Dic╚Ťionare ale limbii rom├óne

13 defini╚Ťii pentru fenomenologie

fenomenologie sf [At: DA ms / Pl: ~ii / E: fr ph├ęnom├ęnologie] 1 Curent filozofic ├«ntemeiat de Edmund Husserl, ce ├«╚Öi propune s─â studieze fenomenele con╚Ötiin╚Ťei prin prisma orient─ârii ╚Öi a con╚Ťinutului lor, f─âc├ónd abstrac╚Ťie de omul real, de activitatea lui psihic─â ╚Öi de mediul social. 2 (La Hegel; ╚Ö├«s ~a spiritului) Teorie filozofic─â ├«n care se afirm─â primatul con╚Ötiin╚Ťei asupra existen╚Ťei ╚Öi se ├«ncearc─â descrierea ra╚Ťional─â a procesului dezvolt─ârii con╚Ötiin╚Ťei, privit ca o form─â a autodezvolt─ârii spiritului absolut. 3 Studiul descriptiv al unui ansamblu de fenomene, a╚Öa cum se manifest─â ele ├«n spa╚Ťiu ╚Öi timp.
FENOMENOLOG├ŹE s. f. 1. Curent ├«n filosofie care ├«╚Öi propune s─â studieze fenomenele con╚Ötiin╚Ťei prin prisma orient─ârii ╚Öi a con╚Ťinutului lor, f─âc├ónd abstrac╚Ťie de omul real, de activitatea lui psihic─â concret─â ╚Öi de mediul social. 2. (La Hegel) Teorie filosofic─â ├«n care se afirm─â primatul con╚Ötiin╚Ťei asupra existen╚Ťei ╚Öi se ├«ncearc─â ├«n mod ra╚Ťional descrierea procesului dezvolt─ârii con╚Ötiin╚Ťei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, a╚Öa cum se manifest─â ele ├«n timp ╚Öi spa╚Ťiu. ÔÇô Din fr. ph├ęnom├ęnologie.
FENOMENOLOG├ŹE s. f. 1. Curent ├«n filozofie care ├«╚Öi propune s─â studieze fenomenele con╚Ötiin╚Ťei prin prisma orient─ârii ╚Öi a con╚Ťinutului lor, f─âc├ónd abstrac╚Ťie de omul real, de activitatea lui psihic─â concret─â ╚Öi de mediul social. 2. (La Hegel) Teorie filozofic─â ├«n care se afirm─â primatul con╚Ötiin╚Ťei asupra existen╚Ťei ╚Öi se ├«ncearc─â ├«n mod ra╚Ťional descrierea procesului dezvolt─ârii con╚Ötiin╚Ťei. 3. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, a╚Öa cum se manifest─â ele ├«n timp ╚Öi spa╚Ťiu. ÔÇô Din fr. ph├ęnom├ęnologie.
FENOMENOLOG├ŹE s. f. Doctrin─â filozofic─â idealist─â-subiectivist─â reac╚Ťionar─â, care ├«╚Öi propune s─â studieze fenomenele con╚Ötiin╚Ťei rup├«ndu-le de lumea material─â ╚Öi f─âc├«nd abstrac╚Ťie de omul con╚Ötient, de activitatea lui psihic─â ╚Öi de mediul social. Fenomenologia este ┬ź╚Ötiin╚Ťa┬╗ eului pur, a ┬źeului┬╗ care nu mai are nici o leg─âtur─â cu omul concret, tr─âind ├«ntr-o societate dat─â. LUPTA DE CLAS─é, 1953, nr. 10, 109.
fenomenolog├şe s. f., art. fenomenolog├şa, g.-d. fenomenolog├şi, art. fenomenolog├şei
fenomenolog├şe s. f., art. fenomenolog├şa, g.-d. fenomenolog├şi, art. fenomenolog├şei
FENOMENOLOG├ŹE s.f. Studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, astfel cum se manifest─â ele ├«n timp ╚Öi spa╚Ťiu. ÔÖŽ Termen ├«n filozofia lui Hegel care denume╚Öte teoria despre dezvoltarea con╚Ötiin╚Ťei umane, ├«n╚Ťeleas─â ca form─â a autodezvolt─ârii ÔÇ×spiritului absolutÔÇŁ. ÔÖŽ Curent filozofic idealist contemporan, ├«ntemeiat de g├ónditorul german Edmund Husserl (1859-1938), care reduce ÔÇ×obiectulÔÇŁ la ÔÇ×fenomenÔÇŁ, considerat ca esen╚Ť─â de ordin spiritual ╚Öi ca dat ultim ╚Öi nemijlocit al con╚Ötiin╚Ťei, independent de existen╚Ťa obiectiv─â ╚Öi de experien╚Ťa senzorial─â. [Gen. -iei. / < fr. ph├ęnom├ęnologie].
FENOMENOLOG├ŹE s. f. 1. studiu descriptiv al unui ansamblu de fenomene, a╚Öa cum se manifest─â ele ├«n timp ╚Öi spa╚Ťiu. 2. (la Hegel) descrierea istoriei spirituale a con╚Ötiin╚Ťei, care se ridic─â de la certitudinea senzorial─â la ÔÇ×╚Ötiin╚Ťa absolut─âÔÇŁ. 3. curent filozofic idealist, ├«ntemeiat de E. Husserl, care reduce ÔÇ×obiectulÔÇŁ la ÔÇ×fenomenÔÇŁ, considerat ca esen╚Ť─â de ordin spiritual ╚Öi ca dat ultim ╚Öi nemijlocit al con╚Ötiin╚Ťei, independent de existen╚Ťa obiectiv─â ╚Öi de experien╚Ťa senzorial─â. (< fr. ph├ęnom├ęnologie)
FENOMENOLOG├ŹE f. Ramur─â a filozofiei idealiste, care se ocup─â cu studiul fenomenelor ca esen╚Ť─â de ordin spiritual, nelegate de lumea material─â. [Art. fenomenologia; G.-D. fenomenologiei; Sil. -gi-e] /<fr. ph├ęnom├ęnologie
fenomenologie f. reprezentarea diferitelor grade de desvoltare ale cuno╚Ötin╚Ťei (├«n filozofia lui Hegel).
