fericit definitie

52 definiții pentru fericit

felicita [At: NEGRUZZI, S. I, 6 / V: (înv) feri~ / Pzi: felicit, (înv) ~tez / E: fr féliciter] 1 vt A spune cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut. 2 vt A-i ura de fericire cuiva, cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. 3 vt (Îe) A se felicita pentru sau că... A fi mulțumit în urma estimării efectelor unei acțiuni întreprinse, a unei atitudini luate etc.
ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Și: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Și: (înv) a ferica1 (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Și: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.
fericit, ~ă [At: CORESI, EV. 11/2 / Pl: ~iți, ~e / E: ferici] 1-2 smf, a (Persoană) care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 3 a Care aduce fericire (1). 4 a Care este bun, favorabil. 5 sm (Bis) Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă.
fericita v vz felicita
FELICITÁ, felícit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericitá vb. I] – Din fr féliciter.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.
FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
FERICITÁ vb. I v. felicita.
FELICITÁ, felícit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut; a exprima cuiva urări de fericire cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc., a gratula. ♦ (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut, fericit (pentru rezultatul obținut, pentru atitudinea avută etc.). [Var.: (înv.) fericitá vb. I.] – Din fr. féliciter.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.
FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea substantivat) Care se află într-o stare de deplină mulțumire sufletească, plin de bucurie. 2. Adj. Care aduce fericire, provoacă mulțumire; care este bun, favorabil. 3. S. m. Primul grad de sfințenie acordat cuiva de sinod sau de papă. – V. ferici.
FERICITÁ vb. I v. felicita.
FELICITÁ, felícit, vb. I. Tranz. A adresa cuiva cuvinte de laudă pentru un succes obținut, pentru o realizare însemnată etc.; a exprima urări de fericire, de izbîndă pentru viitor cu prilejul unui eveniment important, al unei aniversări etc. lartă-mă că, dintre toți prietenii cari m-au felicitat de ziua mea, pe dumneata te-am lăsat să-ți răspund la urmă. CARAGIALE, O. VII 298. Arhiepiscopul de Novgorod, unul din oamenii cei mai luminați a Rusiei pe atunce, felicită pre autorul anonim prin versuri. NEGRUZZI, S. II 146. Primesc vizita directorului teatrului... mai întîi mă felicită asupra succeselor dobîndite în seara ajunului. RUSSO, O. 138. ♦ Refl. (Familiar) A se socoti mulțumit, fericit, satisfăcut (pentru rezultatul obținut). – Accentuat și: felicít. - Prez. ind. și: (învechit) felicitez (IBRĂILEANU, SP. CR. 146). – Variantă: (învechit) fericitá (NEGRUZZI, S. I 6) vb. I.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.
FERICÍT, -Ă, fericiți, -te, adj. 1. Care se află într-o stare de mare mulțumire sufletească, plin de bucurie. Privea fericită copila, Zîmbind către anii ce vin. FRUNZĂ, Z. 12. Ești fericită ca o zi cu soare. D. BOTEZ, P. O. 100. Amîndoi se duceau fericiți în odaia lor. VLAHUȚĂ, O. A. 118. ◊ (În exclamații) Fericit acel ce calcă tirania sub picioare! ALECSANDRI, P. A. 82. ◊ (Substantivat) Se bucura de frumusețea florilor... ca un fericit. ISPIRESCU, L. 8. 2. Care aduce fericire, satisface, provoacă mulțumire, care este bun, favorabil. Alegere fericită. ▭ Ghiță pîndea și-și ațintea urechea, nădăjduind o întîmplare fericită. SADOVEANU, M. C. 205. Noi nu vorbim de excepții fericite, ci de regula generală. GHEREA, ST. CR. II 339. Ce vînt fericit te-o adus pe la noi? ALECSANDRI, T. I 350.
FERICITÁ vb. I v. felicita.
felicitá (a ~) vb., ind. prez. 3 felícită
fericí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 să fericeáscă
fericít1 adj. m., pl. fericíți; f. fericítă, pl. fericíte
fericít2 s. m.
!happy-end (angl.) [pron. hépiend] s. n., art. happy-endul; pl. happy-enduri
felicitá vb., ind. prez. 1 sg. felícit, 3 sg. și pl. felícită
