finisare definitie

2 intrări

22 definiții pentru finisare

finisa vt [At: CONTEMP, S. II, 1948, nr. 113, 11/1 / Pzi: ~sez / E: fr finir (după finisaj)] A executa ultimele operații asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv.
finisare sf [At: lOANOVICI, TEHN. 138 / Pl: ~sări / E: finisa] 1 Executare a ultimelor operații asupra unui produs sau a unei lucrări pentru a le da forma sau aspectul definitiv Și: finisat1. 2 (Ccr) Finisaj.
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operații asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (după finisaj).
FINISÁRE, finisări, s. f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj. – V. finisa.
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. A executa ultimele operații asupra unui produs sau a unei lucrări, pentru a le da forma sau aspectul definitiv. – Din fr. finir (după finisaj).
FINISÁRE, finisări, s. f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj. – V. finisa.
FINISÁ, finisez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A face ultimele operații pentru a da forma sau aspectul final unui produs sau unei lucrări. În apropiere atelierele mecanice – strungăria și utilajul în care piesele butucănoase, cum au ieșit din dogoarea focului, sînt netezite, finisate. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 113, 11/1.
FINISÁRE, finisări, s. f. (Tehn.) Acțiunea de a finisa. Prin finisare se dă forma definitivă unei piese de mașină. ▭ Un element integrant al calității îl constituie aspectul exterior al produselor, finisarea, ambalarea elegantă și de bună calitate, cu etichete atrăgătoare. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2804.
finisá (a ~) vb., ind. prez. 3 finiseáză
finisáre s. f., g.-d. art. finisắrii; pl. finisắri
finisá vb., ind. prez. 1 sg. finiséz, 3 sg. și pl. finiseáză
finisáre s. f., g.-d. art. finisării; pl. finisări
FINISÁ vb. v. definitiva.
FINISÁRE s. v. definitivare.
A finisa ≠ a începe
FINISÁ vb. I. tr. A da forma definitivă unui produs sau unei lucrări. [P.i. -sez. / < fr. finir].
FINISÁRE s.f. Acțiunea de a finisa și rezultatul ei; finisaj; finiție. [< finisa].
FINISÁ vb. tr. a da forma definitivă unui produs, unei lucrări. (după fr. finir)
A FINISÁ ~éz tranz. (obiecte) A aduce la condițiile dorite prin definitivare; a duce la bun sfârșit; a definitiva. /<fr. finir
FINISA vb. a definitiva. (Și-a ~ romanul.)
FINISARE s. definitivare, finisaj. (~ unei lucrări.)
FINISÁRE (< finisa) s. f. Ultima fază sau ultimul grup de faze din procesul tehnologic de fabricație, de confecționare ori de execuție a unui obiect, a unei construcții etc., prin care li se dă aspectul, forma și dimensiunile definitive.

finisare dex

Intrare: finisa
finisa verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: finisare
finisare substantiv feminin