fenomenologia muzicii. Problema central─â a fenomenologiei este aceea a semnifica╚Ťiei. Orice act de semnificare presupune o implicare ╚Öi o pozi╚Ťie de con╚Ötiin╚Ť─â. Pentru fenomenologie rolul con╚Ötiin╚Ťei (at├ót rolul con╚Ötiin╚Ťei mele, c├ót ╚Öi al con╚Ötii╚Ťei celorlal╚Ťi implica╚Ťi ├«n actul de semnificare) nu poate fi negat, ├«nl─âturat sau ignorat. Semnifica╚Ťia autentic─â este dat─â de raportarea lucrurilor ├«nsele la con╚Ötiin╚Ť─â, ╚Öi nu de desemnarea acestora de c─âtre cuvinte. Marele salt pe care-l face fenomenologia st─â ├«n faptul c─â ea dep─âse╚Öte impasul n─âscut din rolul impropriu acordat limbajului de c─âtre filozofia dinaintea ei. Ceea ce e hot─âr├ótor se impune prin sensul prin sensul lucrurilor ├«nsele ╚Öi a existen╚Ťei, cuv├óntul urmeaz─â abia s─â fie revalorificat ├«n cadrul unui act, cu scopul relev─ârii unei semnifica╚Ťii care, atunci c├ónd e obligat─â s─â se produc─â prin discursul vorbit, urmeaz─â s─â conduc─â la un act fondat pe angajarea unei esen╚Ťe. Trebuie f─âcut─â distinc╚Ťia ├«ntre limbajul operatoriu, care conduce ├«n ├«n orice ├«mprejurare un act ├«mpreun─â cu proiectul s─âu ├«nso╚Ťitor, ╚Öi materialul din cadrul actului de exprimare sau semnificare, nu necersamente de ordin lingvistic. No╚Ťiunea sau conceptualitatea date de cuv├óntul uzual este limitat─â ╚Öi provizorie, limbajul fenomenologic care se constituie ulterior fiind singurul care poate da m─âsura sensurilor lumii, ap─âr├ónd el ├«nsu╚Öi ca limbaj al idea╚Ťiei ╚Öi ideat totodat─â. Prin fenomenologie existen╚Ťa devine umanizat─â, c─âci pentru a fi sesizat─â ea trebuie s─â fie o existen╚Ť─â ideat─â prin mijlocirea con╚Ötiintei. De pe aceast─â pozi╚Ťie, actul muzical ca fapt ╚Öi expresie de con╚Ötiin╚Ť─â cap─ât─â deplina sa valoare ╚Öi singura explicitare autentic─â posibil─â. C─âci cele dou─â viziuni privind muzica, propuse de c─âtre filozofia modern─â precedent─â: recunoa╚Öterea kantian─â a rolului formei* ├«n muzic─â ╚Öi extraordinara perspectiv─â dat─â muzicii de c─âtre dialectica hegelian─â, erau ├«n bun─â parte anihilate prin necunoa╚Öterea capacit─â╚Ťii revelatorii proprie muzicii prin obturarea de c─âtre cuv├ónt a specificei deschideri a muzicii c─âtre semnifica╚Ťie. Or, ├«n muzic─â, absoluitatea ╚Öi autonomia (╚Öi, am putea ad─âuga, paradoxal, ├«ns─â╚Öi heteronomia ei) sunt condi╚Ťionate de c─âtre for╚Ťa ei proprie de exprimare cu sens, prin excluderea folosirii cuv├óntului ╚Öi a logosului no╚Ťional. Dar at├ót Kant c├ót ╚Öi Hegel au restr├óns ne├«ng─âduit conceptualitatea artistic─â (╚Öi ├«n special pe cea muzical─â) la modalitatea conceptualit─â╚Ťii lingvistice obi╚Önuite. Ca urmare a unei asemenea pozi╚Ťii, muzica devenea un simplu obiect, c─âruia r─âm├ónea s─â i se atribuie din afar─â ╚Öi ulterior etichete de semnifica╚Ťie, iar nu o modalitate de expresie a fiin╚Ťei, ea ├«ns─â╚Öi capabil─â de relevare a sensurilor existen╚Ťei ╚Öi de aprehendare specific─â a a lumii. Prin fenomenologie, muzicii ├«i sunt postulate obliga╚Ťia ╚Öi posibilitatea de semnifica╚Ťie, precum ╚Öi capacitatea de a fi un mod uman fundamental de exprimare, care se cere s─â fie totodat─â de o total─â absoluitate specific─â, revelatoriu de sensuri ce nu pot fi date pe alt─â cale, dar care nu sunt autonome fa╚Ť─â de idea╚Ťia de con╚Ötiin╚Ť─â. Primele indicii ale unor cercet─âri fenomenologice muzicale apar ├«ns─â╚Öi la Edmund Husserl (1859-1938), fondatorul curentului fenomenologic. ├Än scrierile sale referin╚Ťele la muzic─â sunt destul de frecvente dar, dup─â cum e firesc ├«n cadrul unei fenomenologii generale, ele nu-╚Öi propun ca ╚Ťel principal elucidarea fenomenologic─â a muzicii, ci servesc doar ca exemplific─âri la o problematic─â de ansamblu. Unele din ele, de o acuitate ╚Öi juste╚Ťe unic─â de intui╚Ťie, pot fi ├«ns─â ├«ncadrate ├«n constituen╚Ťa unei f. Ne vom m─ârgini a da un singur exemplu, pentru a ilustra seriozitatea ╚Öi rolul generator pe care ├«l poate avea cercetarea fenomenologic─â pentru muzic─â, perspectiva neb─ânuit─â pe care o deschide spre ├«n╚Ťelegerea ╚Öi ├«nf─âptuirea actului muzical. ├Än cartea sa Lec╚Ťii pentru o fenomenologie a con╚Ötiin╚Ťei intime a timpului, cuprinz├ónd conferin╚Ťe pronun╚Ťste ├«n anii 1904-1905, void s─â arate caracteristicile percep╚Ťiei ├«n actul de prezentificare, Husserl face urm─âtoarea descriere: ÔÇ×(...) noi numim melodia ├«n ansamblul s─âu, melodia, perceput─â, cu toate c─â singurul perceput este momentul prezent. Noi proced─âm astfel pentru c─â extensiunea melodiei nu este doar dat─â punct cu punct ├«ntr-o extensiune perceptiv─â, ci pentru c─â unitatea con╚Ötiin╚Ťei reten╚Ťionale <men╚Ťine> ├«nc─â ├«n con╚Ötiin╚Ť─â sunetele