fitil definitie

14 definiții pentru fitil

fitil sn [At: DOC, ap. ȘIO / Pl: ~e, (îvp) ~uri / E: tc fitil] 1 Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. Și: feștilă (1) Cf muc. 2 Fir de bumbac răsucit sau țesut care servea, împreună cu cremenea și amnarul, la aprins. 3 Șnur muiat într-o substanță inflamabilă, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar astăzi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc. 4 Tub făcut din metal sau dintr-un material textil și umplut cu material inflamabil servind drept fitil (3). 5 (Fam; îe) A da (sau a pune) cuva ~ A îmboldi pe cineva să facă ceva. 6 (Îae) A instiga pe cineva împotriva cuiva. 7 (Fam; îe) A băga (sau a vârî) un ~ (sau ~uri) A provoca intrigi, discordie. 8 (Mec) Șnur de bumbac sau de in cu care se ung piesele la mașini. 9 (Țes) Fiecare dintre sforile (de in) care transmit mișcarea la fusele războiului. 10 (Med) Meșă pentru scurgerea materiei infecțioase dintr-o rană profundă. 11 (Reg; lpl îf fitile) Chibrituri.
FITÍL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea și amnarul, la aprins. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă, servind în trecut la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc.; tub făcut din metal sau dintr-un material textil și umplut cu material inflamabil, servind în același scop. ◊ Expr. (Fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.
FITÍL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se introduce, spre a fi aprins, în mijlocul lumânărilor, într-un lichid inflamabil din aparatele de iluminat etc. ♦ Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea și amnarul, la aprins. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea încărcăturilor de exploziv în mine, în cariere etc.; tub făcut din metal sau dintr-un material textil și umplut cu material inflamabil, servind în același scop. ◊ Expr. (Fam.) A băga (sau a vârî) un fitil (sau fitiluri) = a provoca intrigi, discordie. – Din tc. fitil.
FITÍL, fitiluri, s. n. 1. Fir de bumbac răsucit sau țesut, în formă de sfoară, șiret, panglică sau tub, care se pune, spre a fi aprins, în mijlocul lumînărilor sau într-un lichid inflamabil din aparatele de luminat. V. feștilă. Pătru intră și se dezbrăcă aproape pe întunerec, căci fitilul coborît al lămpii nu lumina nimic. DUMITRIU, V. L. 33. Luminile celor trei lămpi aninate în grindă clipeau una spre alta și fitilurile scoteau ca un bîzîit lin de muscă. CAMILAR, N. I 176. Repezindu-se la lampă, coboară mult fitilul. SEBASTIAN, T. 271. ♦ (Azi rar) Fir de bumbac răsucit sau țesut care servește, împreună cu cremenea, la aprins. Meșterul Gavrilă Ruse își îndesă cu tutun luleaua cumpărată la Dresda, aprinse fitilul cu cremenea și începu să tragă cu nădejde. V. ROM. noiembrie 1953, 11. 2. Șnur muiat într-o substanță inflamabilă sau tub umplut cu material inflamabil, servind altădată la transmiterea focului pentru aprinderea încărcăturilor la armele de foc, iar azi pentru aprinderea explozibilelor în mine, în cariere etc. Fitilurile au început să ardă, sclipitor, ca un joc de artificii. BOGZA, Ț. 73. ◊ Expr. A băga (sau a vîrî) un fitil (sau fitiluri) = a băga intrigi, a face discordie. Alta n-au de vorbit decît bîrfeli și răutăți, ca să vîre fitiluri și zîzanie în toată mahalaua. CARAGIALE, O. III 65. A pune (sau a da) cuiva fitil = a ațîța, a întărîtă pe cineva.
fitíl s. n., pl. fitíluri
fitíl s. n., pl. fitíluri
FITÍL s. feștilă, (Transilv. și Maram.) meci, (Bucov. și Transilv.) șterț. (~ de lampă.)
fitíl (fitíluri), s. n.1. Fir de bumbac, sfoară etc. care se introduce în mijlocul lumînărilor pentru a fi aprinse. – 2. Detonator. – 3. Intrigă, mașinație, uneltire. – Mr. fitil’. Tc. fitil (Șeineanu, II, 173; Meyer 100; Lokotsch 600; Ronzevalle 123), cf. ngr. φυτίλι, alb., bg. fitil, sb. fitilj. Sensul de „intrigă” există și în tc. și în ngr., cf. Graur, BL, IV, 79.
FITÍL ~uri n. 1) Produs textil din fire moi, care absoarbe cu ușurință lichidele și este folosit la obiectele de iluminat. 2) Șnur impregnat cu o substanță inflamabilă, folosit pentru aprinderea încărcăturilor explozive. /<turc. fitil
fitil n. 1. șnur de bumbac, pus într’un lichid inflamabil, din care se fac lumânări, acoperindu-l cu său sau ceară; 2. funie de câlți sulfurate spre a da foc minelor, tunurilor; 3. fig. pricină de ceartă, ațâțare: a da fitil cuiva. [Turc. FITIL].
fitíl n., pl. urĭ și e (turc. fitil, d. ar. fetil; ngr. fitili, ftili, alb. bg. fitíl, sîrb. rus. fitilĭ). Fire de bumbac orĭ ĭască pusă în candelă orĭ la lampă ca să se îmbibeze cu uleĭ, petrol orĭ spirit și să fie aprinsă. La ghĭulele orĭ artificiĭ, fitilu poate fi uns cu ceară orĭ cu praf de pușcă prefăcut în pastă orĭ lipit. La lumînare fitilu e sfoara în prejuru căreĭa se fixează ceara. Fig. A pune fitilurĭ, a ațîța, a instiga. V. stupilă.
FITIL s. feștilă, (Transilv. și Maram.) meci, (Bucov. și Transilv.) șterț. (~ de lampă.)
a băga fitile expr. a provoca zâzanie, a fi intrigant.
negustor de fitile de candelă / de piei de cloșcă expr. (peior.) mic afacerist, întreprinzător.

fitil dex

Intrare: fitil
fitil substantiv neutru