flamand definitie

32 definiții pentru flamand

flamand2 sm [At: MACEDONSKI, O. I, 161 / Pl: ~nzi / E: fr flamant] (Îvr) Flamingo.
flamand1, ~ă [At: NEGRUZZI, S. I, 98 / Pl: ~nzi, ~e / E: fr flamand] 1 smf Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2-3 a Care aparține Flandrei sau populației ei. 4-5 a Privitor la Flandra sau la populația ei. 6 sf Limbă germanică vorbită flamanzi (1).
flămând, ~ă [At: TETRAEV. (1574) 246 / Pl: ~nzi, ~e / E: ml *flammubundus] 1-2 smf, a (Om) căruia îi este foame Și: înfometat, famelic. 3 a (Înv; fig) Amenințat de foamete. 4 a Lacom. 5 a Dornic. 6 sm (Reg) Flămânzare.
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Flandrei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau flamanzilor (1), privitor la Flandra ori la flamanzi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.
FLAMÁND, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei. 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de flamanzi (1). – Din fr. flamand.
FLĂMẤND, -Ă, flămânzi, -de, adj. (Adesea substantivat) Care simte senzația de foame, căruia îi este foame; înfometat, famelic. – Et. nec.
FLAMÁND1, -Ă, flamanzi, -de, adj. Din Flandra, care aparține Flandrei sau populației ei. Limbă flamandă. ▭ Rubens, cel mai mare pictor al școalei flamande. ODOBESCU, S. III 124.
FLAMÁND2, -Ă, flamanzi, -de, s. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Flandrei.
FLĂMÎ́ND, -Ă, flămînzi, -de, adj. (În opoziție cu sătul) Care simte senzația de foame, căruia îi e foame. Își aduse aminte că feciorul îi vine de pe drum lung, că-i trudit și mai ales flămînd. SADOVEANU, B. 57. Flămînd și gol, făr-adăpost. COȘBUC, P. I 207. Lupului îi scăpărau ochii și-i sfîrîia gîtlejul de flămînd ce era. CREANGĂ, P. 23. ◊ Fig. Eram un copilandru. Din codri vechi de brad Flămînzii ochi rotindu-i, eu mistuiam pămîntul. EMINESCU, O. I 88. ◊ (Substantivat) Sătulul nu crede flămîndului. Flămîndului pîinea-i e în gînd.
flamánd adj. m., s. m., pl. flamánzi; adj. f., s. f. flamándă, pl. flamánde
flamándă (idiom) s. f., g.-d. art. flamándei
flămấnd adj. m., pl. flămấnzi; f. flămấndă, pl. flămấnde
flamánd s. m., adj. m., pl. flamánzi; s. f. (persoană), f. sg. flamándă, g.-d. art. flamándei; pl. flamánde
flamándă (limba) s, f., g.-d. art. flamándei
flămând adj. m., pl. flămânzi; f. sg. flămândă, pl. flămânde
FLĂMÂND adj. flămânzit, înfometat, nemâncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.)
Flămând ≠ sătul, îmbuibat
FLAMÁND, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Flandra. ◊ (s. f.) grai al limbii olandeze vorbit în nordul Belgiei. (< fr. flamand)
flămấnd (flămấndă), adj. Care simte senzația de foame, înfometat. – Mr. flămunt, megl. flămund, istr. flămănt. – Lat. famelicus, cu l propagat (*flamelicus) sau expresiv, cf. 3415 și ulterior disimulat *flamen(i)cus; consoana finală ca în stîng. – Der. flămînjós, adj. (flămând); flămânjúne, s. f. (foame); flămânzáre, s. f. (Trans., deșert, parte a corpului unui animal); flămânzénie, s. f. (starea unei persoane care postește); flămânzí, vb. (a-i fi foame; a provoca foamea); flămânzícă, s. f. (plantă, Drama nemorosa); flămânzílă, s. m. (poreclă dată persoanelor veșnic flămânde). – [3419]
FLĂMÂND ~dă (~zi, ~de) 1) și substantival Care are senzația de foame; căruia îi este foame. Animal ~. 2) fig. fam. Care este dornic de ceva. ~ de lucru. /Orig. nec.
