flagrant definitie

13 definiții pentru flagrant

flagrant, ~ă a [At: MAIORESCU, D. I, 67 / Pl: ~nți, ~e / E: fr flagrant] 1 Care sare în ochi Și: evident, izbitor, incontestabil. 2 (Îs) ~ delict Infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat.
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant.
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, evident. ◊ Flagrant delict = infracțiune descoperită în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se fi consumat. – Din fr. flagrant.
FLAGRÁNT, -Ă, flagranți, -te, adj. Care sare în ochi; izbitor, vădit, evident. În veacul capitalist... totul s-a făcut în grabă, sub imboldul nestăvilit al setei de cîștig, cu o totală și flagrantă desconsiderare a ființei umane. BOGZA, V. J. 183. ◊ Flagrant delict = delict descoperit chiar în momentul săvîrșirii lui sau înainte ca efectele lui să se fi consumat.
flagránt (izbitor, evident) (fla-grant) adj. m., pl. flagránți; f. flagrántă, pl. flagránte
flagránt (evident) adj. m. (sil. -grant), pl. flagránți; f. sg. flagrántă, pl. flagránte
FLAGRÁNT adj. 1. v. indiscutabil. 2. v. clar.
FLAGRÁNT, -Ă adj. Evident, izbitor, incontestabil. ◊ Flagrant delict = delict descoperit în momentul făptuirii lui sau înainte ca efectele lui să fi trecut. [< fr. flagrant].
FLAGRÁNT, -Ă adj. evident, izbitor. ♦ ~ delict = delict descoperit în momentul sau îndată după făptuirea lui. (< fr. flagrant, lat. flagrans)
FLAGRÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care a avut loc în prezența unui martor ocular; comis sub ochii celui care constată. În flagrant delict. 2) Care este incontestabil; imposibil a fi negat din cauza evidenței sale. Contradicție ~tă. /<fr. flagrant, lat. fragrans, ~ntis
flagrant a. comis în acea clipă: flagrant delict, prins asupra faptului.
*flagránt, -ă adj. (lat. flágrans, -ántis, d. flagrare, a arde). Comis chear atuncĭ. Delict flagrant saŭ flagrant delict, delict, manifest, proaspăt. Prins în flagrant delict de furt, prins chear în momentu cînd fura, asupra faptuluĭ.
FLAGRANT adj. 1. categoric, evident, indiscutabil, izbitor, vădit. (Un adevăr ~.) 2. clar, evident, incontestabil, izbitor, învederat, limpede, neîndoielnic, neîndoios, netăgăduit, pregnant, vădit, vizibil, (livr.) manifest, (fig.) marcat. (Semne ~ de boală.)

flagrant dex

Intrare: flagrant
flagrant adjectiv
  • silabisire: -grant