fisură definitie

2 intrări

24 definiții pentru fisură

fisura vtr [At: DEX / Pzi: ~rez / E: fr fissurer] 1-2 A (i se) produce fisuri.
fisu sf [At: IOANOVICI, TEHN. 179 / Pl: ~ri / E: fr fissure, lat fissura] 1 Crăpătură îngustă la suprafața sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). 2 (Med; îs) ~ anală Ulcerație superficială care apare în pliurile anale.
FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a căpăta fisuri. – Din fr. fissurer.
FISÚRĂ, fisuri, s. f. 1. Discontinuitate de forma unei crăpături mici, la suprafața sau în interiorul unei piese, a unui material etc. provenită în urma unei solicitări sau în cursul elaborării. 2. (Geol.) Crăpătură sau deschizătură tabulară într-o rocă, nedepășind câțiva metri lățime și cu lungimea uneori de ordinul kilometrilor. 3. (Med.) Șanț ori crăpătură normală sau patologică pe suprafața unui organ. – Din fr. fissure, lat. fissura.
FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a căpăta fisuri. – Din fr. fissurer.
FISÚRĂ, fisuri, s. f. Crăpătură îngustă, plesnitură la suprafața sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). – Din fr. fissure, lat. fissura.
FISURÁ, fisurez, vb. I. Tranz. A produce fisuri. ♦ Refl. A căpăta fisuri.
FISÚRĂ, fisuri, s. f. Crăpătură îngustă, plesnitură într-un corp solid (metal, beton, aliaj, piatră etc.). Pietrele de polizor care prezintă fisuri nu pot fi întrebuințate.
fisurá (a ~) vb., ind. prez. 3 fisureáză
fisúră s. f., g.-d. art. fisúrii; pl. fisúri
fisurá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. fisureáză
fisúră s. f., g.-d. art. fisúrii; pl. fisúri
FISURÁ vb. v. sparge.
FISÚRĂ s. v. spărtură.
FISURÁ vb. I. tr., refl. A produce sau a căpăta fisuri. [< fr. fissurer].
FISÚRĂ s.f. Crăpătură (îngustă), plesnitură (în metal, în beton, pe piele etc.). [Cf. fr. fissure, lat. fissura].
FISURÁ vb. tr., refl. a produce, a căpăta fisuri. (< fr. fissurer)
FISÚRĂ s. f. crăpătură, plesnitură (în rocă, beton, metal, piele etc.). (< fr. fissure, lat. fissura)
A FISURÁ ~éz tranz. A face să se fisureze. /<fr. fissurer
A SE FISURA pers. 3 se ~eáză intranz. (despre corpuri solide) A plesni, formând fisuri; a căpăta fisuri. /<fr. fissurer
FISÚRĂ ~i f. Crăpătură pe suprafața sau în interiorul unui corp, a unui organ sau material. [G.-D. fisurii] /<fr. fissure, lat. fissura
FISURA vb. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a plesni, a pocni, a (se) sparge. (Vasul s-a ~ de-a lungul.)
FISU s. ciobitură, ciocnitură, crăpătură, plesnitură, spărtură. (~ a unui vas.)
fisură, (engl.= fissure), discontinuitate (ruptură) în masa rocilor, fără deplasarea relativă a pereților sau cu foarte mici deplasări pe o direcție perpendiculară sau paralelă față de planul de fisurare.

fisură dex

Intrare: fisură
fisură substantiv feminin
Intrare: fisura
fisura verb grupa I conjugarea a II-a