ferfeniță [At: MAG. IST. IV, 341/31 / V: (reg) ~eliță, ~eriță / Pl: ~țe / E: ns cf ucr фepфeля] (Pfm) 1 sf Zdreanță. 2 sf (Îlv) A (se) face sau a (se) rupe ~ A (se) rupe complet Și: a (se) distruge, a (se) ferfeniți. 3 av (Numai) în zdrențe. 4 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se desprinde de pe o rană. 5 sf (Reg; spc) Pieliță fină care se formează deasupra icrelor. 6 sf (Bot; reg) Crăiță (Tagetes erecta).

ferferiță sf vz ferfeniță

FÉRFENIȚĂ s. f. (De obicei în expr.) A face (sau a rupe) ferfeniță = a rupe tare, a distruge, a face praf. Ferfeniță ai făcut toate înfloriturile și mărgeluțeie. REBREANU, I. 45. Ba și el, uneori, sărindu-și din minți, își rupea ciubotele ferfeniță, jucînd împreună cu noi. CREANGĂ, A. 82. ♦ (Adjectival) Rupt, zdrențuit. Și urechile, ferfeniță pe margini, parcă i le crestase cineva cu foarfeca. STANCU, D. 7. Am o găină pestriță Și la coadă ferfeniță (Mătura). GOROVEI, C. 222. – Variante: férfeliță (GALACTION, O. I 310), férferiță (RETEGANUL, P. III 41) s. f.

FÉRFERIȚĂ s. f. v. ferfeniță.

férfeniță f., pl. e (rut. ferféla, -élicĕa, viscol, zăpadă spulberată). Fam. Lucru foarte rupt, sfîșiat: haĭna, cartea s’a făcut ferfeniță. A face pe cineva ferfeniță, a-l bate răŭ. – Și férfeliță și férferiță. V. jarchină.