Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

2 intr─âri

22 defini╚Ťii pentru finisare

finisa vt [At: CONTEMP, S. II, 1948, nr. 113, 11/1 / Pzi: ~sez / E: fr finir (dup─â finisaj)] A executa ultimele opera╚Ťii asupra unui produs sau a unei lucr─âri, pentru a le da forma sau aspectul definitiv.
finisare sf [At: lOANOVICI, TEHN. 138 / Pl: ~s─âri / E: finisa] 1 Executare a ultimelor opera╚Ťii asupra unui produs sau a unei lucr─âri pentru a le da forma sau aspectul definitiv ╚śi: finisat1. 2 (Ccr) Finisaj.
FINIS├ü, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele opera╚Ťii asupra unui produs sau a unei lucr─âri, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. ÔÇô Din fr. finir (dup─â finisaj).
FINIS├üRE, finis─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a finisa ╚Öi rezultatul ei; finisaj. ÔÇô V. finisa.
FINIS├ü, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele opera╚Ťii asupra unui produs sau a unei lucr─âri, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. ÔÇô Din fr. finir (dup─â finisaj).
FINIS├üRE, finis─âri, s. f. Ac╚Ťiunea de a finisa ╚Öi rezultatul ei; finisaj. ÔÇô V. finisa.
FINIS├ü, finisez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A face ultimele opera╚Ťii pentru a da forma sau aspectul final unui produs sau unei lucr─âri. ├Än apropiere atelierele mecanice ÔÇô strung─âria ╚Öi utilajul ├«n care piesele butuc─ânoase, cum au ie╚Öit din dogoarea focului, s├«nt netezite, finisate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 11/1.
FINIS├üRE, finis─âri, s. f. (Tehn.) Ac╚Ťiunea de a finisa. Prin finisare se d─â forma definitiv─â unei piese de ma╚Öin─â. Ôľş Un element integrant al calit─â╚Ťii ├«l constituie aspectul exterior al produselor, finisarea, ambalarea elegant─â ╚Öi de bun─â calitate, cu etichete atr─âg─âtoare. SC├ÄNTEIA, 1953, nr. 2804.
finisá (a ~) vb., ind. prez. 3 finiseáză
finisáre s. f., g.-d. art. finisắrii; pl. finisắri
finis├í vb., ind. prez. 1 sg. finis├ęz, 3 sg. ╚Öi pl. finise├íz─â
finisáre s. f., g.-d. art. finisării; pl. finisări
FINISÁ vb. v. definitiva.
FINISÁRE s. v. definitivare.
A finisa Ôëá a ├«ncepe
FINISÁ vb. I. tr. A da forma definitivă unui produs sau unei lucrări. [P.i. -sez. / < fr. finir].
FINIS├üRE s.f. Ac╚Ťiunea de a finisa ╚Öi rezultatul ei; finisaj; fini╚Ťie. [< finisa].
FINISÁ vb. tr. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări. (după fr. finir)
A FINIS├ü ~├ęz tranz. (obiecte) A aduce la condi╚Ťiile dorite prin definitivare; a duce la bun sf├ór╚Öit; a definitiva. /<fr. finir
FINISA vb. a definitiva. (╚śi-a ~ romanul.)
FINISARE s. definitivare, finisaj. (~ unei lucr─âri.)
FINIS├üRE (< finisa) s. f. Ultima faz─â sau ultimul grup de faze din procesul tehnologic de fabrica╚Ťie, de confec╚Ťionare ori de execu╚Ťie a unui obiect, a unei construc╚Ťii etc., prin care li se d─â aspectul, forma ╚Öi dimensiunile definitive.

Finisare dex online | sinonim

Finisare definitie

Intrare: finisa
finisa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: finisare
finisare substantiv feminin