scurse, care urm─ârindu-se produc unitatea de con╚Ötiin╚Ť─â raportat─â la obiectul temporal ├«n unitate a sa, la melodie (...). Dar melodia ├«n ansamblul s─âu apare ca prezent─â at├ót timp c├ót ea ├«nc─â mai r─âsun─â ├«nc─â sunetele care ├«i apar╚Ťin, vizate ├«ntr-un singur ansamblu de aprehensiune. Ea a trecut abia dup─â apari╚Ťia ultimului s─âu sunetÔÇŁ (Vorlesungen zur Ph├Ąnomenologie des inneren Zeitbewusstseins, ├«n: Jahrb├╝cher f├╝r Philosophie und ph├Ąnomenologische Forschung, IX, 1928, 398; sublinierile sunt ale lui Husserl). Din exemplificarea citat─â decurg, pentru o f., cel pu╚Ťin dou─â fapte importante: 1) C├ómpul de prezen╚Ť─â nu se confund─â cu simpla succesiune punctual─â de momente prezente. ├Än cadrul actului muzical apar c├ómpuri de existen╚Ť─â a c─âror durat─â ╚Öi demarca╚Ťie este dat─â de unitatea de sens: c├ómpul unitar de existen╚Ť─â se ofer─â drept c├ómp de prezen╚Ť─â a percep╚Ťiei de con╚Ötiin╚Ť─â. 2) Con╚Ötiin╚Ťa noastr─â particip─â prin faptul c─â propune un sens unitar c├ómpului de existen╚Ť─â ╚Öi se implic─â prin t─âierea actului muzical prezentativ ca percepere succedant─â a c├ómpurilor de prezen╚Ť─â. Foare rar ├«ns─â cercet─ârile fenomenologice care se refer─â la muzic─â, aflate ├«n exemplific─âri asemeni aceleia de mai sus, pot servi drept model, al unei fenomenologii a actului muzical. Explica╚Ťia st─â ├«n faptul c─â ele trebuiesc s─â se realizeze ├«ntr-un ansamblu constituit, cu o coeren╚Ť─â specific─â. Acestea pot fi ├«ndeplinite fie ca cercet─âri apar╚Ťin├ónd unei estetici fenomenologice, fie ca analize ╚Öi intui╚Ťii fenomenologice asupra actului muzical considerat drept modalitate specific─â de semnificare. Odat─â cu ├«ncercarea de a transpune cercet─ârile fenomenologice asupra unui domeniu specializat, apare ├«ns─â ├«ndoiala dac─â respectiva opera╚Ťie se mai poate realiza ├«n raza obi╚Önuit─â dat─â de clasific─ârile ╚Öi metodele curente. De aceea cercetarea fenomenologic─â asupra muzicii nu mai este reductibil─â la clasific─ârile obi╚Önuite, care a╚Öeaz─â muzica exclusiv ├«n perimetrul esteticului ╚Öi nici posibil─â doar ca strict─â analiz─â* tehnico-profesional─â (de╚Öi aceasta este ╚Öi ea absolut indispensabil─â). La aceasta se adaug─â o dificultate proprie metodei fenomenologice: fenomenologia nu e o ╚Ötiin╚Ť─â deductiv─â, metoda sa de baz─â nu e deduc╚Ťia sau induc╚Ťia, ci intui╚Ťia fenomenologic─â; enun╚Ťurile unei f. nu se realizeaz─â ├«n mod deductivist din anumite enun╚Ťuri generale, ele trebuiesc descoperite printr-o nou─â intui╚Ťie fenomenologic─â proprie domeniului, ceea ce presupune, din partea cercet─âtorului, o anumit─â cunoa╚Ötere, de o anumit─â manier─â, dar foarte ampl─â ╚Öi profund─â, a muzicii, al─âturi de cerin╚Ťa de a fi foarte priceput ├«n m├ónuirea metodei fenomenologice ╚Öi un cunosc─âtor al esteticii fenomenologice. Atunci c├ónd ne referim la fenomenologie, avem ├«n vedere mai ales principalele scrieri ale lui Husserl ╚Öi ale colaboratorilor, comentatorilor ╚Öi continuatorilor s─âi direc╚Ťi, orient├óndu-ne mult mai pu╚Ťin spre cercul fenomenologic de la M├╝nchen, din care ├«ns─â facem o excep╚Ťie pentru Max Scheler, ale c─ârui cercet─âri, legitim├ónd o fenomenologie a afectelor ╚Öi a empatiei, ╚Öi a c─ârui pozi╚Ťie fa╚Ť─â de formalismul kantian ├«i dau o deosebit─â ├«nsemn─âtate pentru f. Se recunosc certe origini fenomenologice ╚Öi la principalii exponen╚Ťi ai existen╚Ťialismului: Martin Heidegger (un timp elev al lui Husserl), Merleau-Ponty ╚Öi Sartre. Pe de alt─â parte, o ramur─â de g├óndire descins─â din Heidegger, noua hermeneutic─â filosofic─â, av├ónd ca reprezentan╚Ťi ├«ns─â╚Öi pe Heidegger ÔÇô prin preocup─ârile sale despre art─â ÔÇô elevul s─âu Gadamer, ├«ntemeietorul acestui curent ╚Öi Paul Ricoeur, comentator al lui Husserl, ar putea avea un rol ├«nsemnat ├«n definirea unei noi hermeneutici muzicale, care s─â dep─â╚Öeasc─â impasul vechii muzicologii hermeneutice (H. Kretschmar ╚Öi, ├«n parte, A. Schering). Dar aceasta s-ar confunda ├«n bun─â parte, cu f., sau ar fi o derivat─â a ei. Fenomenologia se preocup─â de estetic (v. estetic─â muzical─â) nu numai ├«n cadrul unui domeniu specializat, ci ╚Öi ca tr─âs─âtur─â uman─â general─â, ├«ntruc├ót tr─âs─âturile estetice apar ├«n orice semnifica╚Ťie inclus─â ├«ntr-o atitudine uman─â, ╚Öi, pe de alt─â parte, ├«ntruc├ót valoarea estetic─â se afirm─â ca form─â specific─â de manifestare a unei semnifica╚Ťii esen╚Ťial umane. F. nu se poate m─ârgini numai la o cercetare de estetic─â fenomenologic─â, dar ├«n esteticile fenomenologice constituite apare o proponen╚Ť─â diferen╚Ťiat─â a problemelor, unele aspecte de manifestare fiind necesar