flăcăiandru definitie

14 definiții pentru flăcăiandru

flăcăiandru sm [At: ISPIRESCU, U. 2 / P: ~că-ian~ / V: ~căoa~, ~căua~ / Pl: ~ri / E: flăcău + -andru] 1-2 (Șhp) Flăcău (1) (foarte tânăr) Și: adolescent, flăcăiaș (1-2), (reg) flăcăuan (1-2), flăcăuș (1-2). 3 Băiețandru.
FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.
FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tânăr; adolescent, flăcăuan. [Pr.: -că-ian-. – Var.: flăcăuándru s. m.] – Flăcău + suf. -andru.
FLĂCĂUÁNDRU s. m. v. flăcăiandru.
FLĂCĂIÁNDRU, flăcăiandri, s. m. Flăcău mai tînăr. Nicu se ținea ca vrăjit de acest flăcăiandru care abia împlinise cinsprezece ani. CAMIL PETRESCU, O. I 150. Cînd se făcuse flăcăiandru, a intrat argat la caii boierești. SANDU-ALDEA, U. P. 13. Basmele... sînt numai pentru băieți și codane, pentru flăcăiandri și fetișcane. ISPIRESCU, U. 2. ◊ (Adjectival) Doi surugii flăcăiandri... mînau... săltînd ușor pe șele. ODOBESCU, S. I 161. – Pronunțat: -că-ian-.
FLĂCĂUÁNDRU, flăcăuandri, s. m. Flăcăiandru. În locul tovarășului dorit, văzură un flăcăuandru care stătea cu spetele întoarse spre ei. BUJOR, S. 21.
flăcăiándru s. m., art. flăcăiandrúl; pl. flăcăiándri, art. flăcăiándrii
flăcăiándru / flăcăuándru s. m., pl. flăcăiándri / flăcăuándri, art. flăcăiándrii / flăcăuándrii
FLĂCĂIÁNDRU s. v. băiețandru.
flăcăiandru m. flăcău nu deplin adult.
flăcăĭándru m. Fam. Flăcăŭ maĭ tînăr.
flăcăŭándru m. Flăcăĭandru.
FLĂCĂIANDRU s. băietan, băiețandru, copilandru, (Olt. și Munt.) dănac, (prin Maram. și Transilv.) pruncotean, (fam.) puștan, (peior.) țîngău. (Un ~ de vreo 14 ani.)

flăcăiandru dex

Intrare: flăcăiandru
flăcăiandru substantiv masculin
flăcăuandru