ferice definitie

35 definiții pentru ferice

feric, ~ă a [At: LTR / Pl: ~ici, ~ice / E: fr ferrique] (Chm; d. substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent.
ferica2 v vz fereca1
ferica1 vt [At: COD. VOR. 133/10 / V: ~reca / Pzi: feric / E: ferice] (Înv; în literatura bisericească veche) 1 A ferici (3). 2 A numi pe cineva fericit. 3 A slăvi. 4 (Fșa) A face bine (cuiva). 5 (Reg) A binecuvânta.
ferice1 [At: COD. VOR. 111/13 /Pl: ~ / E: ml felix, -icis] 1 ai (Înv; astăzi poetic) Fericit (2). 2 ai (îe) ~ de mine (sau de tine etc.) Ce fericit sunt (sau ești etc.). 3 ai (Irn; îae) Halal de... 4 sf (Înv) Fericire (1). 5 sf (Îe) A-I bate (pe cineva) ~a Se spune despre un om sau unui om norocos.
FÉRIC, -Ă, ferici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent. Acid feric. Oxid feric. – Din fr. ferrique.
FERÍCE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.
FÉRIC, -Ă, ferici, -ce, adj. (Despre substanțe) Care are în compoziția sa fier trivalent. Acid feric. Oxid feric. – Din fr. ferrique.
FERÍCE adj. invar., s. f. 1. Adj. invar. (Poetic) Fericit. ◊ Expr. Ferice de mine (sau de tine etc.)! = ce fericit sunt (sau ești etc.)! 2. S. f. (Înv.) Fericire. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea, se spune despre un om sau unui om norocos. – Lat. felix, -icis.
FÉRIC, -Ă, ferici,-e, adj. (Despre substanțe) Care are fier trivalent în compoziția sa. Clorură ferică.
FERÍCE2 s. f. (Învechit) Fericire. Dar fugiți, gîndiri noroase, Ce fericea-mi ofiliți! ODOBESCU, S. I 57. Ah, noroc, vrăjmaș cumplit... Tu fericea mi-ai luat. TEODORESCU, P. P. 287. ◊ Expr. A-l bate (pe cineva) fericea = a da norocul peste cineva. În ziua cînd [învățătorul nostru] primea paralele, ne bătea fericea...; nu bătea pe nimeni. DELAVRANCEA, H. T. 113.
FERÍCE1 adj. invar. 1. (Mai ales în stilul poetic) Fericit. Vom visa un vis ferice. EMINESCU, O. I 75. Ferice omul care pre ea La loc de stele o va vedea. ALECSANDRI, T. I 402. ◊ (Adverbial) Rațele băteau ferice din aripi. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (În expr.) Ferice de mine (de tine etc.) = ce fericit sînt (ești etc.).
féric adj. m., pl. férici; f. férică, pl. férice
feríce1 adj. invar.
feríce2 (înv.) s. f., art. ferícea
féric adj. m., pl. férici; f. sg. férică, pl. férice
feríce s. f., art. ferícea
feríce adj. invar.
FERÍCE s. v. aglică, fericire.
FERÍCE adj. invar. v. fericit.
FERÍCE interj. v. noroc!
Ferice ≠ neferice
FÉRIC, -Ă adj. (Despre substanțe) Care conține fier trivalent în compoziția sa. [< fr. ferrique].
FÉRIC, -Ă adj. (despre substanțe) care conține fier trivalent. (< fr. ferrique)
feríce adj.1. Mulțumit sufletește, plin de bucurie. – 2. (S. f.) Fericire, mulțumire sufletească. Lat. Fēlῑcem (Pușcariu 599; Candrea-Dens., 579; REW 3236; DAR). Formele it. felice, sp. feliz sînt neol. Este cuvînt ușor înv., care înlocuiește încetul cu încetul der. fericit. – Der. ferica, vb. (a face fericit), pe care Candrea-Dens., 580 îl derivă de la un lat. *fēlῑcāre; fericăciune, s. f. (înv., fericire); fericat, adj. (înv., fericit); ferici, vb. (a face fericit; înv., a felicita); fericie, s. f. (înv., fericire); fericire, s. f. (mulțumire sufletească, intensă și deplină); fericit, adj. (care se află într-o stare de mulțumire sulfetească intensă și deplină; primul grad de sfințenie acordat cuiva); fericitor, adj. (care umple de fericire); nefericit, adj. (care nu este fericit); nefericire, s. f. (nenorocire, nemulțumire). Der. lui a ferici plecîndu-se de la ferice pare normală; astfel încît nu se înțelege încercarea lui Pușcariu, Dacor., III, 679, de a pleca de la un lat. *fēlῑcĭcāre puțin probabil, cf. REW 3234b.
FÉRIC ~că (~ci, ~ce) (despre substanțe și despre compuși chimici) Care conține fier trivalent. /<fr. ferrique
FERÍCE adj. invar. poet. v. FERICIT.~ de mine! Ce fericit sunt! /<lat. felix, ~cis
fericá vb. I (înv.) 1. a ferici (pe cineva); a socoti pe cineva fericit. 2. a face bine cuiva.
ferice a. fericit (cu o nuanță solemnă sau ironică): ferice de tine! [Lat. FELICEM]. ║ f. noroc: bată-te fericea!
fericá, V. fericesc.
feríce adj. fără pl. și art. (lat. felix, felicis). Rar. Fericit. Ferice de tine (măĭ saŭ fa), ferice de voĭ, ce fericit eștĭ! ce fericițĭ sîntețĭ! S. f. fără pl. Fericire, noroc: a dat fericea peste el! Bată-l fericea!
fericésc v. tr. (d. ferice). Fac fericit. Consider fericit: nu ferici pe nimenĭ! – Vechĭ, feríc, a -á, fericesc, socotesc fericit. Ban. Urez.
ferice s. v. AGLICĂ. FERICIRE.
ferice adj. invar. v. FERICIT.
FERICE interj. halal!, noroc! (~ de voi!)
FÉRIC, -Ă (< fr.) adj. (Despre combinații ale fierului) În care fierul are valența trei. ◊ Oxid de fier = pigment roșu de fier trivalent, utilizat în vopsele de ulei, la zugrăveli, în rășini sintetice etc. Se găsește în natură sub formă de hematit.

ferice dex

Intrare: feric
feric adjectiv
Intrare: ferice (s.f.)
ferice s.f. adjectiv invariabil
Intrare: ferice (adj.)
ferice adj.
Intrare: ferica
ferica verb grupa I conjugarea I
Intrare: ferice
ferice