modificate pentru cazul atitudinii inten╚Ťionale estetice, de care cercetarea actului muzical, ca act diferen╚Ťiat estetic, trebuie s─â ╚Ťin─â seama. De aceea vom face o scurt─â trecere ├«n revist─â a exponen╚Ťilor esteticii fenomenologice, relev├ónd cu prec─âdere aspectele importante care se desprind pentru o fenomenologie ╚Öi estetic─â fenomenologic─â a muzicii. Moritz Geiger (1880-1938), socotit ├«ntemeietorul esteticii fenomenologice, a fost primul filozof fenomenolog care s-a ocupat cu prec─âdere (aproape ├«n exclusivitate) de problemele esteticii, afirm├ónd cu t─ârie posibilitatea, for╚Ťa ╚Öi mai ales caracterul autonom al esteticii fenomenologice. Dar, ca fenomenolog, el a apar╚Ťinut ╚Öcolii de la M├╝nchen ╚Öi nu a ├«mbr─â╚Ťi╚Öat pozi╚Ťia ulterioar─â radical─â, a fenomenologiei transcedentale, ini╚Ťiat─â de Husserl dup─â ├«ns─â╚Öi caracterizarea lui Husserl, el nu a fost un adept total al fenomenologiei ÔÇô iar ca estetician s-a dep─ârtat cu greu de estetica ÔÇ×Einf├╝hlungÔÇŁ-ului (ÔÇ×empatieiÔÇŁ) a profesorului s─âu Th. Lipps, ceea ce face ca el s─â se g─âseasc─â ├«nc─â prea aproape de estetica psihologic─â ╚Öi s─â nu ├«ntrevad─â pe deplin deschiderea radical─â pe care fenomenologia o oferea domeniilor esteticului. Potrivit vederilor cercului de la M├╝nchen, Geiger se ├«ndreapt─â spre o estetic─â a valorilor. A╚Öa cum se recunoa╚Öte c─â au existat intui╚Ťii fenomenologice ╚Öi ├«nainte sau ├«n afara curentului fenomenologic, Geiger recunoa╚Öte c─â au existat asemenea intui╚Ťii cu privire la estetica fenomenologic─â, d├ónd ca exemplu distinc╚Ťia pe care o face Lessing ├«ntre artele timpului ╚Öi cele ale spa╚Ťiului. Numai c─â, ├«n cadrul unei fenomenologii muzicale contemporane, va trebui s─â amend─âm p─ârerea lui Lessing ╚Öi Geiger, care pentru muzic─â nu se confirm─â. Dup─â numeroasele e╚Öecuri ale definii muzicii drept art─â a timpului [v. timp (III)], va trebui s─â renun╚Ť─âm la acest punct de vedere ╚Öi s─â o definim dinamic, drept art─â cinetic─â, a mi╚Öc─ârii (v. energetism). Actului de tr─âire muzical─â i se ├«nf─â╚Ťi╚Öeaz─â o mi╚Öcare sonor─â, un flux, care prezentific─â o noetic─â a absoluit─â╚Ťii muzicale, cu o dubl─â tendin╚Ť─â autonomic─â-heteronomic─â. Con╚Ötiin╚Ťa se implic─â ├«n acest flux, sub o form─â proprie, individual─â, dar tot cinetic─â de esen╚Ťa ÔÇ×melosÔÇŁ-ului (sau, mai degrab─â, prelu├ónd o fericit─â expresie a lui Camil Petrescu: cenestezic─â). ├Än lb. rom├ón─â s-au publicat materiale datorate esteticienilor fenomenologi Roman Ingarden (Studii de estetic─â, Buc., 1978) ╚Öi Mikel Dufrenne (Fenomenologia experien╚Ťei estetice, Buc., 1976, 2 vol.), ceea ce ne dispenseaz─â de a mai face o prezentare a f. din cadrul acestor estetici. Vom releva pe scurt dou─â probleme la R. Ingarden, discipol ╚Öi colaborator apropiat a lui Husserl: 1) Neutralizarea de con╚Ötiin╚Ť─â din cadrul actului de tr─âire estetic─â. ├Äntr-o independen╚Ť─â creatoare fa╚Ť─â de profesorul s─âu, Ingarden respinge necesitatea unei ÔÇ×neutraliz─âriÔÇŁ de con╚Ötiin╚Ť─â, ├«n actul de tr─âire estetic─â. Noi am ad─âuga c─â, pentru ca o tr─âire artistic─â s─â aib─â loc autentic ├«n domeniul actului muzical, con╚Ötiin╚Ťa se antreneaz─â ├«ntr-o atitudine de ÔÇ×pathosÔÇŁ, adic─â de lupt─â acerb─â pentru realizarea noetic─â a ceea ce garanteaz─â ├«n mod evident adev─ârul (adic─â for╚Ťa de convingere a justi╚Ťiei intui╚Ťiei devenirii care constituie esen╚Ťa actului). ├Än aceea╚Öi m─âsur─â am modifica, pentru demersul fenomenologic muzical, ╚Öi modul ├«n care se face ceea ce Husserl nume╚Öte ÔÇ×reduc╚Ťia de con╚Ötiin╚Ť─âÔÇŁ. Pentru acesta e un termen destul de nefericit, c─âci pentru a ├«n╚Ťelege ├«n ce const─â de ast─â dat─â con╚Ötiin╚Ťa (care nu numai c─â nu se reduce, ci apare concret─â, ├«ntr-o structur─â muzical─â a unei simultaneit─â╚Ťi totale, ca psych├ę, ca eviden╚Ť─â a pozi╚Ťiei de con╚Ötiin╚Ť─â manifestat─â muzical), trebuie din contr─â s─â realizeze de c─âtre concretul sonor structurat de o cucerire intropatic─â a con╚Ötiin╚Ťei ÔÇô ╚Öi aceasta nu numai pentru con╚Ötiin╚Ťa egologic─â, ci ╚Öi pentru toate con╚Ötiin╚Ťele participante ale realizatorilor actului de redare, ceea ce duce la o transferare obligatorie, pe acest nivel, a unei con╚Ötiin╚Ťe de ordin social. 