fluierá (flúier, át), vb. –
1. A scoate un sunet asemănător fluierului. –
2. A cînta din fluier. –
3. A chema scoțînd sunete asemănătoare fluierului. –
4. A scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și manifesta dezaprobarea. Creație expresivă, bazată pe consonanța f(l)iu, care redă fluieratul. Cuvîntul imitativ fiu (-fiu) este curent,
cf. țiu; pentru infixul expresiv l,
cf. flișcui „a fluiera”, fli(u)șcă „trișcă”. De aici și fliuira, redus la flui(e)ra, ca șuera în loc de ș(i)uira. Fluier,
s. n. (intrument muzical de suflat; trișcă; gambă, tibia; șuierătură);
cf. mr. fluier, fluiară, fiflioară,
megl. (s)friel, pare un
der. postverbal. Sensul de „tibia”, comun întregului teritoriu limbii
rom. (ALR, I, 58) apare și în
lat. tibia. În general, se preferă să se plece de la fluier, despre a cărui origine s-a discutat destul de mult, cuvînt obscur sau necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și DAR, i-au căutat uneori diferite origini
lat. (*flibŭla, după Crețu 322; fibŭla, după Subak, Arch.
Triest., XXX, 425,
cf. împotrivă REW 3278; *fluilum,
der. imposibil de la flāre, după Pascu, I, 86; *flaulāre, după Pascu, Lat., 269),
gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „făcut din trestie”, pe baza lui φλέως „trestie”, după Giuglea, Dacor., III, 587-90) sau autohtone (Pușcariu, Lr., 179). Prezența
alb. fljo(j)ere i-a determinat pe mai mulți cercetători să caute aici etimonul cuvîntului
rom. (Berneker 285;
cf. Meyer 108), dar
alb. provine în mod sigur din
rom., ca și
ngr. φλογέρα,
sb. frűla, frulica,
slov. fujara,
ceh.,
pol. fujara,
rut. fl’ojara, fl’ojera, fujera,
mag. furulya (Candrea, Elemente, 403; Cihac, II, 499,
mag. ar fi originea cuvîntului
rom.;
cf. Miklosich, Wander., 10 și Miklosich, Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285). Origine expresivă a lui fluier a fost intuită de puțini cercetători,
cf. Iordan, BF, II, 77.
Der. fluierar,
s. n. (nai); fluierar,
s. m. (persoană care face fluiere; persoană care cîntă din fluier; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala), ultimul sens bazat pe accepția de fluier „tibia”; fluierărie,
s. f. (îndeletnicirea de fluierar); fluieraș,
s. m. (
înv., fluierar, persoană care cîntă din fluier; grangur, Oriolus galbula); fluierător,
adj. (care fluieră); fluierător,
s. m. (fluierar; nume dat mai multor păsări cu picioare lungi; varietate de iarbă, Tamus communis); fluierătură,
s. f. (șuierătură); fluieroi,
s. m. (fluier mare, folosit în Banat).