Unitate de măsură a intensității sunetelor. /<fr. phone
fon (< gr. φωνή [phone], „sunet”) (acustică), unitate de măsură pentru nivelul de intensitate (1) auditivă (de tărie fiziologică), introdusă de H. Barkhausen. Numărul n care arată tăria în f. a unui sunet* oarecare este egal cu același număr n de decibeli (dB) (v. bel) care arată intensitatea (energia) sursei sonore (fapt obiectiv). Introducerea f. are la bază legea fiziologică generală Weber-Fechner din 1884, lege aproximativă, dar fecundă: mărimea unei senzații crește proporțional cu logaritmul* în baza 10 al excitației. Aplicând legea în domeniul audiției, tăria unui sunet (mărimea senzației sonore) crește proporțional cu log 10 al intensității (energiei) de vibrație*. (Ex.: dacă energia care excită urechea crește de 1000 de ori, mărimea senzației auditive crește de 3 ori, deoarece log101000 = 3). Un sunet oarecare are tăria de zero f. (nici o senzație auditivă) dacă este produs cu intensitatea măsurată în (dB) a sunetului de 1000 Hz la pragul de audibilitate*. Tăria celui mai puternic sunet pe care urechea îl poate auzi (dar care o poate auzi) este de 140 f. Tăria în f. corespunzătoare nuanțelor dinamice* muzicale este arătată în tabele-diagrame, cifrele având valoare orientativă, în cazul unei orch. mari (de la o formație redusă nu se poate avea un fortissimo de 80 f.). V. frecvență; son (2).
-FON „voce, sunet, glas, fonație, vorbitor, fonator, fonic”. ◊ gr. phone „voce, sunet” > fr. -phone, engl. id., germ. -phon > rom. -fon.
FON-, v. FONO-1.~astenie (v. -astenie), s. f., oboseală a organelor vocale; ~endoscop (v. endo-, v. -scop), s. n., stetoscop*; ~endoscopie (v. endo-, v. -scopie), s. f., 1. Auscultare a zgomotelor cardiace cu ajutorul fonendoscopului. 2. Delimitare a unui organ anatomic cu ajutorul fonendoscopului, aplicat la nivelul său; ~iatrie (v. -iatrie), s. f., disciplină medicală care studiază tulburările și afecțiunile vocii; ~iatru (v. -iatru), s. m. și f., specialist în foniatrie; ~opsie (v. -opsie), s. f., apariție de senzații vizuale colorate la auzul sunetelor.

fon dex

Intrare: fon
fon substantiv masculin
Intrare: fon (pref.)
fon pref.
Intrare: fon (suf.)
fon suf.