Dicționare ale limbii române

Definiția cu ID-ul 899291:

FEREÁSTRĂ, ferestre, s. f. 1. Deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, al unui vehicul etc. pentru a permite să intre aerul și lumina; ansamblu format dintr-un cadru fix (v. toc) și din cercevele în care se fixează geamuri; ansamblu format din această deschizătură împreună cu cercevelele care o încadrează și cu sticla fixată în cercevele. V. geam. Dinlăuntru licărea prin fereastra, jumătate de sticlă, jumătate de hîrtie, o lumină slabă spre afară HOGAȘ, M. N. 77. Așa, ca o poveste, pribeagă și măiastră, Cumplitul vînt de iarnă îmi cîntă la fereastră. DEMETRESCU, O. 59. Acea casă n-avea nici fereastră, nici ușă. ISPIRESCU, L. 59. Gerul vine de la munte, la fereastră se oprește. ALECSANDRI, P. A. 113. ◊ Fereastră oarbă = adîncitură în perete, avînd forma unei ferestre și constituind un motiv arhitectonic. ◊ Expr. A arunca banii pe fereastră = a cheltui fără socoteală, a fi risipitor. 2. Locul în care se întîlnește un puț de mină cu o rampă subterană. 3. Fig. (Familiar) Oră neocupată din programul zilnic al unui profesor sau al unui student, intercalată între două ore de curs. – Variantă: fereástă, fereste și ferești (COȘBUC, P. II 141, CREANGĂ, P. 255, EMINESCU, O. I 130), s. f.

fereastă definitie

fereastă dex