florentină definitie

10 definiții pentru florentină

FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin.
FLORENTÍN, -Ă, florentini, -e, adj. (În sintagmele) Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu stilurile bizantin și roman. Pălărie florentină (și substantivat, f.) = pălărie de damă (din împletitură de pai) cu boruri largi, împodobită cu flori. – Din fr. florentin.
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; adj. f., s. f. florentínă, pl. florentíne
florentín adj. m., s. m., pl. florentíni; (persoană) f. sg. florentínă, pl. florentíne
florentínă (pălărie) s. f., g.-d. art. florentínei; pl. florentíne
FLORENTÍN, Ă adj. Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea proporțiilor mari și severe ale stilului antic cu eleganța stilurilor bizantin și roman; pălărie florentină (și s.f.) = pălărie (din împletitură de pai) cu boruri largi și împodobită cu flori. [< it. fiorentini, cf. Florența – oraș în Italia].
FLORENTÍN, -Ă, florentíni, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Florența. ♦ (s. f.) Dialect vorbit de florentini. 2. Adj. Stil florentin = stil arhitectonic rezultat din combinarea proporțiilor mari și severe ale stilului antic cu eleganța stilurilor bizantin și roman; pălărie florentină (și s. f.) = pălărie (din împletitură de pai) cu boruri largi și împodobită cu flori. (din fr. florentin, it. fiorentino)
FLORENTÍN ~ă (~i, ~e): Stil ~ stil arhitectonic rezultat din combinarea stilului antic cu cel bizantin și roman. (Pălărie) ~ă pălărie împletită din paie, cu boruri largi, ornată cu flori. /<fr. florentin
Camerata florentină (it. camerata, „reuniune culturală”), grupare intelectuală, umanistă de la sfârșitul sec. 16 și începutul sec. 17, a cărei activitate, muzical-teoretică și creatoare, desfășurată în Florența, a avut drept consecință afirmarea monodiei acompaniate (2) și a elementelor constitutive fundamentale ale melodramei* it.: aria (1) și recitativul*. Contextul spiritual al epocii în care ființează c. este dominat de orientarea renascentistă către valori culturale ale antic., ceea ce generează interesul pentru muzica greacă*. Sub influența autorilor antici, al cărui studiu este așezat în centrul preocupărilor teoreticienilor, tratatele care apar preconizează în special lărgirea sistemului (II, 3) modal* aflat în practica muzicală a vremii și deplasarea ponderii în relația muzică-text, de la primul la al doilea termen (Glarean, Dodekachordon, 1547; Nicola Vicentino, L’Antica musica ridotta alla moderna prattica, 1555; Gioseffo Zarlino, Le Instituzioni harmoniche, 1558). Aproximativ între anii 1557-1582, în casa florentinului Giovanni Bardi, conte de Vernio, un grup de umaniști de formație literară, muzicală, științifică (între care compozitorul, lautistul și teoreticianul Vincenzo Galilei și cântărețul Giulio Caccini), se întrunesc pentru a dezbate diferite aspecte culturale ale epocii. Printre acestea figurează și problema înnoirii concepțiilor estetice și componistice muzicale. În lucrări teoretice de referință, Bardi (Discorso sopra la musica antica) și în special Galilei (Dialogo della musica antica e della moderna, 1581), consideră că facultatea muzicii eline de a crea catharsis-ul provine din simplitatea și linearitatea sa. În consecință, ei se opun cu vehemență practicii polif. a vremii, care prin creșterea exacerbată a densităților vocilor (2) ajunsese să anuleze suportul literar al muzicii vocale și se pronunță pentru cultivarea monodiei – acompaniată armonic cu discreție – care să fie strict subordonată textului poetic. Pentru a ilustra cele preconizate, Galilei compune Cântul lui Ugolino și Lamentările lui Ieremia, două lucrări vocale monodice cu acompaniament* de viole*. O nouă etapă în istoria C. începe odată cu plecarea lui Bardi la Roma și cu mutarea sediului întrunirilor în casa lui Jacopo Corsi (1592). Membrii C. sunt acum Emilio de Cavalieri, Caccini, Peri, Girolamo Mei, Ottavio Rinuccini și chiar Monteverdi și Torquato Tasso. Preocuparea lor predominantă este introducerea noului stil* muzical (denumit in armonia favellare – în „armonie rostită”, stile recitativo, recitar cantato sau stile rappresentativo) în melodrama pastorală, gen foarte apreciat în epocă. De Cavalieri scrie, în colaborare cu poeta Laura Guiccioni, două drame intitulate Satirul și Disperarea lui Filene. Peri compune pastorala Daphne (pe textul lui Rinuccini), interpretată în diferite variante între anii 1594-1599 și care, conținând în germene elementele de bază ale melodramei – aria și recitativul* – inaugurează o epocă în istoria operei*. În anul 1600 sunt puse în scenă alte două lucrări scrise în noul stil de Peri și, respectiv, Caccini pe libretul lui Rinuccini Euridice, iar în 1602 apare antologia de piese vocale monodice cu acompaniament de basso continuo* a lui Caccini, intitulată Nuove musiche a nuova maniera di scriverle. Noua concepție componistică este susținută și teoretic în prefețele acestor lucrări: Peri, Prefazione alle Musiche Sopra L’Euridice del Sig. Ott. Rinuccini (1600), Caccini, Prefazione alle nuove musiche (1602), precum și în tratatul Discorso Sopra la musica antica e moderna (1602) al lui Girolamo Mei. Principiile novatoare introduse de membrii C. în teoria și arta componistică muzicală își vor găsi afirmarea artistică în creația lui Monteverdi.
POP-FLORENTIN (FLORANTIN), Ioan (1843-1936, n. sat Popteleac, jud. Sălaj), scriitor și estetician romăn. Prof. univ. la Iași. Membru al „Junimii”. Nuvele având ca eroi personaje istorice sau legendare („Decebal”, „Pribeagul”, „Juanita”). Autorul primelor tratate de estetică tipărite în România („Fundament de filosofie”, „Estetică generală”). Manuale de psihologie și logică. A popularizat metodele pedagogice ale lui Fr. Fröbel; autorul unei metode originale de teletipie.

florentină dex

Intrare: florentin (adj.)
florentin adjectiv
Intrare: florentină
florentină substantiv feminin
Intrare: florentină
florentină substantiv feminin