Dicționare ale limbii române

2 intrări

21 definiții pentru foșnire

FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.
FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.
FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. și tranz. A produce un sunet ușor prin mișcare sau prin frecare. ♦ (Rar) A foi, a mișuna. [Var.: foșnăí vb. IV] – Formație onomatopeică.
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnitură, foșnit, foșnet. – V. foșni.
FOȘNĂÍ vb. IV v. foșni.
FOȘNÍ, foșnesc, vb. IV. Intranz. (Despre frunze, arbori, mătase etc.; p. ext. despre vîntul care le pune în mișcare) A produce un sunet ușor, prin mișcare sau frecare. Atunci cei doi salcîmi din coasta de miazănoapte a hanului prindeau să foșnească jalnic, încet. SADOVEANU, O. I 387. Sub pașii noștri foșneau frunzele de curînd căzute. VLAHUȚĂ, O. A. II 237. Să plutim cuprinși de farmec Sub lumina blîndei lune – Vîntu-n trestii lin foșnească, Unduioasă apa sune! EMINESCU, O. I 74. ◊ (Despre alte lucruri care mișcă frunzele) O șopîrlă pe cărare, lîngă noi Speriată să foșnească dintre foi. TOPÎRCEANU, B. 44. ◊ Tranz. Se răsuci foșnind ziarul și căută o poziție mai comodă. C. PETRESCU, C. V. 8. Suspină trist în urmă, foșnindu-și frunza moartă, Salcîmul de la poartă. IOSIF, PATR. 73. ♦ (Rar) A mișuna. Cadavrele putrede, cadavre pe care foșnesc viermii, sînt ceva obișnuit în literatura asta [decadentă]. IONESCU-RION, C. 102. – Variantă: foșnăí (CONTEMPORANUL, IIIII 286, ALECSANDRI, T. 357) vb. IV.
FOȘNÍRE, foșniri, s. f. Acțiunea de a foșni și rezultatul ei; foșnet. Ramurile brazilor bătrîni porneau șoapte grăbite, care creșteau într-o foșnire duioasă de valuri. SADOVEANU, O. VII 215. Deodat-aud foșnirea unei rochii, Un moale pas abia atins de scînduri... Iar mîni subțiri și reci mi-acopăr ochii. EMINESCU, O. I 119.
foșní (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 să foșneáscă
foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri
foșní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. foșnésc, imperf. 3 sg. foșneá; conj. prez. 3 sg. și pl. foșneáscă
foșníre s. f., g.-d. art. foșnírii; pl. foșníri
FOȘNÍ vb. a fâșâi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sâsâi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pârâi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prâsni. (Frunzele ~.)
FOȘNÍRE s. v. fâșâit.
A FOȘNÍ pers. 3 ~éște intranz. 1) (despre frunze, hârtii etc.) A produce un zgomot ușor prin mișcare sau frecare. 2) (despre ființe) A se mișca grăbit și haotic fără întrerupere; a forfoti; a fojgăi; a mișuna; a furnica; a roi; a foi; a viermui. /Onomat.
foșnì v. Mold. a fășăi: vântu n trestii lin foșnească EM. [Onomatopee din foș! o variantă a lui făș!].
foșnire f. fășăire: foșnirile de rochii EM.
foșnésc v. intr. (imit., d. foș-foș ca și fîșiĭ. V. fojgăĭesc, moșcondesc). Se zice despre huĭetu pe care-l fac frunzele și trestiile cînd bate vîntu, despre un animal care merge pin ĭarbă orĭ pin frunze căzute, despre șoarecĭ cînd umblă pin hîrtiĭ, despre o rochie de matasă mișcată ș. a.
FOȘNI vb. a fîșîi, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)
FOȘNIRE s. fîșîială, fîșîire, fîșîit, fîșîitură, foșnet, foșnit, foșnitură. (~ ziarului.)

Foșnire dex online | sinonim

Foșnire definitie

Intrare: foșni
foșnăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
foșni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: foșnire
foșnire substantiv feminin