fiere definitie

26 definiții pentru fiere

călbáză sf [At: PANȚU, PL. / Pl: nct / E: nct] Plantă ierboasă din familia marchantiaceelor, care crește în locuri umede pe care se întinde ca un mușchi Si: coada-rândunicii, fierea-pământului, mușchi-de-fântână (Marchanlia polymorfa).
fiere sf [ At: CUV. D. BĂTR. II, 46 / V: fe~ / E: ml fele (=fel)] 1 Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat. 2 (Îe) A vărsa ~ Se spune despre o persoană plină de necaz, de mânie (care se manifestă cu violență). 3 (D. inima sau sufletul cuiva; îla) De ~ Plin de răutate. 4 (Fig) Amărăciune. 5 (Fig) Supărare. 6 (Fig) Necaz. 7 (Pop; șîs bășica ~rii) Vezicula biliară Și: bilă3 (1). 8 (Îe) A-i crăpa (sau plesni) cuiva ~a (de necaz) A fi mânios, invidios etc. la culme. 9 (Îc) ~a-pământuiui Plantă erbacee medicinală cu flori roșiatice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium). 10 (Îae) Plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunze (Marchantia polymorpha). 11 (Bot; îae) Dioc (Centaurea phrygia). 12 (Bot; îae) Lumânărică (Gentiana asclepiadea). 13 (Bot; îae) Ghințură (Gentiana lutea). 14 (Bot; îae) Fumăriță (Fumaria officinalis). 15 (Bot; îc) ~de-urs Arbust mediteranean sau tropical, înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic, din care se extrage saburul (Aloe ferox). 16 (Îae) Arbust mediteranean sau tropical, înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă, din care se extrage saburul (Aloe succotrina). 17 (Bot; reg) Crin-de- pădure (Lilium martagon).
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă1. ◊ Expr. A vărsa fiere, se zice despre o persoană plină de necaz, de ciudă, de mânie (care se manifestă cu violență). ♦ Fig. Amărăciune, supărare, necaz. 2. (Și în sintagma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) cuiva fierea (de necaz) = a fi necăjit, mânios, invidios etc. la culme. 3. Compus: fierea-pământului = a) plantă erbacee medicinală cu flori roșietice, rar albe, cu gust amar (Erythraea centaurium); b) plantă erbacee inferioară, cu talul târâtor, având pe partea inferioară rudimente de frunză (Marchantia polymorpha); fiere-de-urs = numele a doi arbuști tropicali și mediteraneeni din care se extrage saburul: a) arbust înalt de 3-4 m, cu frunze mari și flori violacee dispuse într-un spic (Aloë ferox); b) arbust înalt de 1 m, ramificat, cu frunze dispuse în rozetă (Aloë succotrina). – Lat. *fele (= fel).
FIÉRE s. f. 1. Lichid amar, de culoare galbenă-verzuie, secretat de ficat; bilă. Una din funcțiunile ficatului este fabricarea bilei (fierea). ANATOMIA 104. Cu oțet și fiere nu se face agurida miere. ◊ Expr. A vărsa fiere = a fi plin de ciudă, de venin. A avea fiere în gură v. gură.Fig. Amărăciune, necazuri. Plînsul ne-a fost fiere, destinul ne-a fost cîine. TULBURE, V. R. 26. El cupa de fiere golind, S-a dus în amurg șovăind. MACEDONSKI, O. I 197. 2. (Și în forma bășica fierii) Vezicula biliară. ◊ Expr. A-i crăpa (sau plesni) fierea de necaz = a se supăra tare; a se înfuria. – Pronunțat: fie-.
fiére (fie-) s. f., g.-d. art. fiérii
!fiérea-pămấntului (plantă) s. f. art., g.-d. art. fiérii-pămấntului
fiére s. f. (sil. fie-), g.-d. art. fiérii
fiérea-pământului s. f.
BĂȘICA FIÉRII s. v. colecist, fiere, veziculă biliară.
FIÉRE s. 1. v. bilă. 2. v. veziculă biliară. 3. (BOT.) fierea-pământului (Centaurium umbellatum sau Erithraea minus) = potroacă, țintaură, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scânteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșei-de-grădină (pl.), crucea-pământului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-câmp (pl.).
FIÉRE s. v. crin de pădure, răutate.
FIERE-DE-ÚRS s. v. aloe.
FIEREA-PĂMÂNTULUI s. v. gențiană, ghințură.
Fiere ≠ miere
fiére s. f.1. Lichid amar secretat de ficat, bilă. – 2. Crin-de-pădure (Lilium martagon). – Mr. h’are, megl. h’ieri. Lat. *fĕlem, formă populară în loc de fĕl, fĕllis (Pușcariu 607; Candrea-Dens., 588; REW 3234; DAR), cf. it. fiele (sicil. fieri), prov., cat., port. fel, fr. fiel, sp. hiel. Este cuvînt general folosit (ALR, I, 47). După Bogrea, Dacor., I, 337, numele plantei fierea pămîntului (Erythraea centaurum) trebuie înțeles ca deformare de la *fiara pămîntului ceea ce nu pare sigur.
FIÉRE f. 1) Lichid galben-verzui, amar, pe care îl secretă ficatul și care contribuie la digestie; bilă. ◊ Amar ca ~ea foarte amar. 2) fig. Dispoziție rea. 3) Veziculă biliară; bilă. [G.-D. fierii; Sil. fie-re] /<lat. fele
fiere f. 1. lichid amar, gălbuiu sau verzuiu, secretat de ficat: fierea servă a înlesni digestiunea; 2. fig. amărăciune, necaz; 3. fierea pământului, Bot. potroacă. [Lat. *FELE = clasic FEL].
fĭére f. (lat. fĕl, *fĕlis îld. fĕllis; it. fiele, pv. cat. pg. fel, fr. fiel, sp. hiel. Cp. cu mĭere). Un lichid foarte amar, galben verziŭ, secretat de ficat. Amar ca fĭerea, foarte amar. A plesni fĭerea în tine de cĭudă, de osteneală, a fi foarte încĭudat, ostenit. A-țĭ vărsa fĭerea, a-țĭ descărca furia. Fĭerea pămîntuluĭ, frigurică, potroacă, o plantă medicinală din familia gențianeĭ (erythráea centaurium) întrebuințată ca febrifug, carminativ, stomahic și aperitiv supt numele de hérba centaurii (cu varietatea erythráea pulchélla saŭ ramosissima); altă plantă numită și călbază (marchántia polymórpha).
bășica fierii s. v. COLECIST. FIERE. VEZICULĂ BILIARĂ.
fiere s. v. CRIN DE PĂDURE. RĂUTATE.
FIERE s. 1. (ANAT.) bilă, (pop.) venin. (Ficatul secretă ~.) 2. (ANAT.) colecist, veziculă biliară, (pop.) bășica fierii. (S-a operat la ~.) 3. (BOT.) fierea-pămîntului (Centaurium umbellatum sau minus) = potroacă, țintaură, (reg.) cintoaie, frigor, frigurică, ghințură, ghințurea, potrocea, potrocuță, scăunel, scînteiuță, taulă, buruiană-de-friguri, cocoșel-de-grădină (pl.), crucea-pămîntului, floare-de-friguri, fumărică-bășicoasă, iarbă-de-curcă, iarbă-de-friguri, săfindei-de-cîmp (pl.).
fiere-de-urs s. v. ALOE.
fierea-pămîntului s. v. GENȚIANĂ. GHINȚURĂ.
a-și scuipa fierea expr. a vorbi cu ură.
a-și vărsa fierea / veninul expr. a vorbi cu ură.

fiere dex

Intrare: fiere
fiere substantiv feminin (numai) singular
  • silabisire: fie-re
Intrare: fierea-pământului
fierea-pământului substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: fiere-de-urs
fiere-de-urs substantiv masculin (numai) singular