fideá f., pl. ele (cuv. turco-ar. d. ngr. fidés și ofidi, care e vgr. óphis, ophídion, șarpe. D. ar. vine sp. fideos, fidea). Tăĭețeĭ cilindricĭ care se fac în fabricĭ și se mănîncă ferțĭ în supă ș. a. – În est fedea.