2) Problema straturilor. Ingarden face, ├«n domeniul artelor, extraordinara descoperire fenomenologic─â a existen╚Ťei straturilor. El constat─â c─â, ├«n opera literar─â, aceste straturi sunt ├«n num─âr de patru, ├«ns─â ├«n mod gre╚Öit, dintr-o necunoa╚Ötere mai ad├ónc─â a muzicii el limiteaz─â pentru actul muzical num─ârul straturilor la unul singur. Aceasta provine la Ingarden ╚Öi dintr-o definire prea m─ârunt─â a tr─âs─âturilor straturilor. De aceea trebuie s─â le redefinim mai larg: Straturile sunt manifest─âri ireductibile dar convertibile ale for╚Ťelor de sintetizare umane, de patru tipuri diferite, aflate la baza artelor principale, dar prezentate obligator ├«n modalitatea specific─â a fiec─âreia dintre arte (├«n cadrul actului artistic specific). Primul strat, al actului de tr─âire ╚Öi al noeticei fundamentale, se manifest─â ├«n muzic─â drept prezentificarea cinetic─â. Al doilea strat, al comunic─ârii, tensional, se prezint─â ├«n muzic─â, spre diferen╚Ť─â de literatur─â, drept comunicare afectiv─â, obligatoriu non-no╚Ťional─â. Al treilea strat, intensional, al reprezent─ârii, se manifest─â muzical ca modalitate simpatetic─â de aprehensiune, drept ÔÇ×mimesisÔÇŁ. Al patrulea strat, ce se confund─â cu al doilea nivel, propune elementul necondi╚Ťionat, care nu poate lipsi dar nici un demers fenomenologic de orice ordin (inclusiv artistic) a╚Öa-zisa ÔÇ×reduc╚Ťie de con╚Ötiin╚Ť─âÔÇŁ care ├«n muzic─â cere o prezen╚Ť─â concret─â a lumii sonorului, structurat─â ca lume a psihicului ╚Öi duc├ónd la cucerirea intropatic─â a con╚Ötiin╚Ťei. Enumerarea esteticienilor care au o contribu╚Ťie direct─â sau indirect─â la fenomenologia muzicii nu ar fi complet─â, dac─â nu l-am cita pe Galvano Della Volpe (1895-1968), care a ├«ncercat o fuziune a fenomenologiei ╚Öi esteticii marxiste. ├Än Critica gustului (1960) Della Volpe stabile╚Öte distinc╚Ťia ├«ntre arte ╚Öi ╚Ötiin╚Ťe prin criteriul extrem de important al contextualit─â╚Ťii, care caracterizeaz─â actul artistic, adic─â faptul c─â actul artistic presupune obligatoriu o contextualitate, absent─â ├«n ╚Ötiin╚Ť─â. Contextualitatea, adic─â organicitatea dialectic─â a procesului actului de tr─âire, este ├«n muzic─â o condi╚Ťie fundamental─â, care garanteaz─â logica, de natur─â dialectic─â ╚Öi interconexiv─â, a actului muzical. Cu aceasta se deschide ╚Öi o problem─â a demersului dialectic din cadrul fenomenologicului muzical (pe care Della Volpe nu a ├«ntrev─âzut-o). C─âci contextualitatea este sinteza noetic─â, dep─â╚Öind ├«n art─â sinteza dialectic─â, care nu este dec├ót o alteritate ce se coreleaz─â unei prime pozi╚Ťii dicotomice, a existen╚Ťei concomitente duble tez─â-antitez─â. Cu toate c─â Nicolai Hartmann (1882-1950) nu este reprezentant direct al fenomenologiei, ├«n tulbur─âtoarea sa Estetic─â (ap─ârut─â postum, 1953) se recunoa╚Öte o subtil─â filia╚Ťie fenomenologic─â at├ót ├«n planurile celor trei p─âr╚Ťi ÔÇô alc─âtuitoare ale c─âr╚Ťii, care trateaz─â ├«n fond cele trei nivele fenomenologice, c├ót ╚Öi ├«n preluarea creatoare a ideii straturilor. Apari╚Ťia lucr─ârii ├«n limba rom├ón─â (Buc., 1974) ne dispenseaz─â de a o prezenta mai pe larg, dar ne incit─â la o critic─â de principiu asupra referirilor ei la muzic─â. Ceea ce decep╚Ťioneaz─â aici este o anumit─â r─âm─â╚Öi╚Ť─â a formalismului n─âscut─â din filozofia anterioar─â fenomenologiei, c─âreia i s-a putut sustrage numai Schopenhauerm cu o intui╚Ťie care-l f─âcea s─â b─ânuiasc─â un element profund al esen╚Ťei muzicii. Muzica este definit─â de c─âtre Hartmann prin ÔÇ×negativ─âÔÇŁ, prin ceea ce nu este ea fa╚Ť─â de cuv├ónt ╚Öi reprezentare, ca art─â ÔÇ×nereprezentativ─âÔÇŁ (dealtfel reapare puerila a╚Öezare a muzicii al─âturi de arhitectur─â ╚Öi numai pu╚Ťin naiva discriminare ├«ntre muzica absolut─â ╚Öi muzica cu program), ├«n loc s─â se recunoasc─â de la bun ├«nceput caracterul propriu al noeticii muzicale de a se investi ├«n dinamica unui act cinetic contextual ╚Öi de a ap─ârea intuibil─â ca atare, ab initio. Neav├ónd aceast─â ax─â permanent─â de referin╚Ť─â noetic─â, concretul sonor este v─âduvit de posibilitatea sa de a c─âp─âta aspecte noezice ╚Öi noemice proprii, ceea ce duce la nevoia de a a╚Ötepta o etichetare ÔÇ×din afar─âÔÇŁ a semnifica╚Ťiilor muzicale. Nu este ├«n╚Ťeleas─â nici voca╚Ťia dubl─â a muzicii autonom-heteronom─â, capacitatea sincreticului* primordial al muzicii de a rev─ârsa sensuri ├«n modalitatea autonom─â a muzicii ╚Öi capacitatea autonomului muzical de a fi disponibil (transparent) spre o heteronomie (real─â sau mai ales prezumat─â) care nu atinge ├«ns─â absolutul. ├Än Rom├ónia dintre cele dou─â r─âzboaie, fenomenologia a avut un adept ardent ├«n Camil Petrescu, remarcabil prin cunoa╚Öterea atent─â ╚Öi ampl─â, precum ╚Öi prin viile sale deschideri spre cunoa╚Öterea estetic─â ÔÇô ├«n special estetica teatral─â. Studiul s─âu: Husserl, o introducere ├«n filozofia fenomenologic─â (55 p. din cadrul Istorie filozofiei moderne, vol. III, ap─ârut ╚Öi ├«n extras, 1938) este ├«nc─â ╚Öi azi o excelent─â expunere, vie ╚Öi