fericí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 sg. și pl. fericeáscă
fericít adj. m., s. m., pl. fericíți; f. sg. fericítă, pl. fericíte
FELICITÁ vb. (înv. și glumeț) a (se) congratula, (înv.) a (se) ferici, (fam.) a (se) gratula, a (se) hiritisi. (Se ~ reciproc pentru succesele dobândite.)
FERICÍ vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)
FERICÍ vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.
FERICÍT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. v. radios. 3. v. binevenit.
A ferici ≠ a neferici
Fericit ≠ nefericit
FELICITÁ vb. I. tr. A spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important, a unor succese etc. ♦ refl. (Fam.) A se socoti fericit, mulțumit pentru un rezultat obținut. [P.i. felícit, -tez, 3,6 -tă. / < fr. féliciter, it. felicitare].
FELICITÁ vb. I. tr. a spune cuiva cuvinte de laudă, urări cu ocazia unei aniversări, a unui eveniment important etc. II. refl. (fam.) a se socoti mulțumit pentru un rezultat obținut. (< fr. féliciter)
A FELICITÁ felícit tranz. A trata cu urări de bine, exprimând admirație (în legătură cu un eveniment). /<fr. féliciter
A FERICÍ ~ésc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice
FERICÍT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A FERICI. 2) Care aduce fericire. Întâmplare ~tă. /v. a ferici
felicità v. a complimenta pentru un eveniment fericit.
fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.
fericit a. 1. care se bucură de fericire: om fericit; 2. care face plăcere, bucurie: întâmplare fericită; 3. cel ce se bucură de fericirea cerească: fericitul întru amintire.
*felícit și -éz, a v. tr. (lat. felicito, -áre, a face fericit, d. felix, -ćis, fericit). Complimentez pe cineva p. un succes, p. un eveniment fericit. V. refl. Mă aplaud singur: lupu, răpind oaĭa, se felicită. V. herelisesc.
fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.
fericít, -ă adj. (d. fericesc). Care e în stare de fericire: om fericit. Plăcut, norocos: întîmplare fericită. Titlu respectuos dat morților: fericitu întru amintire.
FELICITA vb. (înv. și glumeț) a (se) congratula, (înv.) a (se) ferici, a (se) gratula, a (se) hiritisi. (Se ~ reciproc pentru succesele dobîndite.)
FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)
ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.
FERICIT adj. 1. (înv. și pop.) norocit, (pop.) ferice. (Om ~.) 2. încîntat, radios. (O față ~.) 3. adecvat, binevenit, bun, favorabil, indicat, nimerit, oportun, potrivit, prielnic, propice, (livr.) pertinent, (pop.) priincios. (Un prilej ~.)
BEATE MEMORIAE (lat.) de fericită amintire – Un lucru, o faptă, o persoană beate memoriae.
BEATI PAUPERES SPIRITU (lat.) fericiți (sunt) cei săraci cu duhul – Matei, 5, 3. Expresie care se folosește ironic pentru cei care, fără a fi inteligenți, reușesc în acțiunile lor.
DONEC ERIS FELIX, MULTOS NUMERABIS AMICOS (lat.) cât timp vei fi fericit, vei avea mulți prieteni – Ovidiu, „Tristele”, I, 9, 5-6. vers celebru al poetului, care, exilat la Tomis, se vede părăsit de toți prietenii. V. și Tempora si fuerint nubila, solus eris.
FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.
INSULA FERICIȚILOR (în mitologia greacă), arhipelag de la capătul lumii, locuit de oamenii cărora zeii le dăruiseră nemurirea; era un ținut al verii veșnice și al belșugului.
O, FORTUNATOS NIMIUM, SUA SI BONA NORINT, AGRICOLAS! (lat.) ce fericiți ar fi țăranii de și-ar da seama de fericirea lor! – Vergiliu, „Georgica”, II, 458-459. Țăranii nu știu cât de fericit e traiul lor patriarhal în comparație cu viața agitată a cetății. P. ext. Oamenii nu apreciază binele pe care îl au.
SESE EXCRUCIAT, QUI BEATIS INVIDET (lat.) se chinuie singur cine invidiază pe cei fericiți – Petroniu, „Satyricon”, 28, 3.

fericit dex

Intrare: ferici
ferici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: felicita
felicita verb grupa I conjugarea I
fericita verb grupa I conjugarea I
Intrare: fericit (s.m.)
fericit substantiv masculin
Intrare: fericit (adj.)
fericit adjectiv