fereca1 v vz ferica2

fereca2 [At: COD. VOR, ap. DA ms / V: ~rica, făr~ / Pzi: ferec / E: ml fabricare (apropiat de fier)] 1 vt A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate. 2 vt A întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. 3 vt (Înv) A așterne pietriș pe un drum (pentru a-i mări rezistența). 4 vt (D. pietre de moară) A zimțui ca să macine mai bine. 5 vt (D. bani) A zimțui. 6 vt (D. oameni) A încătușa. 7 vt A zăvorî o încăpere. 8 vt(a) (înv; fig; îe) A ~ și des~ A discuta în amănunt. 9 vt(a) (Fig; îae) A critica. 10 vt (D. obiecte de artă, mai ales d. icoane) A împodobi cu plăci de metal prețios (și bijuterii). 11 vr (D. oameni) A se închide sau a se izola în casă. 12 (înv; nob) A cauza.

ferecat1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: fereca] 1-9 Ferecare (1-9).

ferecat2, ~ă [At: PSALT. SCH. 329/8 / V: făr~, ~ric~ / Pl: ~ați, ~e / E: fereca] 1 a Acoperit cu metal. 2 a Întărit prin legături metalice. 3 a (D. pietrele de moară) Zimțuit2. 4 a (D. bani) Zimțuit2. 5 a (Fig; d. persoane) Solid. 6 a (D. persoane) Încătușat2. 7 a (Fig) Strâns2. 8-9 smf, a (Om) captiv. 10 a (D. obiecte de artă, mai ales icoane) împodobit cu plăci de metal prețios (și bijuterii).

FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. ♦ A îmbrăca un obiect cu plăci din metal prețios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanțuri, în obezi etc. un om arestat sau condamnat; a încătușa. 3. A încuia, a zăvorî o ușă, o încăpere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, șanțuri, zimți. ♦ A face zimți pe muchea unei monede; a zimțui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

FERECÁT1 s. n. Ferecare. – V. fereca.

FERECÁT2, -Ă, ferecați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de lemn) Acoperit total sau parțial cu metal; întărit prin legături metalice. ♦ Îmbrăcat sau împodobit cu plăci din metal prețios sau cu pietre scumpe. 2. (Despre oameni) Legat cu fiare, cu lanțuri, în obezi (după ce a fost arestat sau condamnat). 3. (Despre uși, încăperi) Încuiat, zăvorât. 4. Prevăzut cu crestături, șanțuri, zimți. – V. fereca.

FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. A acoperi, total sau parțial, cu metal un obiect de lemn, spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări un obiect (de lemn) prin legături metalice. ♦ A îmbrăca un obiect cu plăci din metal prețios, a împodobi ceva cu aur, argint sau pietre scumpe. 2. A lega cu fiare, cu lanțuri, în obezi etc. un om arestat sau condamnat; a încătușa. 3. A încuia, a zăvorî o ușă, o încăpere. ♦ Refl. (Despre oameni) A se închide sau a se izola în casă, fără să (mai) vadă pe nimeni. 4. A bate cu ciocanul pietrele de moară spre a le face crestături, șanțuri, zimți. ♦ A face zimți pe muchea unei monede; a zimțui. – Lat. fabricare (apropiat de fier).

FERECÁT1 s. n. Ferecare. – V. fereca.

FERECÁT2, -Ă, ferecați, -te, adj. 1. (Despre obiecte de lemn) Acoperit total sau parțial cu metal; întărit prin legături metalice. ♦ Îmbrăcat sau împodobit cu plăci din metal prețios sau cu pietre scumpe. 2. (Despre oameni) Legat cu fiare, cu lanțuri, în obezi (după ce a fost arestat sau condamnat). 3. (Despre uși, încăperi) Încuiat, zăvorât. 4. Prevăzut cu crestături, șanțuri, zimți. – V. fereca.

FERECÁ, férec, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la obiecte de lemn) A acoperi, total sau parțial, cu metal (în special cu șine) spre a-i da rezistență și durabilitate; a întări prin legături metalice. Fierarul ferecă roata. ▭ Vara, braga și limonada sînt purtate... în donițe ferecate frumos cu cercuri de alamă și țintuite cum se cuvine. V. ROM. septembrie 1953, 25. ♦ (Cu privire la anumite obiecte prețioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A îmbrăca cu metal prețios, a împodobi cu argint, aur și pietre scumpe. A pus pe covor... cartea... legată în piele de crocodil și ferecată cu argint. SADOVEANU, D. P. 172. Mă jur... să ferec cu argint icoana ta. NEGRUZZI, S. I 15. 2. (Cu privire la oameni) A pune în fiare, a lega cu lanțuri, a încătușa. M-a legat, De un stîlp m-a ferecat. RETEGANUL, P. I 48. Cei panțiri descăleca, Pe romîn îl fereca, La Vaslui îl aducea Și la domnul mi-l ducea. ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Fig. Fărîmați... zăvoare Care vă ferecă sufletul, gleznele. DEȘLIU, G. 28. În lanțuri de imagini duiosul vis să-l ferec, Să-mpiedec umbra-i dulce de-a merge-n întunerec. EMINESCU, O. I 232. 3. (Cu privire la pietrele de moară) A bate cu ciocanul spre a-i scoate zimți (ca să zdrobească mai ușor grăunțele). ♦ (Cu privire la bani) A zimțui. 4. (Cu privire la uși; p. ext. la încăperi) A încuia, a zăvorî.

FERECÁT1 s. n. Acțiunea de a fereca.