p─âtrunz─âtoare, bine informat─â ╚Öi accesibil─â. Vederi fenomenologice personale ╚Öi creatoare transpar ╚Öi ├«n alte lucr─âri, articole ╚Öi polemici ale sale: de la ampla lucrare Modalitatea estetic─â a teatrului (tez─â de doctorat, 1937) p├ón─â la notele din jurnalul s─âu. Un valoros reprezentant, la noi ├«n ╚Ťar─â, al Cercului de la M├╝nchen, ├«nc─â prea pu╚Ťin cunoscut, este Victor Iancu, elev al lui A. Pf├Ąmfer (a se vedea admirabilul s─âu studiu din Metodologia istoriei ╚Öi criticii literare ÔÇô Metoda fenomenologic─â ├«n critica literar─â, Buc., 1969). Dintre publica╚Ťiile de informare ╚Öi dezbatere cit─âm ├«n primul r├ónd lucr─ârile celui mai remarcabil cunosc─âtor al domeniului, prof. Al. Boboc, scrierile lui Tudor Ghideanu (Con╚Ötiin╚Ťa filozofic─â de la Husserl la T. de Chardin, 1981) ╚Öi Crizantema Joja (articolul: Abstrac╚Ťia ╚Öi teoria modern─â a semnifica╚Ťiei, ├«n: Probleme de logic─â, vol. VII, 1977). Pentru domeniul esteticii fenomenologice, cartea documentat─â a lui N. Vanina: Tendin╚Ťe actuale ├«n estetica fenomenologic─â ╚Öi unele studii datorate lui N. Tertulian, Marcel Petri╚Öor ╚Ö.a. ├Än general trebuie s─â spunem c─â toate esteticile fenomenologice de p├ón─â acum nu au reu╚Öit s─â fixeze precis tr─âs─âtura de baz─â a unei f., ├«ntruc├ót ignoreaz─â un principiu fundamental husserlian: Zu den Sachen selbst (ÔÇ×a te adresa ├«ns─â╚Öi lucrurilorÔÇŁ) care pentru muzic─â este hot─âr├ótor. ├Äntr-o estetic─â muzical─â autonom─â, a╚Öa cum se cere estetica fenomenologic─â, nu poate fi alt─â referin╚Ť─â noetic-noematic─â dec├ót concretul sonor, ├«n prezentarea sa tripl─â: 1) ca pl─âsmuiri ale ÔÇ×formeiÔÇŁ ÔÇô adic─â ale instituirii actului muzical unitar de con╚Ötiin╚Ť─â, realizator diacronic al virtualit─â╚Ťii de semnificare; 2) ca structuri ÔÇô adic─â alc─âtuiri muzicale ale totalit─â╚Ťii ÔÇô care fac s─â apar─â ├«n ele (├«ntr-o modalitate strict specific─â) unitatea psihicului uman ╚Öi dau garan╚Ťia realiz─ârii unit─â╚Ťii de con╚Ötiin╚Ť─â ╚Öi a regiunilor ei; din analiza prezent─ârii concret-sonore a structur─ârilor rezult─â pozi╚Ťia intropatic─â a con╚Ötiin╚Ťei donatoare de semnifica╚Ťie; 3) ca diverse constructe muzicale realiz├ónd concret expresia semnifica╚Ťiei de con╚Ötiin╚Ť─â finalizat─â ├«n idea╚Ťia de transcenden╚Ť─â. Din aceasta rezult─â cele trei nivele ale fenomenologiei actului muzical ÔÇô adic─â diviziunile de baz─â obligatorii ale demersului fenomenologic, ca unit─â╚Ťi func╚Ťionale specifice. Nivele sunt trepte ale realiz─ârii muzicale semnificative, impacturi ale actului muzical asupra con╚Ötiin╚Ťei, raport─âri obligatorii ale lui la con╚Ötiin╚Ť─â, ├«ntruc├ót actul muzical nu se valorific─â noetic dec├ót prin eviden╚Ťa manifest─ârii ├«n el a prezen╚Ťei de vreun ordin ierarhic al con╚Ötiin╚Ťei. Sonorul muzical este, prin el ├«nsu╚Öi, generator de sens, mediator de con╚Ötiin╚Ť─â ╚Öi purt─âtor de semnifica╚Ťie. F. vede specificul muzical ca prezentare sonor─â concret─â (absolut─â, autonom-heteronom─â) a faptelor de semnifica╚Ťie. Legea fenomenologic─â de baz─â s-ar putea enun╚Ťa astfel: tot ceea de exist─â ca sens, pozi╚Ťie ╚Öi exprimare de con╚Ötiin╚Ť─â ├«╚Öi g─âse╚Öte apari╚Ťia ╚Öi prezentarea de orice ordin ├«n lumea concretului sonor, adic─â ├«n pl─âsmuirile, structurile ╚Öi constructele sale, cu singura condi╚Ťie ca ele s─â se refere ├«n permanen╚Ť─â la o contextualizare noetic─â a actului muzical. F. este de fapt una a actului muzical ╚Öi nu una a muzicii, ├«ntruc├ót prin ea ├«ns─â╚Öi muzica nu are dec├ót deschiderea spre semnifica╚Ťie, ea c─âp─ât├ónd sensul care o poate duce la semnifica╚Ťia abia ├«n cadrul actului. Nu ÔÇ×opera muzical─âÔÇŁ este obiectul de cercetare al fenomenologiei muzicale, ci actul sub forma sa realizat─â, prin participarea obligatorie a celor ce redau muzica, ├«ntruc├ót astfel muzica nu duce la actul de tr─âire. Scriindu-╚Öi opera, compozitorul ÔÇô ├«n m─âsura talentului s─âu ÔÇô are ├«n vedere inten╚Ťional posibilitatea de revelare a sensului ei, prin actul red─ârii (nu neap─ârat ├«n mod voluntar con╚Ötient). ├Än actul autentic de redare trebuie s─â se implice ╚Öi s─â se manifeste ├«n mod necondi╚Ťionat, printr-o ac╚Ťiune ├«nf─âptuitoare de pe o pozi╚Ťie comun─â, con╚Ötiin╚Ťa participan╚Ťilor la redare. O alt─â caracteristic─â substan╚Ťial─â a fenomenologiei muzicale rezult─â din dubla valen╚Ť─â a rela╚Ťiilor sunetului muzical c─âtre succesiune ╚Öi simultaneitate. Avem ├«n vedere faptul c─â rela╚Ťiile dintre sunete, cu toate calit─â╚Ťile lor, se manifest─â cu o egal─â capacitate poten╚Ťial─â de valorificare ├«ntr-o dubl─â orientare dispozi╚Ťional─â. Manifestarea ├«n simultaneitate nu anuleaz─â pe cea