fineță definitie

6 definiții pentru fineță

fineță sf vz finețe
FINÉȚĂ s. f. v. finețe.
FINÉȚE, (3, rar) finețuri, s. f. 1. Delicatețe. E un om de o mare finețe. 2. Raportul dintre lungimea unui fir și greutatea lui; p. ext. calitate superioară. Erau expuse țesături de o finețe rară. 3. Subtilitate, ingeniozitate. Eminescu a știut să scoată dintr-un cîmp așa de îngust frumusețe nepieritoare de formă, finețe de sentimente scînteietoare. IONESCU-RION, C. 104. ◊ (La pl., cu nuanță peiorativă) Nicolaie Golescu deprinsese, încă de pe cînd era colonel aghiotant al lui Alexandru Ghica Voievod, finețurile curteanului și abilitățile camarilei. CAMIL PETRESCU, O. I 308. – Variantă: finéță (IBRĂILEANU, S. 153, ODOBESCU, S. III 50) s. f.
FINÉȚĂ s.f. v. finețe.
fineță f. 1. caracterul celui fin; 2. pătrundere, dibăcie.
*finéță f., pl. e (fr. finesse; it. finezza). Calitatea de a fi fin: fineța uneĭ stofe. Delicateță, distincțiune: fineța trăsăturilor. Agerime de cugetare, sagacitate: fineța spirituluĭ. Sensibilitatea simțurilor: fineța auzuluĭ. Șiretenie, abilitate. Pl. Părțĭ fine (grele): finețele uneĭ limbĭ.

fineță dex

Intrare: fineță
fineță