fior definitie

14 definiții pentru fior

fior2 sm [At: ECONOMIA, 89 / V: finor / P: fî-or / Pl: ~i / E: nct] (Bot) Jneapăn (Pinus mugo).
fior1 sm [At: BELDIMAN, TR. 367 / P: fî-or / Pl: ~i, (îvp) ~uri sn, (înv) ~oare sf / E: ml febris, -io] 1 Senzație (ușoară) de frig (însoțită de tremur). 2 (Pex) Emoție vie pricinuită de un sentiment puternic (mai ales de frică). 3 Zguduire nervoasă. 4 (Rar) Frică.
FIÓR, fiori, s. m. Senzație (ușoară) de frig (însoțită de tremur); p. ext. emoție vie provocată de un sentiment puternic (mai ales de frică); zguduire nervoasă. [Pr.: fi-or. – Pl. și: fioruri] – Lat. febris.
FIÓR, fiori, s. m. Senzație (ușoară) de frig (însoțită de tremur); p. ext. emoție vie pricinuită de un sentiment puternic (mai ales de frică); zguduire nervoasă. [Pr.: fî-or. – Pl. și: fioruri] – Lat. febris.
FIÓR, fiori, s. m. (Uneori în legătură cu verbe ca: «a cuprinde», «a lua», «a apuca», «a trece», «a da» etc.; uneori întărit prin determinările «rece» sau «de gheață») Senzație (ușoară) de frig (însoțită uneori de tremur); p. ext. emoție vie trezită de un sentiment puternic (mai ales de frică), zguduire nervoasă. Lui Damian îi trecu un fior rece prin șira spinării. V. ROM. noiembrie 1953, 12. Un val de sînge cald i se sui în obraz, un fior o străbătu. SADOVEANU, O. IV 67. Îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. ◊ Fig. După larma paserilor mărunte ale stuhurilor, s-a făcut liniște deodată și pe luciul lin s-a stîrnit un fior abia văzut. SADOVEANU, N. F. 86. Fiori iuți de vînturi ușoare însuflețeau, în răstimpuri, neclintirea frunzișului negru și picături de apă mari cădeau grele pe pămînt. HOGAȘ, M. N. 178. Nu știu ce fior de primăvară străbate versurile d-voastră. VLAHUȚĂ, O. A. 463. – Pl. art. și: (s. n., neobișnuit) fiorile (DELAVRANCEA, V. V. 169).
fiór (fi-or) s. m., pl. fióri
fiór s. m., pl. fióri
FIÓR s. 1. scuturătură, (rar) scutur. (Un ~ de frig.) 2. (la pl.) răcori (pl.). (Mă trec ~ii.) 3. înfiorare, (fig.) cutremur. (~ de groază.) 4. v. freamăt.
fiór (-ri), s. m. – Senzație ușoară de frig, însoțită de tremur. Lat. febris (Pușcariu 616; Candrea-Dens., 593; REW 3230; DAR; Giuglea, LL, I, 172), cf. comel. fiora „febră”. Rezultatul normal, *fiore, a primit un sing. analogic, format pe baza pl. fiori (după Pușcariu și Candrea-Dens., ar trebui plecat de la un lat. *februm. Der. înfiora, vb. (a scutura; a face să tremure, a speria; a agita, a scutura ușor; a neliniști, a tulbura); înfiorător, adj. (cumplit, înspăimîntător, cutremurător). Pentru fioros, cf. fiară. Înfiora nu pare a fi cunoscut în Banat (ALR, I, 100), cf. mr. nhiuredz, nhiurare, pe care Pascu, I, 100, le explică printr-un lat. *infebrāre.
FIÓR ~i m. 1) Senzație neplăcută, provocată de frig. 2) Emoție puternică pricinuită de o reacție nervoasă. [Sil. fi-or] /<lat. febris
fiór s.m. (reg.) jneapăn, ienupăr, jep.
fior m. 1. tremurătură cauzată de frig sau de friguri; 2. fior cauzat de o emoțiune violentă. [Cf. lat. FEBRIS, friguri].
fiór m. (lat. *fĕbrum, îld. fĕbrĭs, frigurĭ, febră, ca alior d. helléb(ŏ)rus. Cp. cu lăor și cĭur). Tremurătură pe care o simțĭ din cauza friguluĭ, a frigurilor saŭ a emoțiuniĭ: a simți un fior, niște fiorĭ; mĭ-a trecut un fior pin trup; trec, mă pătrund fioriĭ.
FIOR s. 1. scuturătură, (rar) scutur. (Un ~ de frig.) 2. (la pl.) răcori (pl.). (Mă trec ~.) 3. înfiorare, (fig.) cutremur. (~ de groază.) 4. freamăt, înfiorare. (Un ~ trece prin mulțime.)

fior dex

Intrare: fior
fior substantiv masculin
fior