fluorescență definitie

10 definiții pentru fluorescență

FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietatea pe care o au unele substanțe de a emite lumină cât timp sunt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete. [Pr.: flu-o-] – Din fr. fluorescence.
FLUORESCÉNȚĂ, fluorescențe, s. f. Proprietate pe care o au unele substanțe de a emite lumină cît timp sînt iradiate cu radiații luminoase sau ultraviolete.
fluorescénță (flu-o-) s. f., g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
fluorescénță s. f. (sil. flu-o-), g.-d. art. fluorescénței; pl. fluorescénțe
FLUORESCÉNȚĂ s.f. Transformarea luminii în radiații luminoase sau ultraviolete sub influența anumitor substanțe. [Pron. flu-o-res-cen-. / < fr. fluorescence].
FLUORESCÉNȚĂ s. f. proprietate a unor substanțe de a emite lumină sub influența unor radiații electromagnetice. (< fr. fluorescence)
FLUORESCÉNȚĂ ~e f. fiz. Însușire a unor substanțe de a emite lumină sub acțiunea unor surse exterioare de energie (radiații luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence
*fluorescénță f., pl. e (d. fluorescent). Fiz. Lumina pe care o aŭ unele corpurĭ, ca sticla de uraniŭ orĭ soluțiunea sulfatuluĭ de chinină, cînd trec pin ele razele violete saŭ ultraviolete ale spectruluĭ solar.
FLUORESCÉNȚĂ (< fr.) s. f. Proprietate a unor substanțe, numite fluorescente, de a emite lumină un timp foarte scurt (până la 10-9 s) când sunt iradiate cu radiații de o anumită lungime de undă (radiații ultraviolete, radiații X etc.). Pe f. unor substanțe (sulfat de chinină, fluoresceină) se bazează unele teste clinice (fluoroscopia și fluorometria).

fluorescență dex

Intrare: fluorescență
fluorescență substantiv feminin
  • silabisire: flu-o-