primar─â, a succesiunii, ╚Öi nici nu o face ininteligibil─â (a╚Öa cum se ├«nt├ómpl─â ├«n artele realmente temporare) ÔÇô dimpotriv─â o dimensiune adaug─â un surplus de interes celeilalte, iar con╚Ötiin╚Ťa le agreeaz─â cu o egal─â pl─âcere pe am├óndou─â. Aceasta duce la posibilitatea de a aduce ├«n cadrul con╚Ötiin╚Ťei egologice, printr-o transferare de reziden╚Ť─â ├«ntreaga bog─â╚Ťie a unor raporturi plurale de con╚Ötiin╚Ť─â. Manifest─ârile psihice prezentate de muzica de tip polifonic-simfonic cap─ât─â astfel aspectele depline ├«n psych├ę, produs egologic al socialului. Dar cu aceasta, rela╚Ťiile operatorii interpersonale care apar evidente ├«n actul de redare ╚Öi care se subsumeaz─â ├«n muzica triadei dialectice l─ârgite propun, ca un complement a demersului fenomenologic, un dublu demers dialectic ÔÇô ├«n curgerea succesiv─â ╚Öi ├«n manifestarea intersubiectiv─â a factorilor actan╚Ťi. C─âci natura polifonic-simfonic─â a muzicii este totu╚Öi secundar─â ╚Öi derivat─â din natura sa primordial─â cinetic─â ╚Öi acord─â astfel preponderen╚Ť─â succesiunii, afirm├ónd astfel puternic dialectica desf─â╚Öur─ârii sale. De aceea o fenomenologie a actului muzical nu se poate ├«nf─âptui complet dec├ót prin realizarea a ceea de Geiger ar─âta ca o necesitate, pentru o estetic─â fenomenologic─â, a ├«mbin─ârii fenomenologiei cu spiritul dialecticii hegeliene. Revenind la statutul definitoriu al muzicii, la caracterizarea ei ca art─â a cineticului, observ─âm c─â ceea ce ├«mpiedic─â ca aceast─â definire s─â fie unanim acceptat─â provine din faptul c─â pentru ÔÇ×bunul sim╚ŤÔÇŁ spa╚Ťialitatea acestei mi╚Öc─âri nu ÔÇ×se vedeÔÇŁ, ├«ntruc├ót calit─â╚Ťile a-temporale ale obiectelor apar╚Ťin├ónd lumii sonorului se manifest─â sub o form─â sugerativ─â: sunetele au ├«n─âl╚Ťime (2) ╚Öi rela╚Ťii de ├«n─âl╚Ťime, au volum, amplitudine* [intensitate (2)], culoare, precum ╚Öi o provenien╚Ť─â (stereofonie*), ├«n cazul polifoniei. De aceea exist─â o ineren╚Ť─â a acestora ├«n timp. Ele pot fi totodat─â judecate ├«n afara timpului (ca ╚Öi duratele* muzicale, dealtfel), dar toate se produc ├«n durat─â (ceea ce nu e acela╚Öi lucru cu timpul intui╚Ťiei ╚Öi al obiectelor inten╚Ťionale ale actului muzical prezentificativ, care e inversiv ╚Öi conexat de mi╚Öcare). De aici faptul c─â cinetica muzical─â este o mi╚Öcare ├«n care primordialitatea o are latura timpului, ╚Öi nu aceea a spa╚Ťiului, dar acest timp este unul special: ireversiunea sa este este prev─âzut─â ├«n rela╚Ťii ÔÇô at├ót succesive c├ót ╚Öi simultane ÔÇô strict determinate teoretic. Ea poate fi, ├«n scopul red─ârii reproductive: fixat─â, suspendat─â, manevrat─â, decupat─â, analizat─â, reluat─â etc., dar ├«n cadrul actului prezentificativ ea apare realmente ca ireversibil─â. ├Äns─â fixarea rigid─â, cantitativ─â, ÔÇ×matematic─âÔÇŁ prive╚Öte doar suportul reproductiv al red─ârii, nu ╚Öi redarea ideativ─â, care e de natur─â calitativ─â ╚Öi finalizant─â ╚Öi cere dep─â╚Öirea acestei fixit─â╚Ťi mecanice printr-o emergen╚Ť─â a red─ârii determinat─â de pozi╚Ťia noetic-noematic─â, imposibil de fixat ├«n ├«nse╚Öi semnele muzicale scrise. Redarea ideatic─â muzical─â cere o rigoare mai ├«nalt─â pentru c─â antreneaz─â lumea sensurilor sonorului muzical ├«ntr-o lume superioar─â stadiului ini╚Ťial, ├«n universul unitar perfect al semnifica╚Ťiei ╚Öi creeaz─â efectul transcenden╚Ťei ├«n existen╚Ťa uman─â ideat─â. Prin faptul c─â orientarea noetic─â se ├«nf─âptuie╚Öte pe un ax cinetic, cele dou─â corelate care rezult─â din analiza noetic─â a intui╚Ťiei mi╚Öc─ârii ne dau noesa, ca proiect semnificativ al unei persoane solitare ╚Öi noema, ca realizare de semnificare, de c─âtre o persoan─â plural─â (├«nc─â ne├«ncadrat─â ├«n cineticul contextual). Cele dou─â corelate se produc ├«n dimensiunile pe care Bergson le-a denumit timp-durat─â ╚Öi timp-spa╚Ťiu (timp obiecte): noeza ├«n timpul-durat─â iar noema ├«n timpul-spa╚Ťiu. ╚śi f. ├«ns─â╚Öi, de╚Öi ├«nc─â timid─â, are o oarecare tradi╚Ťie. Primul care a abordat ╚Öi publicat asemenea cercet─âri, ca recunoa╚Öterea deliberat─â a a punctului de vedere fenomenologic, a fost dirijorul Ernest Ansermet (1883-1963). Lui i se datoreaz─â o ampl─â lucrare: Les fondements de la musique dans la conscience humaine (Neuch├ótel, 1961, 2 vol., 603 + 291 p.) precum ╚Öi o suit─â de interviuri, luate de un alt adept al fenomenologiei, J.