fizionomie definitie

15 definiții pentru fizionomie

fizio- [At: DN3 / V: fisio~ / P: ~zi-o~ / E: fr physio-, it fisio-] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1 (Referitor la) natură. 2 (Referitor la) fizic. 3 (Din punct de vedere) fiziologic.
fizionomie sf [At: NEGRUZZI, S. II, 157 / P: ~zi-o~ / V: (îvr) ~ogn~ / Pl: ~ii / E: fr physionomie] 1 Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară Și: chip (21), față (66), figură (1). 2 (Îs) Joc de ~ Mimică. 3 Ansamblul caracteristicilor distinctive care particularizează un lucru, un loc, o epocă etc.
FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.
FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva care determină expresia ei particulară; chip. ◊ Joc de fizionomie = mimică. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. physionomie.
FIZIONOMÍE, fizionomii, s. f. 1. Totalitatea trăsăturilor feței cuiva și expresia pe care o creează; chip. Cercetează fizionomiile celor trei, bănuitor. CAMIL PETRESCU, O. I 292. Are... fizionomia obișnuită, am zice clasică, a micului burghez din mahala. IBRĂILEANU, S. 43. ◊ Expr. Joc de fizionomie = figură mobilă, mobilitate a figurii. Marin are numai joc de fizionomie. CAMIL PETRESCU, T. II 26. ♦ Figură, personaj. Ochii mititei și seînteietori și mustața sa neagră ca pana corbului și dreaptă ca părul ariciului zburlit... făcea din d. B. o fizionomie neuitată. RUSSO, O. 48. 2. Fig. Caracter distinctiv, înfățișare particulară (a unei epoci, a unei colectivități umane etc.). La întîmplările mari se arată fizionomia popoarelor. RUSSO, O. 45. – Pronunțat: -zi-o-.
fizionomíe (-zi-o-) s. f., art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile
fizionomíe s. f. (sil. -zi-o-), art. fizionomía, g.-d. art. fizionomíei; pl. fizionomíi, art. fizionomíile
FIZIONOMÍE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. (livr.) facies. (Are o ~ mongoloidă.) 3. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 4. v. față. 5. v. configurație.
FIZIONOMÍE s.f. 1. Expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. (Fig.) Structură, înfățișare caracteristică (a unei epoci, a unei colectivități de oameni etc.). [Gen. -iei, var. fiziognomie s.f. / < fr. physionomie, it. fisionomia, cf. gr. physis – natură, nomos – lege].
FIZIONOMÍE s. f. 1. expresie particulară a trăsăturilor feței cuiva; chip, figură. 2. aspect particular care distinge un lucru sau altul; caracter distinctiv (al unei epoci, al unei colectivități umane etc.). (< fr. physionomie)
FIZIONOMÍE ~i f. 1) Totalitate a trăsăturilor specifice feței; chip; figură. 2) fig. (colectivități, epoci etc.) Înfățișare caracteristică distinctivă. [Art. fizionomia; G.-D. fizionomiei; Sil. -mi-e] /<fr. physionomie
fizionomie f. 1. expresiune particulară a trăsurilor feței: fizionomie inteligentă; 2. fig. caracter distinctiv: fiecare popor are fizionomia sa.
*fiziognomíe și (ob.) -onomíe f. (fr. physionomie, d. vgr. physiognomía, din physignomonía, d. phýsis, natură, și gnómon, cunoscător). Aer, aspect, trăsăturĭ ale fețeĭ: fizionomie veselă. Expresiune, caracteru fețeĭ: acest om n’are fizionomie. Fig. Fie-care popor are fizionomia luĭ. – Vulg. figzonomie.
FIZIONOMIE s. 1. aer, aspect, chip, expresie, față, figură, înfățișare, mină, obraz, (înv. și pop.) boi, (reg.) săbaș, (înv.) schimă, vedere, (fam.) mutră. (Are o ~ satisfăcută.) 2. expresie, mască. (Actorul are o ~ admirabilă.) 3. față, figură, obraz, oval, profil. (O ~ cunoscută.) 4. aspect, configurație, conformație, formă, înfățișare, profil, structură, (rar) făptură. (~ terenului, a văii.)
FIZIO- „natură, cauze naturale, vital, fizic, fiziologic”. ◊ gr. physis „natură” > fr. physio-, germ. id., engl. id., it. fisio- > rom. fizio-. □ ~crat (v. -crat), s. m. și f., adept al fiziocrației; ~crație (v. -crație), s. f., doctrină economică burgheză care susține că munca agricolă ar constitui unica sursă de bogăție; ~gen (v. -gen1), adj., (despre boli) care este determinat de leziuni fizice; ~geneză (v. -geneză), s. f., dezvoltare a activităților vitale; sin. fiziogenie; ~genie (v. -genie1), s. f., fiziogeneză*; ~geografie (v. geo-, v. -grafie), s. f., studiu geografic al mișcărilor și variațiilor atmosferice, hidrologice etc., care au loc la suprafața pămîntului; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în fiziografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., știință care studiază caracteristicile exterioare ale globului terestru; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în fiziologie; ~logie (v. -logie1), s. f., disciplină care studiază funcțiile organismului viu, animal sau vegetal; ~metrie (v. -metrie1), s. f., măsurare a capacității fiziologice a unor funcții organice, în vederea aprecierii dezvoltării fizice; ~nomie (v. -nomie), s. f., totalitatea trăsăturilor feței care determină expresia ei particulară; ~patie (v. -patie), s. f., tulburare fiziologică provocată de diverși factori fizici, chimici, mecanici, nutriționali, genetici etc.; ~patolog (v. pato-, v. -log), s. m. și f., specialist în fiziopatologie; ~patologie (v. pato-, v. -logie1), s. f., 1. Ramură a medicinii care studiază fiziologia organismului în timpul unei boli. 2. Disciplină care se ocupă cu studiul mecanismelor de producere a bolilor; ~terapie (v. -terapie), s. f., ramură a terapeuticii generale care folosește agenți fizici naturali ca apa, aerul, lumina și băile.

fizionomie dex

Intrare: fizionomie
fizionomie substantiv feminin
  • silabisire: -zi-o-