ferici definitie

3 intrări

28 definiții pentru ferici

feric, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ferrique] (Chm; d. substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent.
ferica2 v vz fereca1
ferica1 vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.
ferici [At: CORESI, PS. 108 / Pzi: ~icesc / E: ferice] 1-2 vtr A face sau a deveni fericit Și: (înv) a noroci. 3 vt A considera pe cineva fericit Și: (înv) a ferica1 (1). 4 vr (Fam) A se socoti mulțumit (pentru cele făcute) Și: a se felicita. 5 vt (Rar) A felicita. 6 vt (înv) A slăvi.
FÉRIC, -Ă, ferici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent. Acid feric. Oxid feric. – Din fr. ferrique.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.
FÉRIC, -Ă, ferici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent. Acid feric. Oxid feric. – Din fr. ferrique.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. 1. Tranz. A considera, a socoti pe cineva fericit. ♦ Refl. (Fam.) A se socoti mulțumit, satisfăcut (pentru cele făcute); a se felicita. ♦ (Rar) A felicita. ♦ (Înv.) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. 2. Tranz. și refl. A face sau a deveni fericit. – Din ferice.
FÉRIC, -Ă, ferici,-e, adj. (Despre substanțe) Care are fier trivalent în compoziția sa. Clorură ferică.
FERICÍ, fericesc, vb. IV. Tranz. 1. A considera, a numi, a socoti pe cineva fericit; a felicita. Toată lumea fericește pe Serdici. SAHIA, N. 113. Am fost unanimi în a ferici... pe amicul Manolache de cît noroc a avut și are. CARAGIALE, S. 124. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. Dă-mi voie, dragă, să te sărut și să te fericesc de odorul ce-ai să capeți. ALECSANDRI, T. I 223. ♦ (Învechit) A slăvi, a proslăvi, a glorifica. Fericim pe izvoditorii cărții romînești. GOLESCU, Î. 21. 2. A face pe cineva fericit.
féric adj. m., pl. férici; f. férică, pl. férice
fericí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 să fericeáscă
féric adj. m., pl. férici; f. sg. férică, pl. férice
fericí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fericésc, imperf. 3 sg. fericeá; conj. prez. 3 sg. și pl. fericeáscă
FERICÍ vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)
FERICÍ vb. v. binecuvânta, felicita, glorifica, lăuda, mări, preamări, preaslăvi, proslăvi, slăvi.
A ferici ≠ a neferici
FÉRIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care conține fier trivalent în compoziția sa. [< fr. ferrique].
FÉRIC, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier trivalent. (< fr. ferrique)
FÉRIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe și despre compuși chimici) Care conține fier trivalent. /<fr. ferrique
A FERICÍ ~ésc tranz. 1) A face fericit. 2) înv. A ridica în slăvi; a slăvi; a preamări; a glorifica. /Din ferice
fericá vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.
fericì v. 1. a face fericit; 2. a se crede fericit.
fericá, V. fericesc.
fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.
FERICI vb. (pop.) a noroci. (Soarta îl ~.)
ferici vb. v. BINECUVÎNTA. FELICITA. GLORIFICA. LĂUDA. MĂRI. PREAMĂRI. PREASLĂVI. PROSLĂVI. SLĂVI.
FÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) În care fierul are valența trei. ◊ Oxid de fier = pigment roșu de fier trivalent, utilizat în vopsele de ulei, la zugrăveli, în rășini sintetice etc. Se găsește în natură sub formă de hematit.

ferici dex

Intrare: feric
feric adjectiv
Intrare: ferici
ferici verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: ferica
ferica verb grupa I conjugarea I