fitui definitie

9 definiții pentru fitui

fitui [At: JIPESCU, ap. TDRG / Pzi: ~esc / E: fit + -ui] 1 vrr (Îe) A se ~ cu cineva A se achita (de o datorie) față de cineva. 2 vrr (Îae) A se răfui cu cineva. 3-4 vtr (Rar) A (se) consuma1. 5-6 vtr (Rar) A (se) termina. 7 vt A cheltui totul (până la ultimul ban).
FITUÍ, fituiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) consuma1, a (se) termina. – Fit + suf. -ui.
FITUÍ, fituiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Rar) A (se) consuma1, a (se) termina. – Fit + suf. -ui.
FITUÍ, fituiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Mai ales cu privire la bani) A cheltui, a consuma în întregime. Bănișorii... ți-i fituie la oraș. La TDRG. ♦ Refl. pas. A se isprăvi (repede), a se termina. Ambarele se golesc... clăile de fîn se fituiesc. DELAVRANCEA, S. 223. Porunci de mai aduse [bucate]. Dară și acele se fituiră într-o clipă. ISPIRESCU, L. 216. 2. Refl. A se achita față de cineva de o datorie. Ca să-i dea parale, Salbe și paftale, Ca să se plătească, Să se fituiască. PĂSCULESCU, L. P. 290.
fituí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fituiésc, imperf. 3 sg. fituiá; conj. prez. 3 să fituiáscă
fituí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fituiésc, imperf. 3 sg. fituiá; conj. prez. 3 sg. și pl. fituiáscă
fituí, fituiésc, vb. IV (pop.) 1. a achita (o datorie). 2. (refl.) a se sfârși, a se termina, a se isprăvi. 3. a da gata (banii), a cheltui tot, a mânca banii.
fituì v. 1. a achita: m’am fituit cu el; 2. fig. a stoarce prin amăgire; 3. a sfârși cu totul: bucatele se fituiră într’o clipă ISP. [V. cfituì].
fituĭésc v. tr. (din cvituĭesc, cfituĭesc, d. fit). Fam. Pop. Cheltuĭesc în întregime: am fituit baniĭ. V. refl. Mă achit, mă liberez de o datorie: m’am fituit cu el, ne-am fituit între noĭ. Baniĭ s’aŭ fituit, s’aŭ cheltuit toțĭ.

fitui dex

Intrare: fitui
fitui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a