fleci definitie

4 definiții pentru fleci

flecí (-césc, -ít), vb. – A mărunți, a zdrobi, a terciui; a reduce un corp solid la o masă inconsistentă. – Var. fleciui, flecui. Creație expresivă, făcînd parte din aceeași familie și corespunzînd aceleiași intenții ca fleașc; cf. și lat. flaccus, flaccidus „fleșcăit”, pol. flaczeć „a fleșcăi” (după Cihac, II, 110, pol. ar fi etimonul cuvîntului rom.). Var. flecui are și sensul de „a murdări, a umple de noroi”, care derivă în mod evident din cel primar; totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. flecken, cu care are în comun numai intenția expresivă. Cu schimbare de suf. s-a obținut var. flecni, vb. (Trans., a închega; a bate, a face praf; a îmbăta), ale cărui sensuri pleacă toate de la acela de „a se înmuia”, cf. fleșcăi. A dat naștere la o lungă serie de der. expresivi, a căror idee comună este cea de „obiect fără consistență”. Der. fleac, s. n. (bagatelă, nimicuri; moft), a cărui origine expresivă nu ridică probleme (cf. Iordan, BF, II, 174), trebuie să fi desemnat la început fie un „cuvînt fără consistență” fie un obiect flasc cum ar fi o cîrpă nefolositoare sau o fructă zdrobită, cf. semantismul sp. papandujo. Totuși, DAR îl pune în legătură cu germ. Fleck „petic” (plecînd de la o confuzie cu flec, cf. aici); Körting 3804 și Loewe 57 pleacă de la lat. flaccus, cf. Giuglea, Dacor., III, 1090 și REW 3343; iar Scriban propune o relație cu rut. fljak care pare der. din rom. Este cuvînt identic cu felegă, s. f. (cîrpă), cf. rut. felegi „zdrențe” (după Tiktin și DAR, rut. este etimonul cuvîntului rom.); peletic, s. n. (pensulă de olar), cf. Iordan, BF, II, 186; felegos, adj. (zdrențuros). – Der. flecar, adj. (vorbăreț, palavragiu), cf. sl. flekavŭ „bîlbîit”, tot formație expresivă (după Cihac, II, 109, rom. provine din sl.); flecări, vb. (a sta la taifas, a pălăvrăgi); flecărie, s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flecăti, vb. (Trans., a pălăvrăgi); flecăros, adj. (palavragiu); flecușteț, adj. (nimic, bagatelă); fleoancă (var. fleancă, flioancă, fleoarcă, fleoarță, fleandură, fleanță, fle(a)ură, fulendriță, loandră, moleandră), s. f. (cîrpă; gură, cioc, limbă; femeie ușoară), pentru ale cărei asociații semantice cf. Iordan, BF, II, 167-72; fle(o)ncă(n)i, vb. (a pălăvrăgi); fle(o)ncăneală (var. fle(o)ncănitură), s. f. (bîrfă, vorbă de clacă); flencău s. m. „băiat, tînăr” prin încrucișare cu flăcău, cf. trăncău și, în general, paralelismul cu der. lui tranc; fleace, s. f. (noroi, glod); fleciu, adj. (flasc, zdrobit, moale, stricat); flencheș, adj. (cu coarnele căzute); flenduros, adj. (zdrețuros); fleng (var. flenc), adj. (cu urechile căzute); flențoi, adj. (zdrențăros); fleorțotină, s. f. (prostituată); fleoș, adj. (moale, flasc); fleuri, vb. (Trans., pălăvrăgi); fleros, adj. (Trans., palavragiu); tranca-fleanca, interj. (exprimă ideea de flecăreală); fleț, adj. (tont, prost); nătăfleț, adj. (tont). În general, și cu excepția articolului citat al lui Iordan, toate cuvintele menționate aici se consideră că fac parte din familii diferite. Fleandură este pus de obicei în legătură cu germ. (săs.) flander „zdrențuros” (Borcea 186; DAR), sau cu sl. (sb., ceh.) flandra „prostituată” (Cihac, II, 109; DAR), cuvinte care au la bază numele de Flandes, cf. ceh. flandra, pol. fladra „pînză” (Daničič, III, 60); însă istoria acestor cuvinte este neclară și Miklosich, Fremdw., 88 și Wander., 15 consideră că sb., pol., rut. flandra provin din rom. Este vorba mai curînd de o rădăcină comună expresivă. Fleoarță, de origine necunoscută pentru DAR, ar avea legătură cu săs. Flärre „ruptură”, după Drăganu, Dacor., V, 273 și ar fi identic cu fleură, după același autor, pe cînd Cihac, II, 660, pune în legătură acest cuvînt cu ngr. φλύαρος „palavragiu”; Bogrea, Dacor., I, 258, îl consideră ca un rezultat al încrucișării lui flaut cu fluer, sau al lat. flabrum „șuier al vîntului”.
flecí, flecésc, vb. IV (reg.) a (se) zdrobi (prin lovituri), a (se) face fleașcă.
FLECI s. f. pl. (În expr.) A (se) face fleci = a (se) turti, a (se) zdrobi, a (se) fleșcăi, (reg.) a (se) fleci. – Probabil din *fleacă, cf. fleică.
FLECÍ, flecesc, v. IV tranz. și refl. (Reg.) A (se) turti, a (se) zdrobi, a (se) fleșcăi. – Cf. a (se) face fleci.

fleci dex

Intrare: fleci
fleci verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a