fluctua definitie

11 definiții pentru fluctua

FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare.
FLUCTUÁ, pers. 3 fluctuează, vb. I. Intranz. A fi schimbător; a oscila, a varia2. [Pr.: -tu-a] – Din fr. fluctuer, lat. fluctuare.
FLUCTUÁ, fluctuez, vb. I. Intranz. (De obicei la pers. 3) A fi schimbător, a oscila, a varia. – Pronunțat: -tu-a.
fluctuá (a ~) (-tu-a) vb., ind. prez. 3 fluctueáză, 1 pl. fluctuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3 să fluctuéze (-tu-e-); ger. fluctuấnd (-tu-ând)
fluctuá vb. (sil. -tu-a), ind. prez. 3 sg. și pl. fluctueáză, 1 pl. fluctuăm (sil. -tu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. fluctuéze (sil. -tu-e-); ger. fluctuând (sil. -tu-ând)
FLUCTUÁ vb. 1. a se schimba, a varia, (fig.) a oscila. (~ mereu în comportări.) 2. (fig.) a oscila, a șovăi. (Uzul ~ încă între cei doi termeni.)
FLUCTUÁ vb. I. intr. A fi schimbător, nestatornic; a varia. [Pron. -tu-a, p.i. 3,6 -uează. / < lat. fluctuare].
FLUCTUÁ vb. intr. a fi schimbător; a oscila, a varia. (< fr. fluctuer, lat. fluctuare)
A FLUCTUÁ pers. 3 ~eáză intranz. și fig. A fi în continuă mișcare și schimbare; a vădi inconsistență. Cadrele ~ează. [Sil. -tu-a] /<fr. fructuer, lat. fructuare
*fluctuéz v. intr. (lat. fluctuare, d. fluctus, val, undă. V. flotă, flux, flutur). Îs agitat, mă mișc ca valurile. Fig. Oscilez, șovăĭesc, nu-s stabil: a fluctua în ideĭ.
FLUCTUA vb. 1. a se schimba, a varia, (fig.) a oscila. (~ mereu în comportări.) 2. (fig.) a oscila, a șovăi. (Uzul ~ încă între cei doi termeni.)

fluctua dex

Intrare: fluctua
fluctua verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: -tu-a