Dicționare ale limbii române

3 intrări

33 definiții pentru finit

fini vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 110 / Pzi: ~nesc / E: fr finir, lat finire] (Frî) 1-2 A (se) termina.
finit, ~ă [At: MAIORESCU, D. IV, 533 / Pl: ~iți, ~e / E: fini cf fr fini, it finito] 1 a Care are existență limitată Și: determinat, limitat, mărginit. 2 a (Iuz) Terminat. 3 a (D. produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi dat în folosință. 4 sn Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 5 sn (Iuz) Sfârșit. 6 (Iuz) Scop.
finiț sm [At: DOINE, 175 / Pl: nct / E: fin2 + -iț] 1-3 (Șhp) Finișor (1-3).
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filosofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de prelucrare. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A sfârși, a isprăvi, a termina. – Din fr. finir, lat. finire.
FINÍT, -Ă, finiți, -te, adj. 1. Care are o existență limitată. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei, care au o existență limitată și se pot transforma unele într-altele. 2. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime și poate fi întrebuințat în scopul pentru care a fost făcut. – V. fini. Cf. fr. fini, it. finito.
FINÍ, finesc, vb. IV. Tranz. (Franțuzism învechit) A sfîrși, a isprăvi, a termina. După ce fini gimnaziul, se trase cu bătrîna sa mamă în Tatarași. NEGRUZZI, S. I 110.
FINÍT1, -Ă, finiți, -te, adj. (În opoziție cu infinit) Care nu depășește valori oricît de mari. Un poligon are un număr finit de vîrfuri. ▭ Infinitul este o contradicție și e plin de contradicții. O contradicție este chiar faptul că un infinit este alcătuit dintr-o sumedenie de lucruri finite. ENGELS, A. 61.
FINÍT2, -Ă, finiți, -te, adj. (Despre produse, mărfuri etc.) Care a trecut prin toate fazele de transformare a materiei prime pentru a putea fi întrebuințat în scopul pentru care a fost prelucrat; terminat. Și-au luat angajamentul... să livreze sute de mii de kilograme de fire cardate, sute de mii de metri de țesături de lînă crudă și finită. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 1/5.
finí (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc
!finít1 adj. m., pl. finíți; f. finítă, pl. finíte
finít2 s. n.
finí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. finésc
finít s. n., pl. finíturi
FINÍ vb. v. finaliza, isprăvi, încheia, sfârși, termina.
FINÍT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
Finit ≠ infinit
FINÍ vb. IV. tr., refl. (Liv.) A (se) termina, a (se) sfârși. / < fr. finir, it. finire].
FINÍT, -Ă adj. 1. Care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. 2. (Despre produse) Care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. // s.n. Categorie filozofică ce se referă la stările relative ale materiei care au existență limitată și se pot transforma unele în altele. [Cf. fr. fini, lat. finitus].
FINÍ vb. tr., refl. a (se) termina, a (se) sfârși. (< fr. finir, lat. finire)
FINÍT, -Ă I. adj. 1. care nu depășește valori oricât de mari; mărginit, limitat. ♦ (mat.) număr ~ = fiecare dintre numerele reale. 2. (despre produse) care a suferit toate operațiile de prelucrare; terminat. II. s. n. categorie filozofică desemnând caracterul limitat al lucrurilor, fenomenelor și proceselor în spațiu și în timp. (< fr. fini, it. finito, lat. finitus)
A FINÍ ~ésc tranz. rar A duce până la fine; a termina; a sfârși; a isprăvi; a dovedi; a încheia; a mântui. /<fr. finir, lat. finire
FINÍT1 n. Categorie filozofică care se referă la starea relativă a materiei. /v. a fini
FINÍT2 ~tă (~ți, ~te) 1) (mai ales în opoziție cu infinit) Care are anumite limite; mărginit; limitat. 2) (despre produse) Care a fost supus tuturor operațiilor de prelucrare. /v. a fini
finít s.n. (înv.) sfârșit.
finì v. a sfârși, a isprăvi.
finit n. sfârșit: așteptând tristul lui finit BOL.
*finésc v. tr. (lat. finire). Rar. Termin, sfîrșesc, isprăvesc. V. intr. Ajung la un termin: acest copil va fini răŭ. Mor: așa a finit acest eroŭ.
*finít n., pl. urĭ (d. finesc, ca sfîrșit, d. sfîrșesc). Rar. Sfîrșit, fine.
fini vb. v. FINALIZA. ISPRĂVI. ÎNCHEIA. SFÎRȘI. TERMINA.
FINIT adj. 1. terminat. (Produs ~.) 2. circumscris, delimitat, limitat, mărginit. (Valori ~.)
FINI, Leonor (Eleonora) (1918-1996), pictoriță italiană. Compoziții suprarealiste cu făpturi informe, hibride, halucinante, amintind tragismul și regresia vieții („Memorie geologică”, „Pământul roșu”). Scenografie și costume pentru pentru spectacole de teatru.

finit definitie

finit dex

Intrare: fini
fini verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: finiț
finiț
Intrare: finit
finit adjectiv