fermentare definitie

2 intrări

23 definiții pentru fermentare

fermenta vti [At: CONTEMP., S. II, 1949, nr 162, 14/1 / Pzi: 3 ~tează / E: fr fermenter, lat fermentare] 1 vi A se afla în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se, alterându-se. 2 vt (Fig; d. oameni) A fi în stare de agitație morală. 3 vt (Fig) A genera ceva.
fermentare sf [At: LEG. EC. PL. 438 / Pl. ~tări / E: fermenta] Fermentație (1).
FERMENTÁ, pers. 3 fermentează, vb. I. Intranz. A se afla în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se, alterându-se. – Din fr. fermenter, lat. fermentare.
FERMENTÁRE, fermentări, s. f. Acțiunea de a fermenta și rezultatul ei; fermentație. – V. fermenta.
FERMENTÁ, pers. 3 fermentează, vb. I. Intranz. A se afla în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se, alterându-se. – Din fr. fermenter, lat. fermentare.
FERMENTÁRE, fermentări, s. f. Acțiunea de a fermenta și rezultatul ei; fermentație. – V. fermenta.
FERMENTÁ, fermentez, vb. I. Intranz. A se afla în stare de fermentație, transformîndu-se în alte substanțe sau descompunîndu-se, alterîndu-se. Mustul fermentează.
FERMENTÁRE, fermentări, s. f. Acțiunea de a fermenta; proces biochimic, provocat de fermenți, ducînd la descompunerea substanțelor organice, pe care le transformă în noi substanțe. Fermentarea brînzeturilor.
fermentá (a ~) vb., ind. prez. 3 fermenteáză
fermentáre s. f., g.-d. art. fermentắrii; pl. fermentắri
fermentá vb., ind. prez. 3 sg. fermenteáză
fermentáre s. f., g.-d. art. fermentării; pl. fermentări
FERMENTÁ vb. 1. (pop.) a dospi. (O substanță care ~.) 2. v. altera. 3. v. încinge.
FERMENTÁRE s. 1. v. fermentație. 2. fermentație, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.) 3. v. alterare.
FERMENTÁ vb. I. intr. A fi în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se. [< fr. fermenter].
FERMENTÁRE s.f. Acțiunea de a fermenta și rezultatul ei; fermentație, fermentat. [< fermenta].
FERMENTÁ vb. intr. a fi în stare de fermentație, transformându-se în alte substanțe sau descompunându-se. (< fr. fermenter, lat. fermentare)
A FERMENTÁ pers. 3 ~eáză intranz. (despre unele substanțe lichide sau amestecuri) A fi în proces de transformare sub acțiunea fermenților; a fierbe; a dospi. /<fr. fermenter, lat. fermentare
fermentà v. a fi în fermentațiune (și fig.).
*fermentațiúne f. (lat. fermentátio, -ónis). Acțiunea de a fermenta, transformarea pe care o sufere un mare număr de substanțe organice puse în anumite condițiunĭ, supt influența unuĭ ferment, ceĭa ce se produce pintr’o oxigenare, o idratare ș. a.: fermentațiunea lichidelor zăhărite produce alcoolu. Fig. Agitațiune a spiritelor. – Și -áție, dar maĭ des -áre.
*fermentéz v. intr. (lat. fermentare). Mă transform supt influența unuĭ ferment, mă aflu în fermentațiune, ferb, clocotesc: mustu fermentează. Fig. Mă agit, clocotesc: plebea fermentează.
FERMENTA vb. 1. (pop.) a dospi. (O substanță care ~.) 2. a se acri, a se altera, a se descompune, a se împuți, a se înăcri, a se strica, (înv. și reg.) a se sărbezi, a se sminti, (reg.) a se mocni, a se zeri, (prin Ban.) a se pîșcăvi, (prin Transilv.) a se scoace. (Laptele s-a ~.) 3. a se aprinde, a se încinge, (reg.) a se izgorî, (înv.) a se scoace. (Fînul se ~.)
FERMENTARE s. 1. fermentație. (Procesul de ~.) 2. fermentație, (pop.) dospire. (~ unei substanțe.) 3. acrire, alterare, descompunere, împuțire, înăcrire, stricare. (~ mîncării.)

fermentare dex

Intrare: fermenta
fermenta verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fermentare
fermentare substantiv feminin