ferită definitie

2 intrări

17 definiții pentru ferită

ferit1, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 5/1 / Pl: ~iți, / E: feri] 1 Pus la adăpost. 2 Apărat de un pericol. 3 Ocrotit. 4 (Pex; d. locuri, regiuni etc.) Puțin cunoscut Și: ascuns, izolat, tăinuit. 5 (D. ochi, privire) Care ezită să privească interlocutorul în față.
feri sf [At: M. DICȚ. TEHN. / Pl: ~te / E: fr ferrite] Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice superioare și conductibilitate electrică redusă.
FERÍT, -Ă, feriți, -te, adj. Pus, aflat la adăpost; p. ext. (despre locuri, regiuni etc.) puțin cunoscut, izolat, ascuns. ♦ (Despre ochi, privire) Care ezită să privească pe interlocutor în față. – V. feri.
FERÍTĂ, ferite, s. f. Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice superioare și conductibilitate electrică redusă. – Din fr. ferrite.
FERÍT, -Ă, feriți, -te, adj. Pus, aflat la adăpost; p. ext. (despre locuri, regiuni etc.) puțin cunoscut, izolat, tăinuit, ascuns. ♦ (Despre ochi, privire) Care ezită să privească pe interlocutor în față. – V. feri.
FERÍTĂ, ferite, s. f. Compus al unor metale bivalente cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice superioare și conductibilitate electrică redusă. – Din fr. ferrite.
FERÍT2, -Ă, feriți, -te, adj. Pus sau aflat la adăpost; p. ext. puțin cunoscut, tăinuit, ascuns. Unii plănuiau să se dea afund... prin văile ferite. GALACTION, O. I 277. Țineam [oglinda] strînsă la piept, ferită de lumini. ANGHEL, PR. 8. Locul e ferit și iepele au ce paște. CREANGĂ, P. 128. ♦ (Despre ochi) Care nu privește în față pe interlocutor, care are o căutătură piezișă. Copila întoarse puțin fruntea, cu ochii feriți. SADOVEANU, M. C. 152.
ferítă (mineral) s. f., g.-d. art. ferítei; pl. feríte
ferítă s. f., pl. feríte
FERÍT adj. 1. v. adăpostit. 2. v. dosnic. 3. v. furiș.
FERÍTĂ s.f. 1. Mineral care se găsește în stare naturală sub formă de magnetit. 2. Constituent structural al oțelului. [< fr. ferrite].
FERÍTĂ s. f. 1. mineral în stare naturală sub formă de magnetit. 2. constituent structural al fierului sau oțelului. (< fr. ferrite)
FERÍT1 ~tă (~ți, ~te) 1) v. A FERI. 2) Care este ascuns de ochii lumii; tainic. /v. a feri
FERÍTĂ ~e f. Compus al unor metale cu oxizi de fier, având proprietăți magnetice și conductibilitate electrică înaltă, întrebuințat, mai ales, în tehnică. /<fr. ferrite
ferit a. adăpostit, păzit.
FERIT adj. 1. adăpostit, apărat, ocrotit, păzit, protejat, sigur, (înv.) scutit. (Un loc mai ~.) 2. ascuns, dosit, dosnic, izolat, lăturalnic, retras, singuratic, tainic, tăinuit, (rar) lăturaș, (înv. și reg.) săcret, (reg.) lăturiș. (În ungherul cel mai ~.) 3. ascuns, furiș, furișat. (O sărutare ~.)
FERÍTĂ (< fr.) 1. Material magnetic în compoziția căruia intră oxizi ai fierului și ai unor metale divalente (nichel, zinc, cupru, cadmiu ș.a.), care prezintă permeabilitate magnetică mare și conductibilitate electrică redusă; utilizat în electronică, telecomunicații, electronică. 2. Constituent structural al aliajelor fier-carbon.

ferită dex

Intrare: ferită
ferită substantiv feminin
Intrare: ferit (adj.)
ferit 1 adj. adjectiv