FERECÁT2, -Ă, ferecați, -te, adj. 1. Acoperit cu metal, prevăzut cu șine, cu fîșii de fier, cu cuie etc. pentru a căpăta rezistență și durabilitate; întărit prin legături metalice. Căruța înainta încet... printre casele tari din piatră grea, cu porți mari ferecate. DUMITRIU, N. 156. Fiecare își adusese zestre însemnată, robi, cai, căruțe ferecate. ISPIRESCU, L. 36. Călătorea într-un rădvan, care pe atunci era o largă cutie de lemn văpsit scobită rotund și așezată... pe un dric cu patru roate ferecate. ODOBESCU, S. I 161. ♦ (Despre anumite obiecte prețioase) Îmbrăcat sau împodobit cu aur, cu argint sau cu pietre scumpe. 2. (Despre uși, porți, p. ext. despre încăperi) Încuiat, zăvorît. (Fig.) În trecut puținele școli cîte existau aveau porțile ferecate pentru copiii oamenilor muncii, SCÎNTEIA, 1953, nr. 2841. 3. (Despre oameni) Legat sau încătușat în fiare, în lanțuri, în obezi. Iar deacă vor simți ceva ș-or vrea să pribegească, atunci mesiții măriei-tale îi vor aduce ferecați. ODOBESCU, S. I 83. Un biet romîn legat, Legat strîns și ferecat, Ca un mare vinovat. ALECSANDRI, P. P. 77. 4. (Despre pietrele morii) Cu suprafața neregulată, prevăzută cu zimți (ca să macine bine). Moara lui Arghir avea singură pietre ferecate de schimb și apă destulă la iazul ei, ca să macine și zi și noapte. ANGHEL-IOSIF, C. L. 24. ♦ (Despre bani) Zimțuit. Purcoaiele de galbeni bătuți și ferecați. DELAVRANCEA, la TDRG.

ferecá (a ~) vb., ind. prez. 3 férecă

ferecát s. n.

ferecá vb., ind. prez. 1 sg. férec, 3 sg. și pl. férecă, 1 pl. ferecăm

ferecát s. n.

FERECÁ vb. 1. a șinui. (A ~ carul, roata.) 2. a îmbrăca. (A ~ un obiect cu argint.) 3. v. încătușa. 4. v. încuia.

FERECÁT s. v. ferecare.

FERECÁT adj. 1. șinuit, (pop.) înfierat. (Car ~; roți ~.) 2. v. încătușat. 3. v. încuiat.

A fereca ≠ a dezlănțui, a desfereca

ferecá (férec, ferecát), vb. – 1. A pune obezi la roată. – 2. A pune garnituri de fier. – 3. A întări, a consolida. – 4. A pune în lanțuri. – 5. A încrusta, a face marchetărie. – 6. A placa. – Var. înfereca, înferica. Mr. făric, făricare „a potcovi calul”, megl. firicari. Lat. făbrĭcāre (Candrea-Dens., 571; REW 3294; Capidan, Meglen., 126; DAR; Buescu, RPF, III, 352), cu semantism normal, deoarece „a fabrica” însemna la origine „a lucra fierul”. Meyer, Neugr. St., II, 16 și Pușcariu 597 preferau să plece de la lat. *ferricare. Cuvîntul rom. lipsește la A. Rehmann, Die Geschichte der technischen Begriffe fabrica u. machina in der roman. Sprachen, Münster 1935. – Der. ferecătură, s. f. (garnitură de fier; fiare, lanțuri; placă; montare); desfereca, vb. (a scoate lanțurile).

A FERECÁ férec tranz. 1) (obiecte) A înveli (parțial sau total) cu un metal (pentru a mări rezistența sau pentru a înfrumuseța). 2) (persoane) A pune în fiare, în lanțuri; a încătușa; a înlănțui. 3) (porți, uși etc.) A închide trainic (cu zăvorul); a zăvorî. 4) (pietre de moară) A acoperi cu crestături; a cresta. 5) (monede) A înzestra cu zimți pe la muchii; a zimțui. 6) fig. A izola de lume (închizând undeva). /<lat. fabricare

ferecà v. 1. a garnisi cu fier, a strânge în cercuri de fier; 2. a îmbrăca cu fier sau cu alt metal: icoana era ferecată cu argint; 3. a înlănțui, a lega în genere: căruța era ferecată cu teie CR. [Lat. FABRICARE].

férec, a -á v. tr. (d. fer, fĭer cu sufixu -ec, măcar că uniĭ cred că forma veche a făreca și fărăca ne-ar duce la lat. fabricare de unde însă s’ar fi făcut a făureca, ca faur, lăuruscă d. faber, labrusca). Garnisesc cu fer orĭ cu alt metal: ghĭoagă ferecată, car ferecat, icoană ferecată în argint. Leg, întăresc: căruță ferecată cu țeĭe și curmeĭe (adică hodorogită). El ferecă și desferecă, el e tot, el e principalu personagiŭ. V. chĭurasez.

FERECA vb. 1. a șinui. (A ~ carul, roata.) 2. a îmbrăca. (A ~ un obiect cu argint.) 3. a încătușa, a înlănțui, a lega. (A ~ un arestat.) 4. a (se) închide, a (se) încuia, a (se) zăvorî. (A ~ o casă, o ușă; s-a ~ în casă.)

FERECAT s. ferecare, șinuire, șinuit. (~ unei roți.)

FERECAT adj. 1. șinuit, (pop.) înfierat. (Cor ~; roți ~.) 2. încătușat, înlănțuit, legat. (Deținut ~.) 3. închis, încuiat, zăvorît. (Casa, ușă ~.)