17 definiții pentru flămând
flămând, ~ă [At: TETRAEV. (1574) 246 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *flammubundus] 1-2 smf, a (Om) căruia îi este foame Și: înfometat, famelic. 3 a (Înv; fig) Amenințat de foamete. 4 a Lacom. 5 a Dornic. 6 sm (Reg) Flămânzare. FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de,
adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. –
Et. nec. FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de,
adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. –
Et. nec. FLĂMÎ́ND, -Ă, flămînzi, -de,
adj. (În opoziție cu
sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊
Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd.
flămấnd adj. m.,
pl. flămấnzi;
f. flămấndă,
pl. flămấnde
flămând adj. m., pl. flămânzi; f. sg. flămândă, pl. flămânde FLĂMÂND adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.) Flămând ≠ sătul, îmbuibat flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. –
Mr. flămunt,
megl. flămund,
istr. flămănt. –
Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv,
cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. –
Der. flămînjós,
adj. (flămând); flămânjúne,
s. f. (foame); flămânzáre,
s. f. (
Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie,
s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí,
vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă,
s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă,
s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [
3419]
FLĂMÂND ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care are senzația de foame; căruia îi este foame. Animal ~. 2) fig. fam. Care este dornic de ceva. ~ de lucru. /Orig. nec. flămând a.
1. care sufere de foame;
2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS].
Flămânda f.
1. sat și schit în jud. Argeș;
2. sat în jud. Vâlcea.
flămî́nd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s’a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și
flo-. FLĂMÎND adj. flămînzit, înfometat, nemîncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.) FLĂMÎND adj. subst. 1. – (Moț). 2. -a, Ion (Ard I 271) și s.; Flâmînzești s. (Sd XVI), a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.
flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.
Flămând dex online | sinonim
Flămând definitie