făurar1 sm [At: DOSOFTEI, V. S. 106/2 / P: fă-u~ / E: ml febr(u)arius] (Pop) Februarie.

FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.

FĂURÁR1 s. m. (Pop.) Februarie. [Pr.: fă-u-] – Lat. febr(u)arius.

FĂURÁR1 s. m. (Regional și arhaizant) Februarie, faur2. Se sfîrșea luna lui făurar și oamenii slăbiseră de durere de inimă. AGÎRBICEANU, S. P. 29. – Pronunțat: fă-u-.

făurár1 (februarie) (pop.) (fă-u-) s. m., g.-d. lui făurár

făurár (februarie) s. m. (sil. fă-u-)

FĂURÁR s. v. creator, făuritor, februarie, fierar, înfăptuitor, născocitor, plăsmuitor, realizator.

făurár s. m. – Februarie. – Mr. flivrar, istr. faurǫr. Lat. fĕbruarius (Pușcariu 591; Candrea-Dens., 574; REW 3120; DAR), cf. alb. fruer, fljur (Meyer 108; Philippide, II, 641), calabr. frevaru, friul. frevar. Este formă populară, paralelă lui fevruarie (sl. fevruarie), înv., și februarie, s. m. (lat. februarius). Prin analogie cu făurar „fierar” s-a ajuns și la o formă regresivă, faur „februarie”.

FĂURÁR1 m. pop. A doua lună a anului; februarie. /<lat. februarius

Făurar m. Februarie. [Lat. FEBR(U)ARIUS; după interpretarea populară: luna fierarilor (de unde Faur), cari pregătesc uneltele de arat].

2) Făurár și Feurar, V. Februariŭ.

*Februáriŭ m. (lat. februarius, d. februare, a curăța, a depura). A doŭa lună a anuluĭ, aceĭa care primește ziŭa intercalară a anilor bisextili. – Ob. Februarie și (după ngr. Fevruários) Fevruarie. Vechĭ Făurar și Feurar. Lit. și Fáur (după faur 1).

Feurár, V. Februariŭ.

făurar s. v. CREATOR. FĂURITOR. FEBRUARIE. FIERAR. ÎNFĂPTUITOR. NĂSCOCITOR. PLĂSMUITOR. REALIZATOR.

făurár, s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea, 1924, II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. febr(u)arius (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA), de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).

făurár, (faur), s.m. – (pop.) Luna februarie: „Fost-o și tata morar / În luna lui făurar” (Bârlea 1924 II: 292); „Și voiu ave a face în luna lu’ făurar 11 dzile întunericu mare” (Codicele de la Ieud, 1630). – Lat. februarius, de la februa, februm, festivalul de purificare a caselor și a câmpurilor (lucrurile vechi din case erau aruncate, iar terenurile agricole erau pregătite pentru însămânțările de primăvară).