fluștura definitie

8 definiții pentru fluștura

FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. (Pop.) A flutura (4). – Et. nec.
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). – Et. nec.
FLUȘTURÁ, flúștur, vb. I. Tranz. A flutura (4). Săbioara mi-o trăgea, De trei ori c-o fluștura Și da capu ca să-i ia. ȘEZ. VII 60. – Variantă: fluștiurá (PĂSCULESCU, L. P. 219) vb. I.
flușturá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 flúștură
flușturá vb., ind. prez. 1 sg. flúștur, 3 sg. și pl. flúștură
flușturà v. V. fluturà.
fluturà v. 1. a agita încoace și încolo (capul, sabia, coada); 2. a se mișca în voia vântului, a fălfăi: lasă vălul ei a flutura BOL. [Onomatopee ce exprimă suflarea vântului sau aripilor (cf. fluture): limba germană posedă întreaga serie alternantă: flattern, flittern, flottern; varianta fluștura e o amplificare a aceluiaș radical imitativ].
flútur, a v. intr. (lat. fluctulare [Lbk]. Cp. cu germ. flattern, maĭ vechĭ flutteren și flotern, precum și cu fîlfîĭ, fluid și flux. V. fluture). Fîlfîĭ, mă mișc în vînt (vorbind de aripĭ, steagurĭ ș. a.). V. tr. Fac să fîlfîĭe (aripile, pînza): a flutura o basma la plecarea trenuluĭ (impropriŭ despre arme: a flutura o sabie, a o agita). Rar (după fluĭer). Fluĭer. – Și flúștur și flĭúștur.

fluștura dex

Intrare: fluștura
fluștura verb grupa I conjugarea I