flanc definitie

18 definiții pentru flanc

flanc2 sn vz flan
flanc1 sn [At: MAIORESCU, D. II, 106 / Pl: ~uri / E: fr flanc] 1 Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formații sau a unui dispozitiv de luptă. 2 (Mil; îla) De ~ Dintr-o parte. 3 (Mii; îlav) În ~ (câte unul) Unul în spatele altuia. 4 (Atm) Partea laterală a peretelui abdominal, cuprinsă între ultima coastă și șold. 5 Porțiunea laterală a peretelui abdominal la animale. 6 (Teh) Porțiunea laterală a unui filet, a unui dinte de angrenaj etc. 7 Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 8 Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor.
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formațiuni sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc.
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea din stânga sau din dreapta a unei formații sau a unui dispozitiv de luptă. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. ◊ Loc. adv. În flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Fiecare dintre cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. ♦ Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal la animale. 3. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale unui filet, ale unui dinte de angrenaj etc. 4. Foaie de carton special, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 5. Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. – Din fr. flanc.
FLANC, flancuri, s. n. 1. Extremitatea laterală a unei formații sau a unui dispozitiv de luptă. Tînărul din flancul rîndului meu s-a oprit. SAHIA, U.R.S.S. 64. La bătălia de la Mirăslău (1600, sept. 8), vedem pe Mihai a-și acoperi flancurile, așezîndu-și armata între rîul Marus și un deal. BĂLCESCU, O. I 29. ◊ Loc. adj. (Mil.) De flanc = dintr-o parte. Lovituri de flanc. Foc de flanc. ◊ Loc. adv. În flanc (cîte unul) = unul în spatele altuia. Cînd sergentul... era un pic afumat, trimitea plutonul, în flanc cîte unul, să-i aducă apă. CAMILAR, N. I 375. Un rînd de tractoare merg înspre răsărit, greoaie, cu aburi, înșirate în flanc. SAHIA, U.R.S.S. 95. 2. (Tipogr.) Foaie de carton, de celuloid, de plumb sau de ceară, folosită în poligrafie pentru prepararea, prin presare, a matrițelor de stereotipie și de galvanoplastie.
flanc s. n., pl. fláncuri
flanc s. n., pl. fláncuri
FLANC s. (MIL.) aripă, capăt, coastă, margine, (înv.) corn, mânecă. (~ul drept al frontului.)
FLANC1 s.n. 1. Extremitate, parte laterală a unei formații, a unui dispozitiv de luptă; latură. ◊ De flanc = dintr-o parte; în flanc (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. Carton special care servește la confecționarea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 3. (Teatru) Nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. 4. Partea laterală a unei cute de teren. 5. Fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal. [< fr. flanc].
FLANC2 s.n. v. flan.
FLANC s. n. 1. extremitate laterală a unei formații, a unui dispozitiv de luptă. ♦ din ~ = dintr-o parte; în ~ (câte unul) = unul în spatele altuia. 2. carton special care servește la confecționarea, prin presare, a matrițelor de stereotipie. 3. (teatru) nume dat panourilor care servesc la alcătuirea decorurilor. 4. porțiune laterală dintr-o cută de teren, în care straturile își mențin înclinarea aproximativ constantă. ◊ fiecare dintre părțile laterale exterioare ale unei nave. 5. fiecare dintre cele două porțiuni laterale ale peretelui abdominal. (< fr. flanc)
flanc (fláncuri), s. n.1. Fiecare din cele două părți laterale ale peretelui abdominal, cuprinse între ultima coastă și șold. – 2. Placă la matrițele de stereotipie. – 3. Pînză groasă de întărit gulerele. Fr. flanc.
FLANC ~uri n. 1) mil. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unei formații sau ale unui dispozitiv de luptă. ~ ul stâng. 2) poligr. Material special din care se fac matrițele de stereotipie. 3) teatru Panou folosit pentru confecționarea decorurilor. 4) (la oameni și la animale) Fiecare din cele două părți laterale ale peretelui abdominal. /<fr. flanc
flanc n. coasta unei armate: fără flancuri la zid BĂLC.
*flanc n., pl.urĭ (rus. flank, germ. flank, d. fr. flanc). Coasta uneĭ trupe armate. Un fel de madapolom rar care se întrebuința la gulerele cămășilor ca să le ție țepene. Flancu drept, aripa dreaptă a uneĭ armate.
FLANC s. (MIL.) aripă, capăt, coastă, margine, (înv.) corn, mînecă. (~ drept al frontului.)
a servi (pe cineva) la flanc expr. (intl.) a fura din buzunarele laterale ale cuiva.
flanc, flancuri s. n. (intl.) buzunar lateral.

flanc dex

Intrare: flanc
flanc substantiv neutru