flamand a. din Flandra: dialect flamand. ║ m. locuitor de acolo.
flămând a. 1. care sufere de foame; 2. fig. lacom. [Cf. lat. FAMULENTUS].
Flămânda f. 1. sat și schit în jud. Argeș; 2. sat în jud. Vâlcea.
*flamánd, -ă s. și adj. Din Flandra; Olandez din Belgia.
flămî́nd, -ă adj. (lat. *famulentus [d. famis, foame], de unde s’a făcut *flamuentus, *flămuînd, apoĭ flămînd; it. famulento). Căruĭa ĭ-e foame. Fig. Doritor: flămînd de glorie. – Vechĭ și flo-.
FLĂMÎND adj. flămînzit, înfometat, nemîncat, nesătul, (rar) înfomat, (reg.) fometos, (prin Transilv. și Ban.) sec. (E veșnic ~.)
FLAMÁND, -Ă (< fr.) s. m., pl. adj. 1. S. m. pl. Populație germanică care locuiește în Flandra (partea nordică a Belgiei). Mai trăiesc în Franța și în Olanda. De religie creștină (catolică). 2. Adj. Care aparține Flandrei sau populației ei, privitor la Flandra sau la populația ei. ◊ Artă f. = arta care s-a dezvoltat până în sec. 16 pe teritoriul Țărilor de Jos și din sec. 17 numai pe teritoriul actual al Belgiei. În arhitectură, remarcabil creații au fost realizate în stilul romanic, gotic, al Renașterii și baroc. În sculptură s-au impus, printr-un pronunțat simț al monumentalului, Claus Sluter, Cornelis Floris, A. Quellinus ș.a. Pictura a cunoscut o excepțională înflorire. Încă din sec. 15, artiștii flamanzi, dezvoltând tehnica picturii în ulei, au manifestat un viu interes pentru portretul individualizat ca și pentru redarea cât mai concretă a obiectelor (frații H. și J. van Eyck, R. van der Weyden, H. Memling ș.a.). În sec. 16, spiritul Renașterii a fost asociat cu elementele naționale (Bosch, P. Brueghel cel Bătrân, Matsys), contribuind la înflorirea peisajului și a portretului, reprezentarea vieții zilnice a țărănimii și burgheziei constituind tematica predilectă a artiștilor. În sec. 17 s-a impus spiritul baroc al timpului, dar și o tendință de autentică inspirație populară (Rubens, Jordaens, Van Dyck, Snyders, Teniers cel Bătrân, Brouwer ș.a.). Dintre artele decorative, tapiseria (Bruxelles, Brugge) ocupă un loc important. ◊ Limba f. = limbă indo-europeană din ramura germanică; limba oficială în Belgia, alături de franceză. După unii cercetători este dialect sau variantă a limbii olandeze. Mai este vorbită în Olanda, Franța.
FLAMÁNDĂ s. f. (< fr. flamand): limbă germanică desprinsă din vechea franconică de jos, subgrupă a germanei de jos (Niederdeutsch), vorbită de flamanzi, locuitori ai regiunii Flandra din cadrul statului Belgia. Este una dintre cele două limbi oficiale ale Belgiei (alături de valonă). Este foarte apropiată de olandeză. Se vorbește și în nord-vestul Franței. Lipsa unor documente înainte de secolul al XII-lea n-a permis cercetătorilor descoperirea trăsăturilor vechii f. și a influențelor străine suferite de ea, cu excepția unor urme lăsate de limba saxonilor, frizonilor și francilor. F. s-a impus treptat și în scris, dar este concurată puternic de valona franceză, preferată de păturile intelectuale ale Belgiei.
FLĂMÎND adj. subst. 1. – (Moț). 2. -a, Ion (Ard I 271) și s.; Flâmînzești s. (Sd XVI),
a fi mai flămând cu ochii decât cu burta expr. a fi dornic de cunoaștere / de învățătură.
flămând ca un lup expr. a fi foarte flămând.

flamand dex

Intrare: flamand (adj.)
flamand adjectiv
Intrare: flămând
flămând adjectiv
Intrare: Flămând
Flămând
Intrare: flamand (s.m.)
flamand substantiv masculin