FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană. – Cf. foame.

FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de hrană. – Cf. foame.

FOÁMETE s. f. Lipsă mare, generală și prelungită de produse alimentare. Foamete mare era în sat, s-a îngălbenit de necaz codrul și omul. CAMILAR, TEM. 58. Lipsa și foametea i se înfățoșează. NEGRUZZI, S. I 300. ◊ (Personificat) Pesemne c-aista-i Flămînzilă, foametea, sac fără fund sau cine mai știe ce pricopsală a fi. CREANGĂ, P. 241.

foámete s. f., g.-d. art. foámetei

foámete s. f., g.-d. art. foámetei

FOÁMETE s. (înv., în Mold.) flămânjune.

FOÁMETE f. 1) Lipsă mare și de lungă durată de produse alimentare. 2) Perioadă de timp când au avut loc asemenea lipsuri. Pe timpul ~i. 3) fig. fam. Persoană căreia mereu îi este foame. [Sil. foa-me-] /<lat. fames, ~itis

foamete f. lipsă totală de proviziuni, într’o țară. [Derivațiune din foame sub influența analogică a finalei din secetă].

foámete f., pl. (d. foame). Mare lipsă de alimente într’o țară.

FOAMETE s. (înv., în Mold.) flămînjune.