-Claude Piguet (Neuch├ótel, 1963). Postum a fost publicat─â o selec╚Ťie destul de bogat─â reunind articolele sale cele mai substan╚Ťiale. Dimensiunea lucr─ârilor, care desigur merit─â s─â fie citite cu aten╚Ťie ne ├«mpiedic─â s─â facem orice tentativ─â de expunere a vederilor sale, unele extrem de valoroase din punctul de vedere pe care ├«l urm─ârim aci (├«n special ├«n unele din articolele sale), alteori cu semne de ├«ntrebare. Lucrarea sa principal─â este, dup─â ├«nsu╚Öi m─ârturisirea autorului, doar o introducere (!) la o fenomenologie muzical─â inspirat─â de Husserl ╚Öi Sartre. Citirea ei las─â un sentiment de insatisfac╚Ťie din trei motive: 1) De╚Öi Ansermet descoper─â o lege just─â percep╚Ťiei muzicale, prin care complicatele opera╚Ťii de calculare ale rela╚Ťiilor de ├«n─âl╚Ťime sunt reduse logaritmic, fapt care se produce aievea ├«n realitatea psihofizic─â, ulterior revine permanent ╚Öi inutil la o fastidioas─â calcula╚Ťie matematic─â, neesen╚Ťial─â pentru fenomenologia actului muzical. 2) Propun├ónd un model tonal (v. tonalitate (1)) drept norm─â de judecat─â valoric─â, autorul este ├«ntr-o permanent─â polemic─â ╚Öi atitudine de desconsiderare a celor mai importan╚Ťi compozitori contemporani, ceea ce ├«i ├«nchide orice ├«n╚Ťelegere fenomenologic─â a acestora. Ori fenomenologia nu stabile╚Öte norme de acest fel. 3) Cu toat─â vastitatea materialului, rezultatele pentru o fenomenologie muzical─â sunt dispropor╚Ťionat de neconcludente. Hans Mersmann este autorul unei ample ╚Öi valoroase lucr─âri de referin╚Ť─â: Angewandte Musik├Ąsthetik (Estetica muzical─â aplicat─â, 1926, Berlin, 747 p.), ├«n care ├«╚Öi m─ârturise╚Öte ata╚Öamentul la fenomenologie. Dar cartea nu ├«╚Öi propune cu riguroas─â consecven╚Ť─â o constituire a unei f., ci r─âm├óne la referiri incidentale. Un alt reprezentant ├«nsemnat al f. este Boris de Schloeser (singurul pomenit de Dufrenne ├«n op. cit.). Dirijorul Sergiu Celibidache este, credem, cel mai viu reprezentant al f. O viziune autentic─â ╚Öi bogat─â ├«n intui╚Ťii fenomenologice valoroase, este aplicat─â m─âiestrit ├«n activitatea sa artistic─â ╚Öi pedagogic─â. Din p─âcate aceste vederi nu sunt accesibile unui public cititor, ├«ntruc├ót nu exist─â o expunere teoretic─â autorizat─â care s─â provin─â din prima m├ón─â, ci doar din interviuri ╚Öi note de curs disparate. F. ╚Öi-a g─âsit la noi exponen╚Ťi informa╚Ťi ╚Öi ata╚Öati ├«n scrierile muzicologilor L. Rusu ╚Öi Gh. Firca. De asemenea, o viziune larg─â a fenomenologiei st─â la baza teoretic─â ╚Öi practic─â a ╚Öcolii dirijorale din ╚Ťara noastr─â, condus─â de C. Bugeanu; caracteristica acesteia este sinteza cu demersul dialectic hegelian ╚Öi consecven╚Ťa str├óns─â ├«n aplicarea la concretul muzical, adic─â o fenomenologie a actului muzical, cu o referire permanent─â, obligatorie, la realizarea sensurilor ╚Öi semnifica╚Ťiilor prin raportarea la con╚Ötiin╚Ť─â.
FENOMENOLOG├ŹE (< fr., germ.) 1. (FILOZ.; ├«n sens larg) Studiul descriptiv al fenomenelor, distinct de cunoa╚Öterea prin cauze ╚Öi legi ╚Öi de metafizic─â. 2. (La Hegel) Descrierea fazelor succesive prin care trece spiritul ├«n evolu╚Ťia sa de la ÔÇ×certitudinea senzorial─âÔÇŁ la ÔÇ×cunoa╚Öterea absolut─âÔÇŁ. 3. Mi╚Öcare filozofic─â ini╚Ťiat─â de Ed. Husserl, la ├«nceputul sec. 20, care opune teorii cunoa╚Öterii bazate pe atitudinea naturalist─â (presupunerea unei lumi fizice obiective exist├ónd independent de con╚Ötiin╚Ť─â) o interpretare a elementelor experien╚Ťei noastre (fenomenele) prin prisma inten╚Ťionalit─â╚Ťii. Ca metod─â, f. const─â ├«n suspendarea sau punerea ├«n parantez─â a atitudinii naturaliste ╚Öi ridicarea, printr-o succesiune de reduc╚Ťii eidetice, la con╚Ötiin╚Ťa pur─â, independent─â de orice determina╚Ťie a lumii empirice. La acest nivel, sunt surprinse esen╚Ťele, ca fundamente sau condi╚Ťii ultime ale cunoa╚Öterii ╚Öi realit─â╚Ťii. ╚śi-a g─âsit aplica╚Ťii ├«n diferite proiecte ╚Öi reconstruc╚Ťii contemporane din filozofie ╚Öi ╚Ötiin╚Ťele umane. Reprezentan╚Ťi: M. Scheler, M. Heidegger, J.P. Sartre, M. Merleau-Ponty, L. Landgrebe, R. Ingarden, E. Levinas, P. Ricoeur, E. Fink ╚Ö.a.
FENOMENO- ÔÇ×fenomenÔÇŁ. ÔŚŐ gr. phainomenon ÔÇ×ceea ce apareÔÇŁ > fr. ph├ęnom├ęno-, germ. ph├Ąnomeno-, engl. phenomeno-, it. fenomeno- > rom. fenomeno-. Ôľí ~log (v. -log), s. m. ╚Öi f., adept al fenomenologiei; ~logie (v. -logie1), s. f., 1. Cercetare descriptiv─â a manifest─ârii ├«n timp ╚Öi spa╚Ťiu a unui ansamblu de fenomene. 2. Teorie filozofic─â hegelian─â care afirm─â, ├«n mod eronat, primatul con╚Ötiin╚Ťei asupra existen╚Ťei. 3. Doctrin─â filozofic─â idealist─â husserlian─â care ├«╚Öi propune s─â interpreteze fenomenele con╚Ötiin╚Ťei prin prisma ÔÇ×inten╚Ťionalit─â╚ŤiiÔÇŁ lor ╚Öi a sensului lor, f─âc├«nd abstrac╚Ťie de omul real, de activitatea lui psihic─â concret─â ╚Öi de mediul social.

Fenomenologie dex online | sinonim

Fenomenologie definitie

Intrare: fenomenologie
fenomenologie substantiv feminin