flagelare definitie

2 intrări

25 definiții pentru flagelare

flagela vt [At: DA ms / Pzi: ~lez / E: fr flageller, lat flagellare] 1 A bate tare cu biciul, cu vergelele etc. Și: a biciui. 2 (Fig) A critica cu asprime verbal sau în scris. 3 (Fig) A satiriza.
flagelare sf [At: CONTEMP, S. II, 1949, nr. 164, 2/5 / Pl: ~lări / E: flagela] 1 Biciuire. 2 Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu Și: flagelație (1). 3 Practică rituală ascetică în diverse religii Și: flagelație (2).
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ Fig. A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în Antichitate și în Evul Mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare cu biciul, cu vergelele etc.; a biciui. ♦ A critica, a satiriza cu asprime cu vorba sau în scris. – Din fr. flageller, lat. flagellare.
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; biciuire. ♦ Pedeapsă aplicată în antichitate și în evul mediu; practică rituală ascetică în diverse religii; flagelație. – V. flagela.
FLAGELÁ, flagelez, vb. I. Tranz. A bate tare (cu biciul, cu vergile etc.), a biciui. ♦ Fig. A biciui cu vorba sau cu scrisul.
FLAGELÁRE, flagelări, s. f. Acțiunea de a flagela; biciuire.
flagelá (a ~) vb., ind. prez. 3 flageleáză
flageláre s. f., g.-d. art. flagelắrii; pl. flagelắri
flagelá vb., ind. prez. 1 sg. flageléz, 3 sg. și pl. flageleáză
flageláre s. f., g.-d. art. flagelării, pl. flagelări
FLAGELÁ vb. a (se) biciui.
FLAGELÁRE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)
FLAGELÁ vb. I. tr. A biciui (în public). ♦ A supune la bătăi, la lovituri de bici. 2. (Fig.) A biciui, a ataca (prin vorbă, prin scris). [< lat., it. flagellare, cf. fr. flageller].
FLAGELÁRE s.f. Acțiunea de a flagela și rezultatul ei; flagelație. [< flagela].
FLAGELÁ vb. tr. 1. a biciui (în public). 2. (fig.) a ataca prin vorbă, prin scris; a veșteji, a înfiera. (< fr. flageller, lat. flagellare)
A FLAGELÁ ~éz tranz. 1) A bate cu flagelul. 2) fig. A supune unei critici aspre; a biciui. /<fr. flageller
A SE FLAGELÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe tăioase (cu cineva). /<fr. flageller
FLAGELÁRE ~ări f. 1) v. A FLAGELA și A SE FLAGELA. 2) (în evul mediu și în antichitate) Pedeapsă practicată sub formă de ritual religios. /v. a flagela
flagelà v. 1. a lovi cu biciul sau nuiaua; 2. fig. a mustra aspru.
*flagelațiúne f. (lat. flagellátio, -ónis). Bicĭuire. Pedeapsă pe care șĭ-o aplicaŭ o sectă de nebunĭ fanaticĭ care se bicĭuĭaŭ în public în sec. XIII și XIV. Fig. Mustrare aspră. – Și -áție și -áre
*flageléz v. tr. (lat. flagellare). Bicĭuĭesc. Fig. Mustru cu asprime.
FLAGELA vb. a (se) biciui.
FLAGELARE s. biciuire, flagelație. (~ unui fanatic religios.)

flagelare dex

Intrare: flagela
flagela verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: flagelare
flagelare substantiv feminin