finit definitie

3 intrări

33 definiții pentru finit

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.
finit, ~ă [At: MAIORESCU, D. IV, 533 / Pl: ~iți, ~e / E: fini cf fr fini, it finito] 1 a Care are existență limitată Și: determinat, limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi dat în folosință. 4 sn Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârșit. 6 (Iuz) Scop.
finiț sm [At: DOINE, 175 / Pl: nct / E: fin2 + -iț] 1-3 (Șhp) Finișor (1-3).
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.
FINÍT1, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri. ▭ Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.
FINÍT2, -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.
finí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc
!finít1 adj. m., pl. finíți; f. finítă, pl. finíte
finít2 s. n.
finí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc
finít s. n., pl. finíturi
FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.
FINÍT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
Finit ≠ infinit
FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire].
FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].
FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)
FINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)
A FINÍ ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire
FINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini
FINÍT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini
finít s.n. (înv.) sfârșit.
finì v. a sfârși, a isprăvi.
finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.
*finésc v. tr. (lat. finire). Rar. Termin, sfîrșesc, isprăvesc. V. intr. Ajung la un termin: acest copil va fini răŭ. Mor: așa a finit acest eroŭ.
*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.
fini vb. v. FINALIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.
FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

finit dex

Intrare: fini
fini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: finiț
finiț
Intrare: finit
finit adjectiv