flancare definitie

2 intrări

18 definiții pentru flancare

flanca vt [At: DICȚ. / Pzi: ~nchez / E: fr flanquer] 1 A apăra flancul unei unități militare. 2 (Mil) A ataca dintr-o parte. 3 (Fig) A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 4 (D. un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta.
flancare sf [At: DICȚ. / Pl: ~cări / E: flanca] 1 Apărare a flancului unei unități militare Și: flancat1 (1). 2 (Mil) Atacare dintr-o parte Și: flancat1 (2). 3 (Mil) Încadrare pe flancuri (1) Și: flancat1 (3). 4 (Fig) Însoțire a cuiva (pentru a-l proteja) Și: flancat1 (4).
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer.
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca.
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. 1. A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități militare; a ataca dintr-o parte. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini de o parte și de alta. – Din fr. flanquer.
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. – V. flanca.
FLANCÁ, flanchez, vb. I. Tranz. (Mil.; franțuzism) A apăra, a sprijini, a proteja flancul unei unități. Vom face aci un post înaintat, Un post ascuns pentru flancat. CAMIL PETRESCU, V. 37. ♦ Fig. A însoți pe cineva (pentru a-l apăra).
FLANCÁRE, flancări, s. f. Acțiunea de a flanca.
flancá (a ~) vb., ind. prez. 3 flancheáză
flancáre s. f., g.-d. art. flancắrii; pl. flancắri
flancá vb., ind. prez. 1 sg. flanchéz, 3 sg. și pl. flancheáză
flancáre s. f., g.-d. art. flancării; pl. flancări
FLANCÁ vb. I. tr. 1. A apăra, a susține din flanc. ♦ (Fig.) A însoți pe cineva (pentru a-l păzi). 2. (Despre un grup de clădiri) A mărgini lateral, a mărgini de o parte și de alta. [< fr. flanquer].
FLANCÁRE s.f. Acțiunea de a flanca și rezultatul ei; încadrare pe flancuri. [< flanca].
FLANCÁ vb. tr. 1. a apăra, a susține din flanc. ◊ (fig.) a însoți pe cineva (pentru a-l păzi). ◊ a trage asupra flancului unei (sub)unități dintr-o direcție perpendiculară pe direcția sa de acțiune. 2. (despre un grup de clădiri) a mărgini lateral. (< fr. flanquer)
A FLANCA ~chéz tranz. 1) (unități militare) A apăra din flanc. 2) fig. (persoane) A însoți, mergând alături. 3) (clădiri, monumente etc.) A mărgini din flancuri. /<fr. flanguer
*flancáre f. Acțiunea de a flanca. Rezultatu eĭ.
*flanchéz, a -cá v. tr. (fr. flanquer). Arm. Apăr pin fortificațiunĭ așezate în față saŭ pe flancurĭ: a flanca o redută. Sprijin, susțin din coaste orĭ din dos. – Și flăncuĭesc (după rus.).

flancare dex

Intrare: flanca
flanca verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: flancare
flancare substantiv feminin