fleșcăit definitie

26 definiții pentru fleșcăit

FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi.
FLEȘCĂÍT1 s. n. Faptul de a (se) fleșcăi. – V. fleșcăi.
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot caracteristic umblând prin noroi, prin apă etc. 2. Refl. (Despre fructe) A se muia; fig. (despre oameni) a se moleși. – Fleașc + suf. -ăi.
FLEȘCĂÍT1 s. n. Faptul de a (se) fleșcăi. – V. fleșcăi.
FLEȘCĂÍT2, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. (despre oameni) moleșit. – V. fleșcăi.
FLEȘCĂÍ, fleșcăiesc, vb. IV. 1. Intranz. A produce zgomot umblînd prin noroi, prin apă etc. Sutele de picioare fleșcăiau în noroi. DUMITRIU, B. F. 68. În șanțuri era tăcere. Numai pașii sentinelelor nevăzute fleșcăiau prin noroi. SADOVEANU, O. VI 76. Ciubotele pline de apă fleșcăiau la fiecare călcătură. DUNĂREANU, CH. 116. 2. Refl. A se înmuia; (despre oameni) a se moleși. Ce te-ai fleșcăit așa?
FLEȘCĂÍT 1 s. n. Acțiunea de a (se) fleșcăi și rezultatul ei. Prin smîrcurile mocirloase... mergeau încet, trudiți și deznădăjduiți, ascultindu-și fleșcăitul ciobotelor mari și grele. VLAHUȚĂ, O. A. 136.
FLEȘCĂÍT, -Ă, fleșcăiți, -te, adj. Moale, fără consistență; fig. moleșit. Zăpadă fleșcăită. ▭ Cu fața groasă, frămîntatâ, cu buze atîrnînd fleșcăite, Trăilă mormăi. DUMITRIU, V. L. 49.
fleșcăí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 să fleșcăiáscă
fleșcăít s. n.
fleșcăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fleșcăiésc, imperf. 3 sg. fleșcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fleșcăiáscă
fleșcăít s. n.
FLEȘCĂÍ vb. v. terciui.
FLEȘCĂÍ vb. v. moleși, muia, vlăgui.
FLEȘCĂÍT adj. v. puhav.
FLEȘCĂÍT adj. v. moleșit, muiat, vlăguit.
A FLEȘCĂÍ ~iésc intranz. A produce un zgomot specific, umblând prin fleașcă. /fleașc + suf. ~ăi
A SE FLEȘCĂÍ mă ~iésc intranz. 1) A deveni moale; a se înmuia. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde vigoarea, vlaga; a se moleși. /fleașc + suf. ~ăi
fleșcăì v. 1. a se moleși; 2. a se vesteji.
fleșcăĭésc v. tr. (d. fleașcă). Moleșesc, cofleșesc. V. refl. Obrajiĭ i s’aŭ fleșcăit, poamele s’aŭ fleșcăit de zdruncinăturile căruțeĭ.
FLEȘCĂI vb. a se muia, a se terciul, (pop.) a se cofleși, a se coleși. (Fructele s-au ~.)
fleșcăi vb. v. MOLEȘI. MUIA. VLĂGUI.
FLEȘCĂIT adj. moale, puhav, (livr.) flasc. (Are o carne ~.)
fleșcăí, fleșcăiesc, vb. refl. – 1. A se face fleașcă, a se uda. 2. A se muia, a se lăsa. – Din fleașc + suf. -ăi (DEX, MDA); din fleașcă (Scriban).
fleșcăít, -ă, adj. – 1. Ud, muiat. 2. Moleșit. – Din fleșcăi (DEX, MDA).

fleșcăit dex

Intrare: fleșcăi
fleșcăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: fleșcăit (adj.)
fleșcăit 1 adj. adjectiv
Intrare: fleșcăit (s.n.)
fleșcăit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular