fierăstrău definitie

32 definiții pentru fierăstrău

fierăstrău sn vz ferăstrău
FERĂSTRẮU s. n. v. fierăstrău.
FERESTRẮU s. n. v. fierăstrău.[1]
FIERĂSTRẮU, fierăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferăstrắu, ferestrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (prin apropiere de fier).
HERĂSTRẮU s. n. v. fierăstrău.
FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. 1. Unealtă sau mașină-unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel (cu dinți ascuțiți), pusă în mișcare manual sau pe cale mecanică și folosită pentru tăiatul unor materiale (lemne, metale etc.). 2. Instrument muzical alcătuit dintr-o lamă de metal care se freacă cu un arcuș pentru a emite sunete. [Var.: (1) ferestrắu, fierăstrắu, herăstrắu s. n.] – Firiz + suf. -ău (contaminat cu fereastră sau ferestrui).
FERESTRĂU, ferestraie, s. n. V. ferăstrău (1).
FIERĂSTRĂU, fierăstraie, s. n. V. ferăstrău (1).
HERĂSTRĂU s. n. v. ferăstrău.
FERĂSTRẮU, ferăstraie, s. n. Unealtă prevăzută cu o lamă, o bandă sau un disc de oțel, cu dinți ascuțiți, pusă în funcțiune cu mîna sau pe cale mecanică (v. gater) și folosită pentru a tăia lemne, uneori și metale sau alte corpuri tari. Sforăi parcă tai lemne cu ferăstrăul. CAMILAR, TEM. 11. Aici, pe firul Oltului, instalase un ferăstrău mînat de apele lui. BOGZA, C. O. 101. ◊ Ferăstrău circular = ferăstrău în forma unui disc dințat, care taie învîrtindu-se în jurul axei sale. – Variante: ferestrắu (PAS, L. II 156, RETEGANUL, P. II 54), fierăstrắu (DRAGOMIR, P. 21, SADOVEANU, B. 54), herăstrắu (CARAGIALE, O. I 292) s. n.
FERESTRẮU s. n. v. ferăstrău.
FIERĂSTRẮU s. n. v. ferăstrău.
HERĂSTRẮU s. n. v. ferăstrău.
ferăstrắu v. fierăstrắu
fierăstrắu / ferăstrắu s. n., art. fierăstrắul / ferăstrắul; pl. fierăstráie / ferăstráie
!péște-fierăstrắu (specie de pești) s. m., pl. pești-fierăstrắu
ferăstrău s. n., art. ferăstrăul; pl. ferăstráie
péște-ferăstrău s. m.
FERĂSTRĂU s. v. iarba-osului, mălăoi.
FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.
ferăstrắu (-aíe), s. n.1. Unealtă prevăzută cu o lamă pentru tăiatul lemnelor. – 2. Joagăr. – 3. Plantă (Helianthemum vulgare). – 4. Nume vulgar al constelației Casiopeea. Mag. fürészni „a tăia cu ferăstrăul”, prin intermediul var. firisău, care presupune un prototip mag. *füresző (Pușcariu, Dacor., VII, 467; Pușcariu, Lr., 31; DAR; cf. Cihac, II, 498; Gáldi, Dict., 90); numele mag. al uneltei este füresz. Numeroase var.: feres(t)eu, feres(t)ău, heres(t)eu, herăs(tr)ău, fieres(t)eu, fierăs(tr)ău, ultimele prin încrucișare cu fier. Sensul 4 pare a reprezenta alt cuvînt mag. forasztὁ (Gáldi, Dict., 129). – Der. ferăst(r)ui (var. fierăst(r)ui), vb. (a tăia cu ferăstrăul). Din mag. füresz „ferăstrău” derivă și firesar, s. m. (insectă, Rynchites cupreus), și firiz, s. n. (Trans., ferăstrău de mînă).
FERĂSTRẮU ~áie n. 1) Unealtă prevăzută cu o lamă (cu dinți ascuțiți), acționată manual și folosită la tăiat (lemne). ◊ ~ cu ramă ferăstrău cu lama montată într-un cadru. ~ electric portativ mașină-unealtă având un lanț prevăzut cu dinți tăietori, acționată de un motor electric. ~ circular mașină-unealtă prevăzută cu un disc dințat, care, în timpul funcționării, execută o mișcare de rotație. 2) Instrument muzical constând dintr-o lamă dințată care produce sunete cu ajutorul unui arcuș. /<ung. fürésztö
ferestrău n. 1. unealtă cu o lamă dințată de oțel spre a tăia și prepara lemne; 2. pl. uzină pe marginea apelor la munte, unde ferestraie taie lemnele de brad ca bușteni; 3. pește având botul prelungit ca o sabie cu o mulțime de dinți (Pristis antiquorum); 4. plantă cu frunze ovale însoțite de stipuli lanceolați (Helianthemum). [Ung. FÜRÉSZTÖ].
ferăstrắŭ, ș. a. V. fĭerăstrăŭ.
fĭerăstrắŭ și herăstrắŭ n., pl. aĭe și ăĭe (ung. *fürésztö din fürész, fĭerăstrăŭ, și contaminat de fier). Vest. Un instrument compus dintr’o lamă dințată fixată în niște lemne și întrebuințat la tăĭat lemnele rozîndu-le. Joagăr, gater. Fabrică de tăĭat lemnele și de făcut scîndurĭ. – În Trans. și ferăstrăŭ, ferezăŭ și firisăŭ, în Mold. nord feresăŭ, feresăŭ (pop. he-) și serisăŭ, în Mold. sud feresteŭ, în Munt. est ferăstrăŭ și fĭerăstăŭ (pop. hĭe-). V. și firez.
herăstrắŭ, V. fĭerăstrăŭ.
ferăstrău s. v. IARBA-OSULUI. MĂLĂOI.
FERĂSTRĂU s. (TEHN.) (reg.) chimilioară, corzar, firez.
ferăstrău (it. sega, engl. saw, fr. scie, germ. Säge). Instrumentul a fost introdus în muzica ușoară* și de jazz* în urmă cu câteva decenii. Este construit din o lamă de oțel foarte flexibilă. O extremitate a instr. se fixează între genunchi, iar cealaltă se ține cu o mână, dându-i-se diferite curburi pentru a obține înălțimea (2) dorită. Sunetul se produce în două moduri: prin lovirea lamei cu o baghetă (2) a cărei extremitate bombată este învelită cu piele sau prin frecarea muchiei nedințate a lamei cu un arcuș (de vcl. sau de c. bas). Excelează în redarea de glissandi*. O variantă perfecționată a f. este flexatonul, instr. utilizat și în partiturile* simf. (ex. Variațiunile pentru orch., op. 31 de Schönberg).
HERĂSTRĂU 1. Lac antropic, pe valea Colentinei, în întregime asanat, situat în N municipiului București; 77 ha. Loc de agrement pentru locuitorii Capitalei și bază de sporturi nautice. 2. Parc în partea de N a Bucureștiului (187 ha), realizat în 1930-1936 de ing. N. Caranfil (forma de astăzi datează din 1951). Aici se află Muzeul Satului, întemeiat de Dimitrie Gusti și inaugurat la 17 mai 1936, Palatul Elisabeta (1936) ș.a.
a da afară muștele din Cișmigiu / din Herăstrău expr. a lenevi, a trândăvi.
fierăstrău, fierăstraie s. n. (glum.) proteză, placă dentară.

fierăstrău dex

Intrare: fierăstrău
ferăstrău substantiv neutru
fierăstrău substantiv neutru
herăstrău substantiv neutru
ferestrău substantiv neutru
Intrare: pește-fierăstrău
pește-fierăstrău substantiv masculin