fecundat definitie

24 definiții pentru fecundat

fecunda vt [At: DA / Pzi: ~dez / E: lat fecundare, fr féconder] A face să procreeze.
fecundat1 sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: fecunda] Fecundare (1).
fecundat2, ~ă a [At: PARHON, B. 123 / Pl: ~ați, ~e / E: fecunda] În care crește o nouă ființă.
FECUNDÁ, fecundez, vb. I. Tranz. A provoca o fecundație, a face să procreeze. – Din fr. féconder, lat. fecundare.
FECUNDÁT1 s. n. Faptul de a fecunda. – V. fecunda.
FECUNDÁT2, -Ă, fecundați, -te, adj. În care crește o nouă ființă. – V. fecunda.
FECUNDÁ, fecundez, vb. I. Tranz. A provoca o fecundație, a face să procreeze. – Din fr. féconder, lat. fecundare.
FECUNDÁT1 s. n. Faptul de a fecunda. – V. fecunda.
FECUNDÁT2, -Ă, fecundați, -te, adj. În care crește o nouă ființă. – V. fecunda.
FECUNDÁ, fecundez, vb. I. Tranz. A provoca procesul fecundației, a pune în stare de procreație. ◊ Intranz. (Poetic) Soarele arde cîmpiile și în aer se împrăștie mirosul voluptos al pămîntului care fecundează. DEMETRESCU, O. 148.
fecundá (a ~) vb., ind. prez. 3 fecundeáză
fecundát s. n.
fecundá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. fecundeáză
fecundát s. n.
FECUNDÁ vb. a călca. (Cocoșul ~ găina.)
OVUL FECUNDÁT s. v. zigot.
FECUNDÁ vb. I. tr. A provoca fecundație, a pune în stare de procreație. [< lat. fecundare, cf. fr. féconder].
FECUNDÁT s.n. Fecundare. [< fecunda].
FECUNDÁ vb. tr. a face fecund; a provoca fecundația. (< fr. féconder, lat. fecundare)
A FECUNDÁ ~éz tranz. A provoca procesul fecundației; a face să procreeze. /<fr. féconder, lat. fecundare
A SE FECUNDÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A provoca apariția unui germen prin unirea a două celule de sex opus (în vederea procreării). /<fr. féconder, lat. fecundare
fecundà v. a face fecund, productiv.
*fecundéz v. tr. (lat. fecundare). Fac fecund, fac productiv.
FECUNDA vb. a călca. (Cocoșul ~ găina.)

fecundat dex

Intrare: fecunda
fecunda verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: fecundat (adj.)
fecundat 1 adj. adjectiv
Intrare: fecundat (s.n.)
fecundat 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular