flăcăi definitie

2 intrări

20 definiții pentru flăcăi

flăcăi vi [At: SANDU, SĂM. II 716 / Pzi: ~esc / E: flăcău] (Reg) A trăi ca flăcău (neînsurat) Și: a burlăci, a feciori2 (2).
flăcău sm [At: NEGRUZZI, S. I, 246 / V: (Mol) flecău, (Ban) flenc„ / Pl: ~ăi / E: ns cf vsl хлaкy ”holtei"] 1 Tânăr neînsurat Și: fecior (12), (astăzi irn) june, (reg) flăcău. 2 (lrn; îs) ~ tomnatic (sau stătut) Bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat.
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău.
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A trăi ca flăcău (neînsurat); a-și petrece tinerețea ca flăcău. – Din flăcău.
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tânăr neînsurat; fecior, june. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care a trecut de prima tinerețe și nu s-a însurat. – Cf. sl. chlakŭ „holtei”.
FLĂCĂÍ, flăcăiesc, vb. IV. Intranz. (Regional) A trăi ca flăcău (neînsurat), a-și petrece tinerețea ca flăcău. V. burlăci. Mitu lui Filică flăcăia mai mult singur decît în ceata celorlalți băieți. MIHALE, O. 134. Cînd era unchiu-meu... copilandru, Voinea sin Voinea flăcăia. STANCU, D. 46.
FLĂCẮU, flăcăi, s. m. Tînăr neînsurat; fecior, june. A intrat în războiul de front, nu de birouri, dimpreună cu ceilalți unsprezece frați ai lui, în total doisprezece flăcăi. ARGHEZI, P. T. 148. Flăcăii ieșeau din sală cîntînd, cu mintenele pe umeri. BUJOR, S. 38. Flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Ia gîciți de cin’ mi-i dor?... De-un flăcău cam negrișor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. ◊ Flăcău tomnatic (sau stătut) = bărbat care nu s-a însurat la vreme și a rămas burlac. Era odată un flăcău stătut. CREANGĂ, P. 139. Tatăl meu, văzîndu-se flăcău tomnatic, se însură. NEGRUZZI, S. I. 246.
flăcăí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 să flăcăiáscă
flăcắu s. m., art. flăcắul; pl. flăcắi, art. flăcắii
flăcăí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. flăcăiésc, imperf. 3 sg. flăcăiá; conj. prez. 3 sg. și pl. flăcăiáscă
flăcău s. m., art. flăcăul; pl. flăcăi, art. flăcăii
FLĂCĂU s., adj. 1. s. fecior, tânăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 2. s., adj. v. celibatar.
flăcắu (flăcắi), s. m. 1. Tânăr, băiat. 2. Bărbat necăsătorit, burlac. – De la făt, cu suf. -lău (ca fătălău de la fată). Rezultatul, *fătlău, a trecut normal la *făclău, cf. cotli > cocli, pantlică > panglică; iar forma *făclău trebuie să fi suferit o metateză, nu numai fiind normală într-un astfel de caz (cf. potlog > plotog, poclon > plocon, picro- > prico-, etc.), ci și datorită valorii expresive a grupului fl. Celelalte explicații nu sunt satisfăcătoare: din sl. chlakŭ „burlac” (Cihac, II, 109; Conev 58; Philippide, Principii, 154), sau de la fleac (Pușcariu, Dacor., II, 600), ipoteză inadmisibilă; astfel încât DAR dă etimonul necunoscut. – Der. flăcăí, vb. (a duce o viață de burlac); flăcăiándru, s. m. (flăcău); flăcăíe, s. f. (rar, burlăcie); flăcăíme, s. f. (tinerețe). Din rom. provine ucr. flekaw (Miklosich, Wander., 15). – [3416]
A FLĂCĂÍ ~iésc intranz. 1) A fi flăcău. 2) A-și petrece anii de flăcău. 3) A trăi ca un flăcău. [Sil. -că-i] /Din flăcău
FLĂCẮU ~i m. Tânăr neînsurat; fecior; cavaler. ◊ ~ tomnatic (sau stătut) bărbat trecut de prima tinerețe și neînsurat încă. [Sil. flă-cău] / cf. sl. chlaku
flăcău m. 1. june adult (până la 25 de ani); 2. tânăr neînsurat: un flăcău tomnatec. [Tras din slav. HLAKŬ].
2) flăcăĭésc v. intr. Trăĭesc ca flăcăŭ.
flăcắŭ și (Mold.) și flecắŭ m. (d. fleac, flecar, care apoĭ șĭ-a luat un înț. maĭ bun, ca și copil și burlac. D. rom. vine ung. filkó, servitor. Cp. cu hojmalăŭ). Tînăr adult (16-24 de anĭ) la țară. Holteĭ: flăcăŭ tomnatic. V. fecĭor.
FLĂCĂU s., adj. 1. s. fecior, tînăr, (pop. și fam.) june, (Olt. și Munt.) dănac, (Transilv.) melean, (Transilv. și Maram.) prunc, (înv.) voinic. (Un ~ de horă.) 2. s., adj. burlac, cavaler, celibatar, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (A rămas ~.)

flăcăi dex

Intrare: flăcăi
flăcăi verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: flăcău
flăcău substantiv masculin